Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru FATĂ ÎN CASĂ

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 50 pentru FATĂ ÎN CASĂ.

Mica Capitol 7

... spini. Ziua vestită de toți proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor. 5 Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe! 6 Căci fiul batjocorește pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sînt cei din casa lui! - 7 Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. 8 Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăș, chiar ... rușine, ea, care-mi zicea: ,,Unde este Domnul, Dumnezeul tău?`` Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță. 11 În ziua, cînd îți vor zidi iarăș zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele. 12 În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, dela o mare la alta, și dela un munte la altul. 13 Dar mai întîi țara va fi pustiită ... 14 Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură ...

 

Neemia Capitol 6

... și le-am dat acelaș răspuns. 5 Sanbalat mi -a trimes solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ținea în mînă o scrisoare deschisă. 6 În ea era scris: ,,Se răspîndește zvonul printre popoare, și Gașmu spune că tu și Iudeii aveți de gînd să vă răsculați, și că în acest scop zidești zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, 7 și că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim ... lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului. Vino dar, și să ne sfătuim împreună.`` 8 Am trimes următorul răspuns lui Sanbalat: ,,Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu dela tine le născocești!`` 9 Toți oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze, și își ziceau: ,,Li se va muia inima, și ... Dumnezeule, întărește-mă! 10 M`am dus la Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, și a zis: ,,Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem ușile Templului: căci vin să te omoare, și au să vină noaptea să te omoare.`` 11 Eu am răspuns: ,,Un ...

 

1 Cronici Capitol 7

... patru. - 8 Fiii lui Becher: Zemira, Ioaș, Eliezer, Elioenai, Omri, Ieremot, Abia, Anatot și Alamet; toți aceștia erau fii ai lui Becher, 9 și scriși în spițele de neam, după neamurile lor, drept căpetenii ale caselor părinților lor, oameni viteji, în număr de douăzeci de mii două sute. - 10 Fiul lui Iediael: Bilhan. Fiii lui Bilhan: Ieuș, Beniamin, Ehud, Chenaana, Zetan, Tarsis și Ahișahar; 11 toți ... intrat la nevastă-sa, și ea a zămislit și a născut un fiu; el i -a pus numele Beria (În nenorocire), pentrucă nenorocirea era în casă. 24 A avut ca fiică pe Șeera care a zidit Bet-Horonul de jos și Bet-Horonul de sus și ... fiul său; Tahan, fiul său. 26 Laedan, fiul său; Amihud, fiul său; Elișama, fiul său; 27 Nun, fiul său; Iosua, fiul său. 28 Ei aveau în stăpînire și ca locuință Betelul cu satele lui; la răsărit: Naaran; la apus: Ghezer cu satele lui, Sihemul cu satele lui, pînă la Gaza cu ... Fiii lui Ula: Arah, Haniel și Riția. - 40 Toți aceștia erau fiii lui Așer, căpeteniile caselor părinților lor, oameni aleși și viteji, căpeteniile domnilor, scriși în

 

Zaharia Capitol 8

... oștirilor: ...Am o mare rîvnă pentru Sion, și sînt stăpînit de o rîvnă plină de mînie pentru el.``... 3 Așa vorbește Domnul: ,,Mă întorc iarăș în Sion, și vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: ...Cetatea cea credincioasă,... și muntele Domnului oștirilor se va chema: ...Muntele cel sfînt....`` 4 Așa vorbește Domnul oștirilor: ,,Iarăș ... vor fi pline de băieți și fete, cari se vor juca pe ulițe.`` 6 Așa vorbește Domnul oștirilor: ,,Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămășiței poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare și în ochii Mei? zice Domnul oștirilor.`` 7 Așa vorbește Domnul oștirilor: ,,Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din țara dela răsărit și din țara dela asfințitul ... și toate aceste lucruri le voi da în stăpînirea rămășiței poporului acestuia. 13 După cum ați fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda și casa lui Israel, tot astfel vă voi mîntui, și veți fi o binecuvîntare. Nu vă temeți, ci întăriți-vă mînile!`` 14 Căci așa vorbește Domnul oștirilor ... din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda ...

 

2 Samuel Capitol 19

... 2 Samuel Capitol 19 1 Au venit și au spus lui Ioab: ,,Iată că împăratul plînge și se jălește din pricina lui Absalom.`` 2 Și în ziua aceea, biruința s`a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicîndu-se: ,,Împăratul este mîhnit din pricina fiului său.`` 3 În aceeaș zi, poporul a intrat în cetate pe furiș, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4 Împăratul își acoperise fața, și striga în gura mare: ,,Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.`` 5 Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, și a zis: ,,Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viața ta, a ... Abiatar: ,,Vorbiți bătrînilor lui Iuda, și spuneți-le: ,Pentruce ați fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?` -Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese pînă la împărat. - 12 Voi sînteți frații mei, sînteți os din oasele mele și carne din carnea mea; pentruce ați fi voi ... și pe Țiba, mai marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Țiba. Au trecut Iordanul ...

 

Luca Capitol 1

... și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfîrșit.`` 34 Maria a zis îngerului: ,,Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu ... tale!`` Și îngerul a plecat dela ea. 39 Maria s`a sculat chiar în zilele acelea, și a plecat în grabă spre munți, într`o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia, și a urat de bine Elisavetei. 41 Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i -a săltat pruncul ... a cercetat și a răscumpărat pe poporul Său. 69 Și ne -a ridicat o mîntuire puternică (Grecește: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David, 70 cum vestise prin gura sfinților Săi prooroci, cari au fost din vechime; - 71 mîntuire de vrăjmașii noștri și din mîna tuturor ... îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălțime, 79 ca să lumineze pe ceice zac în

 

1 Samuel Capitol 25

... Capitol 25 1 Samuel a murit. Tot Israelul s`a adunat și l -a plîns, și l-au îngropat în locuința lui la Rama. Atunci David s`a sculat și s`a pogorît în pustia... Paran. 2 În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre, și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui. 3 Numele acestui om era ... vă la Nabal. Întrebați -l de sănătate în numele meu, 6 și să -i vorbiți așa: ,Să trăiești în pace, și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău. 7 Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ... Ea a încălecat pe un măgar, a pogorît muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se pogorau în fața ei, așa că i -a întîlnit. - 21 David zisese: ,În zadar am păzit tot ce are omul acesta în ...

 

1 Imparati Capitol 22

... a zis cărăușului său: ,,Întoarce, și scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt greu rănit.`` 35 Lupta a fost din ce în ce mai crîncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în fața Sirienilor, și seara a murit. Sîngele a curs din rană în lăuntrul carului. 36 La apusul soarelui, s`a strigat prin toată tabăra: ,,Să plece fiecare în cetatea lui și să plece fiecare în țara lui, 37 căci a murit împăratul.`` S`au întors la Samaria, și împăratul a fost îngropat la Samaria. 38 Cînd ... s`au scăldat în el, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul. 39 Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa de fildeș pe care a zidit -o, și toate cetățile pe cari le -a zidit, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 40 Ahab a adormit cu părinții săi. Și în ...

 

Ioel Capitol 3

... lucruri printre neamuri: pregătiți războiul! Treziți pe viteji! Să se apropie și să se suie, toți oamenii de război! 10 Fiarele plugurilor voastre prefaceți-le în săbii, și cosoarele în sulițe! Cel slab să zică: ,,Sînt tare!`` 11 Grăbiți-vă și veniți, toate neamurile de primprejur, și strîngeți-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi ... este copt! Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile sînt pline, și tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! 14 Vin grămezi-grămezi în valea judecății, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecății. 15 Soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd strălucirea. 16 Domnul răcnește din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se ... și pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel. 17 Și veți ști că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuiește în Sion, muntele Meu cel sfînt. Ierusalimul însă va fi sfînt, și nu vor mai trece străinii prin el. 18 În vremea aceea, va picura must din munți, și va curge lapte din dealuri, toate pîraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ... Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat

 

Fapte Capitol 21

... de bine fraților, și am stat la ei o zi. 8 A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el. 9 El avea patru fete fecioare cari prooroceau. 10 Fiindcă stăteam ... au întărîtat tot norodul, au pus mînile pe el, 28 și au început să strige: ,,Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul, care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia; ba, încă a vîrît și pe niște Greci în Templu, și a spurcat acest locaș sfînt.`` 29 În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, și credeau că Pavel îl băgase în Templu. 30 Toată cetatea s`a pus în mișcare, și s`a strîns norodul din toate părțile. Au pus mîna pe Pavel, și l-au scos afară din Templu, ale cărui ... îngăduit să-ți spun ceva?`` Căpitanul a răspuns: ,,Știi grecește? 38 Nu cumva ești Egipteanul acela, care s`a răsculat acum în urmă, și a dus ...

 

<<< Anterioarele