Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru NU MAI ȘTI CE SA FACĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 64 pentru NU MAI ȘTI CE SA FACĂ.
... Domnul, și zi: ,,Mă voi tămădui de boala aceasta?`` 9 Hazael s`a dus înaintea lui Elisei, luînd cu el un dar, tot ce era mai bun în Damasc, patruzeci de cămile încărcate. Cînd a ajuns, s`a înfățișat înaintea lui, și a zis: ,,Fiul ... împăraților lui Israel, cum facuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului. 19 Dar Domnul n`a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduința pe care ... a ținut pînă în ziua de azi. Libna s`a răsculat tot în acelaș timp. 23 Celelalte fapte ale lui Ioram, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 24 Ioram a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat cu ... Iuda. 26 Ahazia avea douăzeci și doi de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa ...
... ca un prinos și ca o jertfă de bun miros``, lui Dumnezeu. 3 Curvia, sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. 4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulțămire. 5 Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n ... în neprihănire și în adevăr. 10 Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului, 11 și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiți-le. 12 Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. 13 Dar toate aceste lucruri, cînd sînt osîndite de lumină, sînt date la iveală; pentrucă ceiace scoate totul la iveală, este ... zice: ,,Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.`` 15 Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. 16 Răscumpărați vremea, căci zilele sînt rele. 17 De aceea nu ...
... a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci și cinci de ani, și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui. 3 Cînd s`a întărit domnia în mînile lui, a omorît pe slujitorii cari uciseseră pe ... a venit la el, și a zis: ,,Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toți acești fii ai lui Efraim. 8 Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să știi că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmașului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute și să te facă să cazi.`` 9 Amația a zis omului lui ... în picioare spinul. 19 Tu te gîndești că ai bătut pe Edomiți, și de aceea ți se înalță inima ca să te mîndrești. Acum stai mai bine acasă. Pentruce să stîrnești un rău, care ți-ar aduce peirea ta și a lui Iuda?`` 20 Dar Amația ...
... dezgolit ea necurăția, și -a descoperit goliciunea, și inima Mea s`a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase și de soru-sa. 19 Dar ea și -a înmulțit curviile tot mai mult, gîndindu-se iarăș la zilele tinereței ei, cînd curvea în țara Egiptului. 20 Ea s`a aprins după niște necurați, a ... cu urgie cu tine. Îți vor tăia nasul și urechile, și sămînța ta va cădea lovită de sabie. Îți vor lua fiii și fiicele, și ce-ți va mai rămînea, va fi mîncat de foc. 26 Te vor desbrăca de haine, și vor lua podoabele scumpe cu cari te gătești. 27 Voi pune astfel ... lor; și copiii pe cari Mi -i născuseră, i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să -i mănînce! 38 Afară de aceasta iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locașul cel sfînt în aceiaș zi, și Mi-au pîngărit Sabatele. 39 Căci dupăce și-au jertfit copiii la idolii lor ... pietre, și le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii și fiicele lor, și le vor arde casele cu foc. 48 Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în țară; ca toate femeile să ia învățătură, și să ...
... fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele și a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcînd decît ce este drept înaintea Mea. 9 Tu ai făcut mai rău decît toți ceice au fost înaintea ta: te-ai dus să-ți faci alți dumnezei și chipuri turnate ca să Mă mînii, și M ... este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, și voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, pînă va peri. 11 Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam, va fi mîncat de cîni, și cel ce va muri pe cîmp va fi mîncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit. 12 Tu, scoală-te și du-te acasă. Și ... a împărățit șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate semințiile lui Israel, ca să-Și pună Numele în ea. Mamă-sa se chema Naama, Amonita. 22 Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; și, prin păcatele pe cari le-au săvîrșit, I-au stîrnit gelozia mai ...
... a făcut cunoscut Domnul.`` 16 S`au dus în grabă, și au găsit pe Maria, pe Iosif, și pruncul culcat în iesle. 17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. 18 Toți ceice i-au auzit, s`au mirat de cele ce le spuneau păstorii. 19 Maria păstra toate cuvintele acelea, și se gîndea la ele în inima ei. 20 Și păstorii s`au întors, slăvind și ... 38 A venit și ea în acelaș ceas, și a început să laude pe Dumnezeu, și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mîntuirea Ierusalimului. 39 După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif și Maria s`au întors în Galilea, în cetatea lor Nazaret. 40 Iar Pruncul creștea și se întărea; era plin de ... de priceperea și răspunsurile Lui. 48 Cînd L-au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți; și mama Lui I -a zis: ,,Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare.`` 49 El le -a zis: ,,Dece ...
... va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun, că sînt unii din cei ce stau aici, cari nu vor gusta moartea, pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu. 28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și ... pe băiat, și l -a dat înapoi tatălui său. 43 Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu. 44 ,,Voi ascultați bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor!`` 45 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; și se temeau să -L întrebe în privința aceasta. 46 Apoi le -a venit în gînd să știe cine dintre ei ... le -a zis: ,,Oricine primește pe acest copilaș, în Numele Meu, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M`a trimes pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.`` 49 Ioan a luat cuvîntul, și a zis: ,,Învățătorule, noi am văzut pe un
... i -a dus un ied. El a zis: ,,Vreau să intru la nevastă-mea în odaia ei``. 2 Dar tatăl nevestei nu i -a îngăduit să intre. ,,Am crezut că o urăști``, a zis el, ,,și am dat -o tovarășului tău. Nu este soru-sa cea tînără mai frumoasă ca ea? Ia -o dar în locul ei.`` 3 Samson le -a zis: ,,De data aceasta nu voi fi vinovat față de Filisteni, dacă le voi face rău``. 4 Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi, și a luat niște făclii: apoi a ... lui``. Și Filistenii s`au suit, și au ars -o pe ea și pe tatăl ei. 7 Samson le -a zis: ,,Așa faceți? Nu voi înceta decît după ce-mi voi răzbuna pe voi``. 8 I -a bătut aspru, pe spate și pe pîntece; apoi s`a pogorît și a ... a făcut el nouă``. 11 Atunci trei mii de bărbați din Iuda s`au pogorît la crăpătura stîncii Etam, și au zis lui Samson: ,,Nu ...
... aduce lipsă de pîne. - 4 Ceice părăsesc legea, laudă pe cel rău, dar ceice păzesc legea se mînie pe el. - 5 Oamenii dedați la rău nu înțeleg ce este drept, dar ceice caută pe Domnul înțeleg totul. - 6 Mai mult prețuiește săracul care umblă în neprihănirea lui, decît bogatul care umblă pe căi sucite. - 7 Celce păzește legea, este un fiu priceput, dar celce ... îl cercetează. - 12 Cînd biruiesc cei neprihăniți, este o mare slavă, dar cînd se înalță cei răi, fiecare se ascunde. - 13 Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare. - 14 Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire. - 15 Ca un leu care răcnește și ca un urs flămînd, așa este cel rău care stăpînește peste un ... dar cel ce urăște lăcomia își lungește zilele. - 17 Un om al cărui cuget este încărcat cu sîngele altuia, fuge pînă la groapă: nimeni să nu -l oprească. - 18 Cine umblă în neprihănire, găsește mîntuirea, dar cine umblă pe două căi strîmbe cade într`o groapă. - 19 Cine își lucrează cîmpul ... 23 Cine mustră pe alții, găsește ...
... oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum, iată că mîna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, și nu vei vedea soarele pînă la o vreme.`` Îndată a căzut peste el ceață și întunerec, și căuta bîjbîind niște oameni, cari să -l ... făcut lui David.`` 35 De aceea mai zice și în alt psalm: ,,Nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.`` 36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lîngă părinții săi, și ... oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n`ați putut fi iertați prin Legea lui Moise. 40 Astfel, luați seama să nu vi se întîmple ce se spune în prooroci: 41 ,,Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n`o ... pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, și -l batjocoreau. 46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: ,,Cuvîntul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întîi vouă; dar fiindcă voi
... binecuvîntase pe Iacov, și -l trimesese la Padan-Aram, ca să-și ia nevastă de acolo, și că, binecuvîntîndu -l, îi dăduse porunca aceasta: ,,Să nu-ți iei nevastă dintre fetele lui Canaan.`` 7 A văzut că Iacov ascultase de tatăl său și de mama sa, și plecase la Padan-Aram. 8 Esau a înțeles astfel că fetele lui Canaan nu -i plăceau tatălui său Isaac. 9 Și Esau s`a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lîngă nevestele pe cari le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, și sora lui Nebaiot. 10 Iacov a ... sămînța ta. 15 Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ți spun.`` 16 Iacov s`a trezit din somn, și a zis: ,,Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu ... o ca stîlp de aducere aminte, și a turnat untdelemn pe vîrful ei. 19 A dat locului acestuia numele Betel; dar