Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru FI DIN
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 1100 pentru FI DIN.
... mirositoare; va arde tămîie în fiecare dimineață, cînd va pregăti candelele; 8 va arde și seara cînd va așeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămîie înaintea Domnului din neam în neam. 9 Să nu aduceți pe altar altfel de tămîie, nici ardere de tot, nici jertfă de mîncare, și să nu turnați pe ... pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviți de nici o urgie, cu prilejul acestei numărători. 13 Iată ce vor da toți ceice vor fi cuprinși în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul sfîntului locaș, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul. 14 Orice om cuprins în numărătoare, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul. 15 ... uneltele lui și ligheanul cu piciorul lui. 29 Să sfințești aceste lucruri, și ele vor fi prea sfinte; oricine se va atinge de ele, va fi sfințit. 30 Să ungi de asemenea pe Aaron și pe fiii lui, și să -i sfințești, ca să fie în slujba Mea ca preoți. 31 ... este sfînt, și voi să -l priviți ca sfînt. 33 Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va ...
... 12 pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, și -i lăsau boalele, și ieșeau afară din ei duhurile rele. 13 Niște exorciști Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: ,,Vă jur pe Isus, pe care -L propovăduiește Pavel ... pe toți: și Numele Domnului Isus era proslăvit. 18 Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. 19 Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, și-au adus cărțile, și le-au ars, înaintea tuturor: prețul lor s`a socotit la cincizeci de mii ... și Aristarh, tovarășii de călătorie ai lui Pavel. 30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. 31 Chiar și unii din mai marii Asiei, cari -i erau prieteni, au trimes la el să -l roage să nu se ducă la teatru. 32 Unii strigau una, alții ... a zis: ,,Bărbați Efeseni, cine este acela care nu știe că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane și a chipului ei căzut din ...
... nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n`a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea și din mîna părinților mei: cu cît mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea!`` 16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, și împotriva robului Său Ezechia. 17 Și a trimes ... scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n`au putut să izbăvească pe poporul lor din mîna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mîna mea. 18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentruca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, și să poată pune astfel stăpînire pe cetate. 19 Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari ... și căpeteniile. Și împăratul s`a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului ...
... sau lucrul perdut pe care l -a găsit, 5 sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb-ori care ar fi-să -l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din prețul lui, și să -l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd își va aduce jertfa lui pentru vină. 6 Iar ca jertfă ... prețuirea ta, și să -l dea preotului. 7 Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului, și i se va ierta, ori care ar fi greșeala, de care se va fi făcut vinovat.`` 8 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 9 ,,Dă următoarea poruncă lui Aaron și fiilor săi, și ... 14 ,,Iată legea darului adus ca jertfă de mîncare. Fiii lui Aaron s`o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. 15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii și din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, și s`o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului. 16 Aaron ... s`o mănînce; și anume să fie mîncată într`un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii. 27 Oricine se va atinge de carnea ei va
... am scris, tinerilor, fiindcă sînteți tari, și Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, și ați biruit pe cel rău. 15 Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. 16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pămîntești, pofta ochilor și lăudăroșia ... să vină anticrist, să știți că acum s`au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sînt dintre ai noștri. 20 Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfînt, și știți orice lucru. 21 V`am scris nu că n`ați cunoaște adevărul, ci pentrucă îl cunoașteți, și știți că nicio ... nu rămînem de rușine și depărtați de El. 29 Dacă știți că El este neprihănit, să știți și că oricine trăiește în neprihănire este născut din
... șasezeci de coți, o lățime de șasezeci de coți, 4 trei rînduri de pietre cioplite și un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului. 5 Mai mult, uneltele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim și le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim la locul unde erau, și puse în Casa lui Dumnezeu.`` - 6 Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii voștri de ... cu privire la ce veți avea de făcut față de acești bătrîni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul. 9 Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului ... pe orice împărat și pe orice popor, care ar întinde mîna să calce cuvîntul meu, ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Dariu, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.` 13 Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii lor de slujbă ...
... l ducă. L -a făcut din scînduri, gol pe dinlăuntru. 8 A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor, cari slujeau la ușa cortului întîlnirii. 9 Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau niște pînze de ... cu argint. Toți stîlpii curții erau legați între ei cu bețe de argint. 18 Perdeaua dela poarta curții cortului era o lucrătură făcută la gherghef din fir albastru, purpuriu, cărmiziu, și din in subțire răsucit; avea o lungime de douăzeci de coți, și înălțimea era de cinci coți, ca lățimea pînzelor curții; 19 cei patru ... fiecare om cuprins în numărătoare, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. 27 Din cei o sută de talanți de argint s`au turnat picioarele sfîntului locaș și picioarele perdelei din lăuntru, adică o sută de picioare la cei o sută de talanți, cîte un talant de picior. 28 Și cu cei o mie șapte sute ... legătură dintre stîlpi, și le-au poleit căpătîiele. 29 Arama dăruită se suia la șaptezeci de talanți și două mii patru sute de sicli. 30 ...
... Zaharia Capitol 14 Zaharia 13 Zaharia Capitol 14 1 Iată, vine ziua Domnului, cînd toate prăzile tale vor fi împărțite în mijlocul tău. 2 Atunci voi strînge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jăfuite, și femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămășița poporului nu va fi nimicită cu desăvîrșire din cetate. 3 Ci Domnul Se va arăta, și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S`a luptat în ziua bătăliei. 4 Picioarele Lui ... lui Ozia, împăratul lui Iuda. Și atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! 6 În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. 7 Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. 8 În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, și vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; așa va fi și vara și iarna. 9 Și Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va ...
... un om amețit de vin, din pricina Domnului și din pricina sfintelor Lui cuvinte. 10 Căci țara este plină de preacurvii, și țara se jălește din pricina jurămintelor; cîmpiile pustiei sînt uscate.`` Toată alergătura lor țintește numai la rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire! 11 Proorocii și preoții sînt ... nelegiuirea în toată țara.`` 16 ,,Așa vorbește Domnul oștirilor: ,N`ascultați cuvintele proorocilor cari vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieșite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. 17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: ,Domnul a zis: ,Veți avea pace;` și zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările ... vremilor. 21 Eu n`am trimes pe proorocii aceștia, și totuș ei au alergat; nu le-am vorbit, și totuș au proorocit. 22 Dacă ar fi fost față la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu, și să -i întoarcă dela calea lor rea, dela răutatea faptelor lor!`` 23 ,,Sînt Eu numai un Dumnezeu ... proorocească înșelătoriile inimii lor? 27 Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visurile pe cari le istorisește fiecare din ...
... avea pe inimă. 3 Solomon i -a răspuns la toate întrebările, și n`a fost nimic, pe care împăratul să nu fi știut să i -l lămurească. 4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon, și casa pe care o zidise, 5 și bucatele dela masa lui, și locuința slujitorilor lui ... de talanți de aur, foarte multe mirodenii, și pietre scumpe. N`au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. 11 Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir și foarte mult lemn de santal și pietre scumpe. 12 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului și pentru ... de alta. Așa ceva nu s`a făcut pentru nici o împărăție. 21 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, și toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n`avea nici o trecere. 22 Căci împăratul ... Împăratul a făcut ca argintul să fie tot așa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot așa de mulți ca smochinii ...
... a întîlnit. - 21 David zisese: ,În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s`a luat nimic din tot ce are, căci mi -a întors rău pentru bine. 22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea, dacă voi ... te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, și niciodată nu va fi răutate... în tine. 29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi ... oprit mîna! 34 Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m`a oprit să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n`ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, pînă la lumina zilei de mîne.`` 35 Și David a luat din mîna Abigailei ce -i adusese, și i -a zis: ,,Suie-te în pace acasă; vezi, că ți-am ascultat glasul, și te-am ...