Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru FRUNTE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 74 pentru FRUNTE.
Psalmii Capitol 42 Psalmii 41 Psalmii Capitol 42 1 (Către mai marele cîntăreților. Cîntarea fiilor lui Core.) Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! 2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cînd mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? 3 Cu lacrămi mă hrănesc zi și noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`` 4 Mi-aduc aminte, și-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulțime, și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțămire ale unei mulțimi în sărbătoare. 5 Pentruce te mîhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăș Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea și Dumnezeul meu. 6 Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gîndesc, din țara Iordanului, din Hermon, și din muntele Mițear. 7 Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile și valurile Tale trec peste mine. 8 Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cîntam laudele Lui, și înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele. ...
Eclesiastul Capitol 4 Eclesiastul 3 Eclesiastul Capitol 4 1 M`am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; și iată că cei apăsați varsă lacrămi, și nu este nimeni să -i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, și n`are cine să -i mîngîie! 2 Și am găsit că morții, cari au murit mai înainte, sînt mai fericiți decît cei vii, cari sînt încă în viață. 3 Dar mai fericit decît amîndoi am găsit pe celce nu s`a născut încă, fiindcă n`a văzut toate relele cari se petrec supt soare. 4 Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vînt. 5 Nebunul își încrucișează mînile, și își mănîncă însăș carnea lui. 6 Mai bine o mînă plină de odihnă, decît amîndoi pumnii plini de trudă și goană după vînt. 7 Am mai văzut o altă deșertăciune supt soare. 8 Un om este singur singurel, n`are nici fiu, nici frate, și totuș munca lui n`are sfîrșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății, și nu se gîndește: ,, ...
... vestit: deodată am lucrat, și s`au împlinit. 4 Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier, și că ai o frunte de aramă, 5 ți-am vestit de mult aceste lucruri, ți le-am spus mai înainte ca să se întîmple, ca să nu poți să ...
... aceia cari sboară ca niște nori, ca niște porumbei spre porumbarul lor? 9 Căci, pe Mine Mă așteaptă ostroavele, și corăbiile din Tarsis sînt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul și aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfîntului lui Israel, care ...
Ieremia Capitol 3 Ieremia 2 Ieremia Capitol 3 1 ,,El zice: ,Cînd se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N`ar fi chiar și țara aceea spurcată? și tu, ai curvit cu mulți ibovnici, și să te întorci iarăș la Mine? -zice Domnul.`` - 2 ,,Ridică-ți ochii spre înălțimi, și privește: unde n`ai curvit? Te țineai la drumuri, ca Arabul în pustie, și ai spurcat țara prin curviile tale și cu răutatea ta! 3 Măcar că ploile au fost oprite, și ploaia de primăvară a lipsit, totuș tu ți-ai păstrat fruntea de curvă, și n`ai vrut să ai rușine! 4 Acum, nu -i așa? strigi la Mine: ,Tată! Tu ai fost Prietenul tinereții mele!` 5 Își va ținea El mînia pe vecie? ,O va păstra El totdeuna?` Iată, așa ai vorbit, și totuș ai făcut lucruri nelegiuite, cît ai putut!`` 6 ,,Domnul mi -a zis, pe vremea împăratului Iosia: ,Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S`a dus pe orice munte înalt și supt orice copac verde, și a ...
Ezechiel Capitol 38 Ezechiel 37 Ezechiel Capitol 38 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și proorocește împotriva lui! 3 Și spune: ,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului! 4 Te voi tîrî, și-ți voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine și toată oastea ta, cai și călăreți, toți îmbrăcați în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut și pavăză, și cari toți mînuiesc sabia; 5 împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia și Put, toți cu scut și coif: 6 Gomerul cu toate oștile lui, țara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oștile sale, popoare multe împreună cu tine! 7 Pregătește-te dar, fii gata, tu, și toată mulțimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! 8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva țării, ai cărei locuitori, scăpați de sabie, vor fi strînși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoși ...
Daniel Capitol 6 Daniel 5 Daniel Capitol 6 1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiți în toată împărăția; 2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăția. 4 Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăției. Dar n`au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, și nu se găsea nici o greșală la el și niciun lucru rău. 5 Atunci oamenii aceștia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` 6 Apoi aceste căpetenii și dregătorii aceștia s`au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa: ,,Să trăiești vecinic, împărate Dariu!`` 7 Toate căpeteniile ...
Amos Capitol 6 Amos 5 Amos Capitol 6 1 Vai de ceice trăiesc fără grijă în Sion, și la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceștia ai celui dintîi dintre neamuri, la cari aleargă casa lui Israel!... 2 Treceți la Calne și vedeți, duceți-vă de acolo pînă la Hamatul cel mare, și pogorîți-vă în Gat la Filisteni; sînt oare cetățile acestea mai înfloritoare decît cele două împărății ale voastre, și este ținutul lor mai întins decît al vostru?... 3 Credeți că ziua nenorocirii este departe, și faceți să se apropie domnia silniciei. 4 Ei se culcă pe paturi de fildeș, și stau întinși a lene pe așternuturile lor; mănîncă miei din turmă, și viței puși la îngrășat. 5 Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiți ca David în instrumentele de muzică. 6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, și nu se întristează de prăpădul lui Iosif! 7 De aceea vor merge în robie, în fruntea prinșilor de război; și vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătați. 8 Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuș, și Domnul, Dumnezeul oștirilor, a zis: ,,Mi -e ...
Mica Capitol 2 Mica 1 Mica Capitol 2 1 Vai de ceice cugetă nelegiuirea și făuresc rele în așternutul lor; cînd se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. 2 Dacă poftesc ogoare, pun mîna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui. 3 Deaceea, așa vorbește Domnul: ,,Iată, Eu am de gînd să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veți feri grumazii, și nu veți mai umbla cu capul atît de sus, căci vremile vor fi rele. 4 În ziua aceea, veți ajunge de pomină, veți boci, și veți zice: ,,S -a isprăvit! Sîntem pustiiți cu desăvîrșire! Partea de moștenire a poporului meu trece în mîna altuia! Vai! cum mi -o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmașului...!`` 5 Deaceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frînghia de măsurat pentru sorțul tău, în adunarea Domnului.`` 6 ,,Nu proorociți!`` zic ei. ,,Să nu se proorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!`` - 7 ,,Este Domnul atît de grabnic la mînie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?`` ,,Da, cuvintele ...
... eu peste ei, aduceți -i încoace, și tăiați -i înaintea mea.`` 28 După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte și Se suia spre Ierusalim. 29 Cînd S`a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a ...
... vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.`` 4 Unii din ei, și o mare mulțime de Greci temători de Dumnezeu, și multe femei de frunte au crezut, și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila. 5 Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat ...