Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru GURĂ
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 284 pentru GURĂ.
Psalmii Capitol 141 Psalmii 140 Psalmii Capitol 141 1 (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem! 2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele! 3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, și păzește ușa buzelor mele! 4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, și să nu mănînc din ospețele lor! 5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalța într`una împotriva răutății lor. 6 Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, și vor vedea că sînt plăcute. 7 Cum se brăzdează și se spintecă pămîntul, așa ni se risipesc oasele la gura mormîntului. 8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul! 9 Păzește-mă de cursa pe care mi -o întind ei, și de piedicile celor ce fac răul! ...
... 7 Întinde-Ți mînile de sus, izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin, 8 a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă. 9 Dumnezeule, Îți voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta ... care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David, 11 izbăvește-mă și scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!... 12 Fiii noștri sînt ca niște odrasle, cari cresc în tinereța lor; fetele ...
Proverbele Capitol 4 Proverbele 3 Proverbele Capitol 4 1 Ascultați, fiilor, învățătura unui tată, și luați aminte, ca să pricepeți; 2 căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădați învățătura mea. 3 Căci cînd eram încă fiu la tatăl meu, și fiu gingaș și singur la mama mea, 4 el mă învăța atunci, și-mi zicea: ,,Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzește învățăturile mele, și vei trăi! 5 Dobîndește înțelepciune, dobîndește pricepere; nu uita cuvintele gurii mele, și nu te abate dela ele. 6 N`o părăsi, și ea te va păzi; iubește -o, și te va ocroti! 7 Iată începutul înțelepciunii: dobîndește înțelepciunea, și cu tot ce ai, dobîndește priceperea. 8 Înalță -o, și ea te va înălța; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrățișa. 9 Ea îți va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească. 10 Ascultă, fiule, primește cuvintele mele, și anii vieții tale se vor înmulți. 11 Eu îți arăt calea înțelepciunii, te povățuiesc pe cărările neprihănirii. 12 Cînd vei umbla, pasul nu-ți va fi stînjenit; și cînd vei alerga, nu te vei poticni. 13 Ține învățătura, n`o lăsa din mînă; păstrează - ...
Proverbele Capitol 5 Proverbele 4 Proverbele Capitol 5 1 Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea, și pleacă urechea la învățătura mea, 2 ca să fii cu chibzuință, și buzele tale să aibă cunoștință. 3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, și cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul; 4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. 5 Picioarele ei pogoară la moarte, pașii ei dau în locuința morților. 6 Așa că ea nu poate găsi calea vieții, rătăcește în căile ei, și nu știe unde merge. 7 Și acum, fiilor, ascultați-mă, și nu vă abateți dela cuvintele gurii mele: 8 depărtează-te de drumul care duce la ea, și nu te apropia de ușa casei ei, 9 ca nu cumva să-ți dai altora vlaga ta, și unui om fără milă anii tăi; 10 ca nu cumva niște străini să se sature de averea ta, și tu să te trudești pentru casa altuia; 11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea și trupul ți se vor istovi, 12 și să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, și cum a disprețuit inima mea mustrarea? 13 ...
... întunecoasă. 10 Și, iată că, i -a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată. 11 Era bună de gură și fără astîmpăr; picioarele nu -i puteau sta acasă: 12 cînd în uliță, cînd în piețe, pela toate colțurile stătea la pîndă. 13 Ea l ...
Proverbele Capitol 11 Proverbele 10 Proverbele Capitol 11 1 Cumpăna înșelătoare este urîtă Domnului, dar cîntăreala dreaptă Îi este plăcută. 2 Cînd vine mîndria, vine și rușinea; dar înțelepciunea este cu cei smeriți. 3 Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cîrmuiește fără teamă, dar vicleniile celor stricați le aduc pieirea. 4 În ziua mîniei, bogăția nu slujește la nimic; dar neprihănirea izbăvește dela moarte. 5 Nevinovăția omului fără prihană îi netezește calea, dar cel rău cade prin însăș răutatea lui. 6 Nevinovăția oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sînt prinși de răutatea lor. 7 La moartea celui rău, îi piere nădejdea, și așteptarea oamenilor nelegiuiți este nimicită. 8 Cel neprihănit este scăpat din strîmtoare, și cel rău îi ia locul. 9 Cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniți sînt scăpați prin știință. 10 Cînd le merge bine celor neprihăniți, toată cetatea se bucură; și cînd pier cei răi, toți strigă de veselie. 11 Cetatea se înalță prin binecuvîntarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. - 12 Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primește și tace. - 13 Cine umblă cu bîrfeli dă pe față lucruri ascunse, ...
Proverbele Capitol 12 Proverbele 11 Proverbele Capitol 12 1 Cine iubește certarea, iubește știința; dar cine urăște mustrarea, este prost. - 2 Omul de bine capătă bunăvoința Domnului, dar Domnul osîndește pe cel plin de răutate. 3 Omul nu se întărește prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniți nu se va clătina. - 4 O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care -i face rușine este ca putregaiul în oasele lui. - 5 Gîndurile celor neprihăniți nu sînt decît dreptate, dar sfaturile celor răi nu sînt decît înșelăciune. - 6 Cuvintele celor răi sînt niște curse ca să verse sînge, dar gura celor fără prihană îi izbăvește. - 7 Cei răi sînt răsturnați, și nu mai sînt, dar casa celor neprihăniți rămîne în picioare! - 8 Un om este prețuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este disprețuit. - 9 Mai bine să fii într`o stare smerită și să ai o slugă, decît să faci pe fudulul și să n`ai ce mînca. - 10 Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. 11 Cine-și lucrează ogorul va avea belșug de pîne, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte. - 12 Cel rău poftește ...
Proverbele Capitol 13 Proverbele 12 Proverbele Capitol 13 1 Un fiu înțelept ascultă învățătura tatălui său, dar batjocoritorul n`ascultă mustrarea. - 2 Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricați au parte de sîlnicie. - 3 Cine-și păzește gura, își păzește sufletul; cine-și deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. - 4 Leneșul dorește mult, și totuș, n`are nimic, dar cei harnici se satură. - 5 Cel neprihănit urăște cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urît și se acoperă de rușine. - 6 Neprihănirea păzește pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. - 7 Unul face pe bogatul, și n`are nimic, altul face pe săracul, și are totuș mari avuții, - 8 Omul cu bogăția lui își răscumpără viața, dar săracul n`ascultă mustrarea. - 9 Lumina celor neprihăniți arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. - 10 Prin mîndrie se ațîță numai certuri, dar înțelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. - 11 Bogăția cîștigată fără trudă scade, dar ce se strînge încetul cu încetul, crește. - 12 O nădejde amînată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este un pom de viață. - 13 Cine nesocotește Cuvîntul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. - 14 Învățătura ...
Proverbele Capitol 16 Proverbele 15 Proverbele Capitol 16 1 Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. - 2 Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar celce cercetează duhurile este Domnul. - 3 Încredințează-ți lucrările în mîna Domnului, și îți vor izbuti planurile. - 4 Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii. - 5 Orice inimă trufașă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. - 6 Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate dela rău. - 7 Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui. - 8 Mai bine puțin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. - 9 Inima omului se gîndește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii. - 10 Hotărîri dumnezeiești sînt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greșeli cînd judecă. - 11 Cîntarul și cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutățile de cîntărit sînt lucrarea Lui. - 12 Împăraților le este scîrbă să facă rău, căci prin neprihănire se întărește un scaun de domnie. - 13 Buzele neprihănite sînt plăcute ...
... celce o are, petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. - 24 Leneșul își vîră mîna în strachină, și n`o duce înapoi la gură. - 25 Lovește pe batjocoritor, și prostul se va face înțelept; mustră... pe omul priceput, și va înțelege știința. - 26 Cine jăfuiește pe tatăl său și ...
Proverbele Capitol 20 Proverbele 19 Proverbele Capitol 20 1 Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept. - 2 Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuiește împotriva sa însuș. - 3 Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpînit de aprindere. - 4 Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vea să strîngă roade, dar nu este nimic! - 5 Sfaturile în inima omului sînt ca niște ape adînci, dar omul priceput știe să scoată din ele. - 6 Mulți oameni își trîmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? - 7 Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! - 8 Împăratul, care șade pe scaunul de domnie al dreptății, risipește orice rău cu privirea lui. - 9 Cine poate zice: ,,Mi-am curățit inima, sînt curat de păcatul meu?`` - 10 Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri, sînt o scîrbă înaintea Domnului. - 11 Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană. - 12 Urechea care aude, și ochiul care vede, și pe una și pe celalt, ...