Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CA LUNA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 135 pentru CA LUNA.
... Dumnezeu. 2 Atunci Solomon a strîns la Ierusalim pe bătrînii lui Israel și pe toate căpeteniile semințiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legămîntului Domnului. 3 Toți bărbații lui Israel s`au adunat la împărat, pentru sărbătoarea din ... o sută douăzeci de preoți cari sunau din trîmbițe; - 13 și cînd cei ce sunau din trîmbițe și ceice cîntau, unindu-se într`un glas ca să mărească și să laude pe Domnul, au sunat din trîmbițe, chimvale și celelalte instrumente, și au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este ... în clipa aceea, casa, și anume Casa Domnului, s`a umplut cu un nor. 14 Preoții n`au putut să mai stea acolo ca
... Domnului mi -a vorbit astfel: 21 ,Fiul omului, am frînt brațul lui Faraon, împăratul Egiptului; și iată că nu -i vor lega rana ca să se vindece, nu -l vor obloji cu legături, nu -l vor lega ca să se întremeze, și să poată mîntui sabia.` 22 De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe Faraon, împăratul Egiptului, și -i voi ... felurite țări. 24 În schimb, voi întări brațele împăratului Babilonului, și -i voi pune o sabie în mînă; iar brațele lui Faraon le voi frînge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniți de moarte. 25 Dar voi întări brațele împăratului Babilonului, iar brațele lui Faraon vor cădea. Și vor ...
... și nu se mai întorc la ele. 5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură? 6 I-am dat ca locuință pustiul, și pămîntul sărac ca locaș. 7 El rîde de zarva cetăților, 8 Străbate munții ca să-și găsească hrana, și umblă după tot ce este verde. 9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ... tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Și -i lași tu grija lucrărilor tale? 12 Te lași tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta? 13 Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei. 14 Dar struțoaica își ... cal și de călărețul lui. 19 Tu dai putere calului, și -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie? 20 Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndește groaza. 21 Scurmă pămîntul, și, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați; 22 își bate joc de frică ... strălucesc, 24 fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n`are astîmpăr cînd răsună trîmbița. 25 La sunetul trîmbiței parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ...
... se înlocuiască un dobitoc cu altul, și unul și celalt va fi sfînt. 11 Dacă este vorba de dobitoacele necurate, cari nu pot fi aduse ca jertfă Domnului, să aducă dobitocul la preot, 12 care -i va face prețuirea după cum va fi bun sau rău, și va rămînea la prețuirea ... preotului. 13 Dacă vrea să -l răscumpere, să mai adauge o cincime la prețuirea lui. 14 Dacă cineva își închină Domnului casa, hărăzind -o Domnului ca un dar sfînt, preotul să -i facă prețuirea după cum va fi bună sau rea, și să rămînă la prețuirea făcută de preot. 15 Dacă ... om, nu va mai putea fi răscumpărat. 21 Și cînd va ieși cumpărătorul din el la anul de veselie, ogorul acela să fie închinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să fie moșia preotului. 22 Dacă cineva închină Domnului un ogor cumpărat de el, care nu face parte din moșia lui, 23 ... să -i socotească prețul după cît face prețuirea pînă la anul de veselie, și omul acela să plătească în aceeaș zi prețul hotărît de tine, ca lucru închinat Domnului. 24 În anul de veselie, ogorul să se întoarcă la acela dela care fusese cumpărat și din moșia căruia făcea parte. 25 ...
... sinagogelor, vă vor arunca în temnițe, vă vor tîrî înaintea împăraților și înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. 13 Aceste lucruri vi se vor întîmpla ca să fiți mărturie. 14 Țineți bine minte, să nu vă gîndiți mai dinainte ce veți răspunde; 15 căci vă voi da o gură și o ... Ierusalimului să iasă afară din el, și cei de prin ogoare să nu intre în el. 22 Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. 23 Vai de femeile cari vor fi însărcinate, și de cele ce vor da țîță în acele zile ... printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor. 25 Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor ... cînd se vor împlini toate aceste lucruri. 33 Cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 34 Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare și băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără
... să -i lovească. 10 Taurii lor sînt plini de vlagă și prăsitori, juncanele lor zămislesc și nu leapădă. 11 Își lasă copiii să se împrăștie ca niște oi, și copiii se sbeguiesc în jurul lor. 12 Cîntă cu sunet de tobă și de arfă, se desfătează cu sunete de caval. 13 ... clipă în locuința morților. 14 Și totuș ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă dela noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale. 15 Ce este Cel Atot puternic, ca să -I slujim? Ce vom cîștiga dacă -I vom înălța rugăciuni? 16 Ce! nu sînt ei în stăpînirea fericirii? -Departe de mine sfatul celor răi ... li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mînia Lui, 18 să fie ca paiul luat de vînt, ca pleava luată de vîrtej? 19 Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să -l pedepsească Dumnezeu ...
... stătea un om îmbrăcat în haine de in, și încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. 6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi. 7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n`au văzut -o; totuș au fost apucați ... mi -a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ți-ai pus inima ca să înțelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! 13 Dar căpetenia împărăției Persiei mi -a ...
... deci în țara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul; dar voi îl veți trece, și veți stăpîni țara aceea bună. 23 Vegheați asupra voastră, ca să nu dați uitării legămîntul pe care l -a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, și să nu faceți vreun chip cioplit, nici ... țară, dacă vă veți strica, dacă vă veți face chipuri cioplite, înfățișeri ale vreunui lucru, dacă veți face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să -L mîniați, - 26 iau astăzi martor împotriva voastră cerul și pămîntul, -că veți peri de o moarte repede din țara pe care o veți ... cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt și subt ochii voștri? 35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El. 36 Din cer, te -a făcut să ... din Egipt, prin puterea Lui cea mare. 38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr și mai tari decît tine, ca să te ducă în țara lor, și să ți -o dea în stăpînire, cum vezi azi. 39 Să știi dar în ziua aceasta, și pune ...
... n`am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plîns ochii văduvei, 17 dacă mi-am mîncat singur pînea, fără ca orfanul să-și fi avut și el partea lui din ea, 18 eu, care din tinereță l-am crescut ca un tată, eu, care dela naștere am sprijinit pe văduvă; 19 dacă am văzut pe cel nenorocit ducînd lipsă de haine, pe cel lipsit neavînd ... din carnea lui?` 32 Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul; 33 dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, și mi-am închis nelegiuirile în sîn, 34 pentrucă mă temeam de mulțime, pentrucă mă temeam de disprețul familiilor, ținîndu-mă deoparte și necutezînd ... cineva să m`asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de protivnicul meu? 36 Ca să -i port scrisoarea pe umăr, s`o leg de fruntea mea ca o cunună; 37 să -i dau socoteală de toți pașii mei, să mă apropii de el ca un domn. 38 Dacă pămîntul meu strigă împotriva mea, și dacă brazdele lui varsă lacrămi; 39 dacă i-am mîncat roada fără s`o fi ...
... căci S`a depărtat din mijlocul lor. 7 Au fost necredincioși Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiți o lună nouă cu avuțiile lor. 8 Sunați din trîmbiță la Ghibea, sunați din trîmbiță la Rama! Strigați la Bet-Aven! Iacă -i pe urma ta, Beniamine ... în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva semințiilor lui Israel, va veni negreșit! 10 Căpeteniile lui Iuda sînt ca cei ce mută semnul dela hotare; ca apa Îmi voi vărsa mînia peste ei! 11 Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învățăturile cari -i plăceau. 12 Voi ... Asiria, și trimete la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoși, nici să vă lecuiască rănile. 14 Voi fi ca un leu pentru Efraim, și ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfîșia, și apoi voi pleca, voi lua, și nimeni nu-Mi va răpi ...
... și umbra morții, printr`un pămînt pe unde nimeni nu trece și unde nu locuiește nici un om?` 7 ,V`am adus într`o țară ca o livadă de pomi, ca să -i mîncați roadele și bunătățile; dar voi ați venit, Mi-ați spurcat țara și Mi-ați prefăcut moștenirea într`o urîciune. 8 Preoții n ... de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.` 20 ,De mult ți-ai sfărîmat jugul, ți-ai rupt legăturile, și ai zis: ,Nu mai vreau să slujesc ca un rob!` Căci pe orice deal înalt și supt orice copac verde, te-ai întins ca o curvă. 21 Te sădisem ca o vie minunată și de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat și te-ai prefăcut într`o coardă de viță sălbatică? 22 Chiar ... fost necredincioși, zice Domnul.` - 30 ,Degeaba v`am lovit copiii; n`au luat seama la certare; sabia voastră a mîncat pe proorocii voștri, ca un leu nimicitor. 31 O, neam rău de oameni, uitați-vă bine la Cuvîntul Domnului, care zice: ,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau ... ...