Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru CETATE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 476 pentru CETATE.

Daniel Capitol 9

Daniel Capitol 9 Daniel 8 Daniel Capitol 9 1 În anul dintîi al lui Dariu, fiul lui Ahașveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția Haldeilor, 2 în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre cari vorbise Domnul către proorocul Ieremia. 3 Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. 4 M`am rugat Domnului, Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: ,,Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legămîntul și dai îndurare celorce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! 5 Noi am păcătuit, am săvîrșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut dela poruncile și orînduirile Tale. 6 N`am ascultat pe robii Tăi proorocii, cari au vorbit, în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării. 7 Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în cari i-ai ...

 

Luca Capitol 2

Luca Capitol 2 Luca 1 Luca Capitol 2 1 În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. 2 Înscrierea aceasta s`a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Quirinius. 3 Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. 4 Iosif s`a suit și el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, -pentrucă era din casa și din seminția lui David, - 5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6 Pe cînd erau ei acolo, s`a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. 7 Și a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L -a înfășat în scutece și L -a culcat într`o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei. 8 În ținutul acela erau niște păstori, cari stăteau afară în cîmp, și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9 Și iată că un înger al Domnului s`a înfățișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit ...

 

Luca Capitol 10

... și să beți ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblați din casă în casă. 8 În oricare cetate veți intra și unde vă vor primi oamenii, să mîncați ce vi se va pune înainte; 9 să vindecați pe bolnavii cari vor fi acolo ...

 

Fapte Capitol 17

Fapte Capitol 17 Fapte 16 Fapte Capitol 17 1 Pavel și Sila au trecut prin Amfipoli și Apolonia, și au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor. 2 Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, 3 dovedind și lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți. ,,Și acest Isus, pe care vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.`` 4 Unii din ei, și o mare mulțime de Greci temători de Dumnezeu, și multe femei de frunte au crezut, și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila. 5 Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei niște oameni fără căpătîi din mulțime, au făcut gloată, și au întărîtat cetatea. S`au năpustit asupra casei lui Iason, și căutau pe Pavel și pe Sila, ca să -i aducă afară la norod. 6 Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason și pe vreo cîțiva frați înaintea dregătorilor cetății, și strigau: ,,Oamenii aceștia, cari au răscolit lumea, au venit și aici, 7 și Iason i -a găzduit. Ei ...

 

1 Imparati Capitol 20

... cară. S`a suit, a împresurat Samaria și a început lupta împotriva ei. 2 A trimes în cetate soli la Ahab, împăratul lui Israel, să -i spună: ,,Așa vorbește Ben-Hadad: 3 ,Argintul și aurul tău sînt ale mele, nevestele și cei mai ... El a zis: ,,Dacă ies pentru pace, prindeți -i vii; și chiar dacă ies pentru luptă, prindeți -i vii.`` 19 Cînd au ieșit din cetate slujitorii mai marilor peste ținuturi și armata care -i urma, 20 a lovit fiecare pe omul dinaintea lui, și Sirienii au luat -o ...

 

Luca Capitol 8

... Luca Capitol 8 Luca 7 Luca Capitol 8 1 Curînd după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat și propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; 2 și mai erau și niște femei ... în ținutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. 27 Cînd a ieșit Isus la țărm, L -a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulți draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, și nu-și avea locuința într`o casă, ci în morminte. 28 ... rîpă în lac, și s`a înecat. 34 Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit și au dat de veste în cetate și prin sate. 35 Oamenii au ieșit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, și au găsit pe omul din care ieșiseră dracii, șezînd ...

 

Genesa Capitol 11

... a ținut loc de piatră, iar smoala le -a ținut loc de var. 4 Si au mai zis: ,,Haidem! să ne zidim o cetate și un turn al cărui vîrf să atingă cerul, și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pămîntului.`` 5 ...

 

Deuteronomul Capitol 12

Deuteronomul Capitol 12 Deuteronomul 11 Deuteronomul Capitol 12 1 Iată legile și poruncile pe cari să le păziți și să le împliniți, cît veți trăi, în țara pe care v`o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul părinților voștri. 2 Să nimiciți toate locurile în cari slujesc dumnezeilor lor neamurile pe cari le veți izgoni, fie pe munți înalți, fie pe dealuri, și subt orice copac verde. 3 Să le surpați altarele, să le sfărîmați stîlpii idolești, să le ardeți în foc copacii închinați idolilor lor, să dărîmați chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, și să faceți să le piară numele din locurile acelea. 4 Voi să nu faceți așa față de Domnul, Dumnezeul vostru! 5 Ci să -L căutați la locașul Lui, și să mergeți la locul pe care -l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate semințiile voastre, ca să-Și așeze acolo Numele Lui. 6 Acolo să vă aduceți arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintîi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruințe, darurile de bună voie, și întîii-născuți din cirezile și turmele voastre. 7 Acolo să mîncați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, și să vă bucurați, împreună cu familiile voastre, de ...

 

Deuteronomul Capitol 13

Deuteronomul Capitol 13 Deuteronomul 12 Deuteronomul Capitol 13 1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune, 2 și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți -a vorbit el zicînd: ,,Haidem după alți dumnezei``, -dumnezei pe cari tu nu -i cunoști, -,,și să le slujim``! 3 să n`asculți cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Voi să mergeți după Domnul, Dumnezeul vostru, și de El să vă temeți; poruncile Lui să le păziți; de glasul Lui să ascultați; Lui să -I slujiți, și de El să vă alipiți. 5 Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v`a scos din țara Egiptului și v`a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată dela calea în care ți -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. ...

 

Deuteronomul Capitol 14

Deuteronomul Capitol 14 Deuteronomul 13 Deuteronomul Capitol 14 1 Voi sînteți copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceți crestături și să nu vă radeți între ochi pentru un mort. 2 Căci tu ești un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, și Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pămîntului. 3 Să nu mănînci niciun lucru urîcios. 4 Iată dobitoacele pe cari să le mîncați: boul, oaia și capra; 5 cerbul, căprioara și bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică și girafa. 6 Să mîncați din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărțită în două și rumegă. 7 Dar să nu mîncați din cele ce rumegă numai, sau cari au numai copita despicată și unghia despărțită în două. Astfel, să nu mîncați cămila, iepurele și iepurele de casă, cari rumegă, dar n`au copita despicată: să le priviți ca necurate. 8 Să nu mîncați porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să -l priviți ca necurat. Să nu mîncați din carnea lor, și să nu vă atingeți de trupurile lor moarte. 9 Iată dobitoacele din cari veți mînca, din toate cele ce sînt în ...

 

1 Samuel Capitol 5

1 Samuel Capitol 5 1 Samuel 4 1 Samuel Capitol 5 1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, și l-au dus din Eben-Ezer la Asdod 2 După ce au pus mîna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul pește) și l-au așezat lîngă Dagon. 3 A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pămînt, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, și l-au pus înapoi la locul lui. 4 Și a doua zi, sculîndu-se disdedimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pămînt, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon și cele două mîni ale lui erau tăiate pe prag, și nu -i rămăsese decît trunchiul. 5 De aceea, pînă în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag. 6 Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, și i -a pustiit; i -a lovit cu bube... la șezut, atît în Asdod cît și în ținutul lui. 7 Cînd au văzut că așa stau lucrurile, oamenii ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>