Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru NICI UNUL DIN (DOI)

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 89 pentru NICI UNUL DIN (DOI).

Daniel Capitol 5

... un lănțișor de aur la gît, și va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăției.`` 8 Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n`au putut nici să citească scrisoarea și nici s`o tîlcuiască împăratului. 9 Din pricina aceasta împăratul Belșațar s`a spăimîntat foarte tare, fața i s`a îngălbenit și mai marii lui au rămas încremeniți ... Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, și a zis lui Daniel: ,,Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul? 14 Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, și că la tine se găsesc lumini, pricepere, și o ... mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui; 21 a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s`a făcut ca a fiarelor, și a locuit la un loc cu măgarii ...

 

Matei Capitol 20

... nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? 14 Ia-ți ce ți se cuvine, și pleacă. Eu vreau să plătesc și acestuia din urmă ca și ție. 15 Nu pot să fac ce vreau cu ce -i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sînt bun ... I facă o cerere. 21 El a întrebat -o: ,,Ce vrei?`` ,,Poruncește``, I -a zis ea, ,,ca, în Împărăția Ta acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stînga Ta.`` 22 Drept răspuns Isus a zis: ,,Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe ... este păstrată pentru aceia pentru cari a fost pregătită de Tatăl Meu.`` 24 Cei zece, cînd au auzit, s`au mîniat pe cei doi frați. 25 Isus i -a chemat, și le -a zis: ,,Știți că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor ... mare între voi, să fie slujitorul vostru; 27 și oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să vă fie rob. 28 Pentru că nici ...

 

Fapte Capitol 19

... 12 pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, și -i lăsau boalele, și ieșeau afară din ei duhurile rele. 13 Niște exorciști Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: ,,Vă jur pe Isus, pe care -L propovăduiește Pavel ... pe toți: și Numele Domnului Isus era proslăvit. 18 Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. 19 Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, și-au adus cărțile, și le-au ars, înaintea tuturor: prețul lor s`a socotit la cincizeci de mii ... trecînd prin Macedonia și Ahaia. ,,Dupăce voi merge acolo``, își zicea el, ,,trebuie să văd și Roma.`` 22 A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei și Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia. 23 Pe vremea aceea, s`a făcut ... a zis: ,,Bărbați Efeseni, cine este acela care nu știe că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane și a chipului ei căzut din

 

1 Corinteni Capitol 6

... nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați! 9 Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, 10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici răpareții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. 11 Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Isus Hristos, și prin Duhul Dumnezeului nostru. 12 Toate lucrurile ... dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine. 13 Mîncările sînt pentru pîntece, și pîntecele este pentru mîncări. Și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, și Domnul este pentru trup. 14 Și Dumnezeu, care a înviat ... pe noi cu puterea Sa. 15 Nu știți că trupurile voastre sînt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! 16 Nu știți că cine se lipește de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis ... ...

 

Leviticul Capitol 7

... mîncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănînce carne; 20 dar acela care, găsindu-se în stare de necurățenie, va mînca din carnea jertfei de mulțămire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său. 21 Și cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă ... dobitoc mort sau sfîșiat de fiară va putea să fie întrebuințată la orice alt ceva, numai să n`o mîncați. 25 Căci cine va mînca din grăsimea dobitoacelor din cari se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din poporul său. 26 Să nu mîncați sînge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în cari veți locui. 27 Cine va mînca vreun fel de sînge, va fi nimicit din poporul său!`` 28 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 29 ,,Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: ,Cine va ... Acesta este dreptul, pe care li -l va da ungerea lui Aaron și a fiilor lui asupra jertfelor mistuite de foc înaintea Domnului, din ...

 

Matei Capitol 5

... să împlinesc. 18 Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul și pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. 19 Așa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi, și va învăța ... deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l și leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. 30 Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie ... preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește. 33 Ați mai auzit iarăș că s`a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.`` 34 Dar Eu vă spun: Să nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pămînt, pentru că este așternutul picioarelor Lui; ...

 

Cintarea cintarilor Capitol 4

... Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad. 2 Dinții tăi sînt ca o turmă de oi tunse, cari ies din scăldătoare, toate cu gemeni, și nici una din ele nu este stearpă. 3 Buzele tale sînt ca un fir de cîrmîz, și gura ta este drăguță; obrazul tău este ca o jumătate de ... deal de tămîie. 7 Ești frumoasă de tot, iubito, și n`ai nici un cusur. 8 Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Privește din vîrful muntelui Amana, din vîrful muntelui Senir și Hermon, din vizuinile leilor, din munții pardoșilor! 9 Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănțișoarele dela gîtul tău! 10 Ce lipici în desmierdările tale, soro, mireaso! Desmierdările tale prețuiesc mai mult decît vinul, și mirezmele tale sînt mai plăcute ... nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămîie, smirnă și aloe, cu cele mai alese mirezme. 15 O fîntînă din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban. 16 Scoală-te, crivățule! Vino, vîntule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile

 

1 Samuel Capitol 20

... de mine cu o bunătate ca a Domnului; și dacă voi muri, 15 să nu îți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casă mea, nici chiar cînd Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pămîntului. 16 Căci Ionatan a făcut legămînt cu casa lui David! Domnul să se răsbune pe vrăjmașii ... lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: ,,Pentruce n`a venit fiul lui Isai la masă nici eri nici azi?`` 28 Ionatan a răspuns lui Saul: ,,David mi -a cerut voie să se ducă la Betleem. 29 El a ... lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale? 31 Căci cîtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pămînt, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimete să -l caute, și să mi -l aducă, fiindcă este vrednic de moarte``. 32 Ionatan a răspuns ... băiatului armele, și i -a zis: ,,Du-te și du-le în cetate.`` 41 După plecarea băiatului, David s`a sculat ...

 

Marcu Capitol 15

... sînt``, i -a răspuns Isus. 3 Preoții cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. 4 Pilat L -a întrebat din nou: ,,Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!`` 5 Isus n`a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. 6 La fiecare praznic al Paștelor, Pilat le slobozea un întemnițat, pe care -l cereau ... fiecare. 25 Cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea. 26 Deasupra Lui era scrisă vina Lui: ,,Împăratul Iudeilor.`` 27 Împreună cu El au răstignit doi tîlhari, unul la dreapta și altul la stînga Lui. 28 Astfel s`a împlinit Scriptura, care zice: ,,A fost pus în numărul celor ... Isus a strigat cu glas tare: ,,Eloi, Eloi, lama sabactani`` care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M`ai părăsit?`` 35 Unii din cei ce stăteau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: ,,Iată, cheamă pe Ilie!`` 36 Și unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oțet, l -a pus într`o trestie, și I -a ...

 

Luca Capitol 16

... îmi ia stăpînul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi -e rușine. 4 Știu ce am să fac, pentruca, atunci cînd voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.` 5 A chemat pe fiecare din datornicii stăpînului său, și a zis celui dintîi: ,Cît ești dator stăpînului meu?` 6 ,O sută de măsuri de untdelemn`, a răspuns ... cine vă va încredința adevăratele bogății? 12 Și dacă n`ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? 13 Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celalt, sau va ținea numai la unul și va nesocoti pe celalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.`` 14 Fariseii, cari erau iubitori de bani, ascultau și ei toate lucrurile ... fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. 17 Este mai lesne să treacă cerul și pămîntul decît să cadă o singură frîntură de slovă din Lege. 18 Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurvește ...

 

Daniel Capitol 11

... bucate dela masa lui îi vor aduce pieirea; oștile lui se vor împrăștia ca un rîu, și morții vor cădea în mare număr. 27 Cei doi împărați nu vor căuta decît să-și facă rău unul altuia, vor sta la aceeaș masă și vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrșitul nu va veni decît la vremea hotărîtă. 28 ... de sabie și de flacără, de robie și de jaf. 34 Cînd vor cădea, vor fi ajutați puțin, și mulți se vor uni cu ei din fățărnicie. 35 Chiar și din cei înțelepți, mulți vor cădea, ca să fie încercați, curățiți și albiți, pînă la vremea sfîrșitului, căci sfîrșitul nu va fi decît la vremea hotărîtă ... lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; și va propăși pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini. 37 Nu va ținea seamă nici de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor; cu un cuvînt, nu va ținea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toți. 38 ... îneca. 41 Va intra și în țara cea minunată, și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, și fruntașii copiilor lui Amon vor scăpa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>