Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru UITE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 268 pentru UITE.

Fapte Capitol 13

Fapte Capitol 13 Fapte 12 Fapte Capitol 13 1 În Biserica din Antiohia erau niște prooroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, și Saul. 2 Pe cînd slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfînt a zis: ,,Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.`` 3 Atunci, după ce au postit și s`au rugat, și-au pus mînile peste ei, și i-au lăsat să plece. 4 Barnaba și Saul, trimeși de Duhul Sfînt, s`au coborît la Seleucia, și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. 5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. 6 Dupăce au străbătut toată insula pînă la Pafos, au întîlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus, 7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul, și și -a arătat dorința să audă Cuvîntul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima, vrăjitorul, -căci așa se tîlcuiește numele lui-le stătea împotrivă, și căuta să abată pe dregător ...

 

Deuteronomul Capitol 4

... Lui; 31 căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l -a încheiat prin jurămînt cu părinții tăi. 32 Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd ...

 

Luca Capitol 9

Luca Capitol 9 Luca 8 Luca Capitol 9 1 Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le -a dat putere și stăpînire peste toți dracii, și să vindece boalele. 2 Apoi i -a trimes să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, și să tămăduiască pe cei bolnavi. 3 ,,Să nu luați nimic cu voi pe drum,`` le -a zis El; ,,nici toiag, nici traistă, nici pîne, nici bani, nici două haine. 4 În orice casă veți intra, să rămîneți acolo, pînă veți pleca din locul acela. 5 Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea, și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.`` 6 Ei au plecat, și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, și săvîrșind pretutindeni tămăduiri. 7 Cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvîrșite de Isus, și sta în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; 8 alții ziceau că s`a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime. 9 Dar Irod zicea: ,,Lui ...

 

Genesa Capitol 1

Genesa Capitol 1 Genesa Capitol 1 1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pămîntul. 2 Pămîntul era pustiu și gol; peste fața adîncului de ape era întunerec, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Și a fost lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întunerec. 5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întîi. 6 Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, și ea să despartă apele de ape.`` 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua. 9 Dumnezeu a ...

 

Genesa Capitol 6

Genesa Capitol 6 Genesa 5 Genesa Capitol 6 1 Cînd au început oamenii să se înmulțească pe fața pămîntului, și li s`au născut fete, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe cari și le-au ales. 3 Atunci Domnul a zis: ,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci și omul nu este decît carne păcătoasă: totuș zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.`` 4 Uriașii erau pe pămînt în vremurile acelea, și chiar și după ce s`au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume. 5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, și că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6 I -a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, și S`a mîhnit în inima Lui. 7 Și Domnul a zis: ,,Am să șterg de pe fața pămîntului pe omul pe care l- ...

 

Genesa Capitol 8

Genesa Capitol 8 Genesa 7 Genesa Capitol 8 1 Dumnezeu Și -a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele cari erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, și apele s`au potolit. 2 Izvoarele Adîncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pămîntului, scurgîndu-se și împuținîndu-se, și, după o sutăcincizeci de zile, apele s`au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s`a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s`au văzut vîrfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb, care a ieșit, ducîndu-se și întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă ...

 

Genesa Capitol 9

... trup; și apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. 16 Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de orice trup de pe pămînt``. 17 Și Dumnezeu ...

 

Genesa Capitol 15

Genesa Capitol 15 Genesa 14 Genesa Capitol 15 1 După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într`o vedenie, și a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, și răsplata ta cea foarte mare.`` 2 Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.`` 3 Și Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămînță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.`` 4 Atunci Cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.`` 5 Și, după ce l -a dus afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, și numără stelele, dacă poți să le numeri.`` Și i -a zis: ,,Așa va fi sămînța ta.`` 6 Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7 Domnul i -a mai zis: ,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ți dau în ...

 

Genesa Capitol 29

Genesa Capitol 29 Genesa 28 Genesa Capitol 29 1 Iacov a pornit la drum, și s`a dus în țara celor ce locuiesc la Răsărit. 2 S`a uitat înainte, și iată că pe cîmp era o fîntînă; și lîngă ea erau trei turme de oi, cari se odihneau; căci la fîntîna aceasta obicinuiau ciobanii să-și adape turmele. Și piatra de pe gura fîntînii era mare. 3 Toate turmele se strîngeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fîntînii, adăpau turmele, și apoi puneau piatra iarăș la loc pe gura fîntînii. 4 Iacov a zis păstorilor: ,,Fraților, de unde sînteți?`` ,,Din Haran,`` au răspuns ei. 5 El le -a zis: ,,Cunoașteți pe Laban, fiul lui Nahor?`` ,,Îl cunoaștem,`` i-au răspuns ei. 6 El le -a zis: ,,Este sănătos?`` ,,Sănătos``, au răspuns ei. Și tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile. 7 El a zis: ,,Iată, soarele este încă sus, și -i prea devreme ca să strîngeți vitele: adăpați oile, apoi duceți-vă și pașteți-le iarăș.`` 8 Ei au răspuns: ,,Nu putem, pînă nu se vor strînge toate turmele; atunci se prăvălește ...

 

Genesa Capitol 42

Genesa Capitol 42 Genesa 41 Genesa Capitol 42 1 Cînd a auzit Iacov că este grîu în Egipt, a zis fiilor săi: ,,Pentruce stați și vă uitați unii la alții?`` 2 Și a zis: ,,Iată, aud că este grîu în Egipt; pogorîți-vă, și cumpărați-ne grîu de acolo, ca să trăim și să nu murim.`` 3 Zece frați ai lui Iosif s`au pogorît în Egipt, ca să cumpere grîu. 4 Iacov n`a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întîmple vreo nenorocire. 5 Fiii lui Israel au venit să cumpere și ei grîu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaș lucru; căci în Canaan era foamete. 6 Iosif era mai mare în țară; el vindea grîu la tot poporul din țară. Frații lui Iosif au venit, și s`au aruncat cu fața la pămînt înaintea lui. 7 Iosif, cum a văzut pe frații săi, i -a cunoscut; dar s`a făcut că le este străin, le -a vorbit aspru, și le -a zis: ,,De unde veniți?`` Ei au răspuns: ,,Venim din ...

 

Genesa Capitol 43

Genesa Capitol 43 Genesa 42 Genesa Capitol 43 1 Foametea bîntuia greu în țară. 2 Cînd au isprăvit de mîncat grîul, pe care -l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: ,,Duceți-vă iarăș, și cumpărați-ne ceva merinde.`` 3 Iuda i -a răspuns: ,,Omul acela ne -a spus curat: ,Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.` 4 Dacă vrei deci să trimeți pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî, și-ți vom cumpăra merinde. 5 Dar dacă nu vrei să -l trimeți, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne -a spus: ,,Să nu-mi mai vedeți fața, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!`` 6 Israel a zis atunci: ,,Pentruce mi-ați făcut un astfel de rău, și ați spus omului aceluia că mai aveți un frate?`` 7 Ei au răspuns: ,,Omul acela ne -a întrebat despre noi și familia noastră, și a zis: ,Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?` Și noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să știm că are să zică: ,Aduceți pe fratele vostru?`` 8 ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>