Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru TĂIA DIN
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 187 pentru TĂIA DIN.
... faci legămînt cu locuitorii țării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, și, aducîndu-le jertfe, să te poftească și pe tine, și să mănînci din jertfele lor, 16 ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, și astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să tîrască și pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor. 17 ... sărbătoarea azimilor: timp de șapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ți-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieșit din Egipt. 19 Orice întîi născut este al Meu, chiar orice întîi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. 20 Să răscumperi cu un miel pe întîiul născut al măgăriței; iar dacă nu -l răscumperi, să -i frîngi ... a șaptea să te odihnești; să te odihnești, chiar în vremea aratului și seceratului. 22 Să ții sărbătoarea săptămînilor, a celor dintîi roade din secerișul grîului, și sărbătoarea strîngerii roadelor la sfîrșitul anului. 23 De trei ori pe an, toți cei de parte bărbătească să se înfățișeze înaintea Domnului ... pe an, ca să te înfățișezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 25 Să n`aduci cu pîne dospită sîngele dobitocului jertfit în cinstea Mea; și carnea ...
... și am zis: ,Facă-se voia Domnului!` 15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, și ne-am suit la Ierusalim. 16 Cîțiva ucenici din Cezarea au venit și ei cu noi, și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu. 17 Cînd am ajuns la Ierusalim, frații ne-am primit cu bucurie ... a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrșitul zilelor curățirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. 27 Către sfîrșitul celor șapte zile, Iudeii din Asia, cînd au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au pus mînile pe el, 28 și au început să strige: ,,Bărbați Israeliți ... și credeau că Pavel îl băgase în Templu. 30 Toată cetatea s`a pus în mișcare, și s`a strîns norodul din toate părțile. Au pus mîna pe Pavel, și l-au scos afară din Templu, ale cărui uși au fost încuiate îndată. 31 Pe cînd cercau să -l omoare, s`a dus vestea la căpitanul oastei că ... ...
... căpetenia străjerilor, a dărîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului. 15 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinși de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe ceice se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămășiță a mulțimii. 16 Totuș Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ... o sută. 24 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei ușieri. 25 Și din cetate a luat pe un famen care avea supt poruncca lui pe oamenii de război, șapte oameni din ceice făceau parte din sfetnicii împăratului și cari au fost găsiți în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oștirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din țară, și șasezeci de oameni din poporul țării, cari se aflau în cetate. 26 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i -a luat, și i -a dus la împăratul Babilonului ... Merodac, împăratul Babilonului, în anul întîi al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l -a scos din ...
... dărîmătură! 6 Căci așa vorbește Domnul asupra casei împăratului lui Iuda: ,Tu ești pentru Mine ca Galaadul, ca vîrful Libanului; dar, cu adevărat, voi face din tine un pustiu, o cetate fără locuitori! 7 Pregătesc împotriva ta niște nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoși cedri ai tăi, și -i vor arunca în foc. 8 Multe neamuri vor trece pe lîngă cetatea aceasta, și vor zice unul ... Căci așa vorbește Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său Iosia, și care a ieșit din locul acesta: ,Nu se va mai întoarce în el; 12 ci va muri în locul unde este dus rob, și nu va mai vedea țara ... Nici nu -l vor plînge, zicînd: ,Vai doamne! Vai, măria sa!` 19 Ci va fi înmormîntat ca un măgar, va fi tîrît și aruncat afară din porțile Ierusalimului!`` 20 ,,Suie-te pe Liban, și strigă! Înalță-ți glasul de pe Basan! Și strigă de pe înălțimea Abarim! Căci toți cei ce ... toți păstorii tăi îi va paște vîntul, și cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de rușine și vei roși,
... ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, și le -a ars pe altar. 17 Iar cealaltă parte care a mai rămas din vițel și anume: pielea, carnea și balega, le -a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul. 18 A apropiat apoi berbecele pentru arderea de tot; și Aaron și fiii lui și-au pus ... și le -a legănat într`o parte și într`alta, ca dar legănat înaintea Domnului. 28 Apoi Moise le -a luat din mînile lor, și le -a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului ... alta ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul. 30 Moise a luat din untdelemnul pentru ungere și din sîngele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor; și a ... pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicînd: ,Aaron și fiii lui s`o mănînce.` 32 Iar partea care va mai rămînea din ...
... haină de păr de cămilă, și la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. 5 Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea și din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; 6 și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în rîul Iordan. 7 Dar cînd a ... vrednice de pocăința voastră. 9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10 Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care ... Își va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într`un foc care nu se stinge.`` 13 Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14 Dar Ioan căuta să -l oprească. ,,Eu``, zicea el, ,,am trebuință să fiu ... ce trebuie împlinit.`` Atunci Ioan L -a lăsat. 16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit afară din ...
... zis lui Ghedeon: ,,Cu cei trei sute de oameni cari au limpăit, vă voi mîntui, și voi da pe Madian în mînile tale. Toți ceilalți din popor să se ducă fiecare acasă. 8 Au luat merindele poporului și trîmbițele lui. Apoi Ghedeon a trimes pe toți bărbații lui Israel ... vă uitați la mine, și să faceți ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceți ce voi face eu; 18 și cînd voi suna din trîmbiță, eu și toți ceice vor fi cu mine, să sunați și voi din trîmbiță de jur împrejurul taberii, și să ziceți: ,Sabia Domnului și a lui Ghedeon!`` 19 Ghedeon și cei o sută de oameni cari ... îndată dupăce puseseră pe păzitori. Au sunat din trîmbiță, și au spart ulcioarele pe cari le aveau în mînă. 20 Cele trei cete au sunat din trîmbiță și au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mîna stîngă și trîmbițele cu mîna dreaptă ca să sune, și au strigat: ,,Sabia Domnului și ... jurul taberii, și toată tabăra a început să alerge, să țipe, și să fugă. 22 Cei trei sute de oameni au sunat iarăș ...
... Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; 2 și a zis slujitorilor săi: ,,Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți, și deaceea se fac minuni prin el.`` 3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase și -l pusese în temniță, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; 4 pentrucă Ioan îi zicea: ,,Nu-ți este îngăduit s`o ai de nevastă.`` 5 Irod ar fi vrut ... de acolo într`o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într`un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieșit din cetăți și s`au luat după El pe jos. 14 Cînd a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s`a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei ... dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.`` 29 ,,Vino!`` i -a zis Isus. Petru s`a coborît din corabie, și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. 30 Dar, cînd a văzut că vîntul era ...
... prigonit fără cruțare. 7 Tot pămîntul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie. 8 Pînă și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de căderea ta și zic: ,De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!` 9 Locuința morților se ... a pogorît și ea în locuința morților, cu sunetul alăutelor tale; așternut de viermi vei avea, și viermii te vor acoperi. 12 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor! 13 Tu ziceai în inima ta: ,Mă voi sui în ... mormînt, căci ți-ai nimicit țara și ți-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi. 21 Pregătiți măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinților lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pămîntul, și să umple lumea cu cetăți!`` 22 ,,Eu mă voi ridica împotriva ... Ahaz, a fost rostită această proorocie: 29 ,,Nu te bucura, țara Filistenilor, că s`a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina șarpelui va ieși un basilic, și rodul lui va fi un balaur sburător. 30 Atunci cei mai săraci vor putea paște, și cei nenorociți
... bedeliumul. 8 Poporul se risipea și o strîngea, o măcina la rîșniță, sau o pisa într`o piuă; o fierbea în oală, și făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn. 9 Cînd cădea roua noaptea în tabără, cădea și mana. 10 Moise a auzit ... ca să nu-mi mai văd nenorocirea.`` 16 Domnul a zis lui Moise: ,,Adună la Mine șaptezeci de bărbați, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari -i cunoști ca bătrîni ai poporului și cu putere asupra lor; adu -i la cortul întîlnirii, și să se înfățișeze acolo împreună ... de ea, pentrucă n`ați ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, și pentrucă ați plîns înaintea Lui, zicînd: ,Pentruce am ieșit noi oare din Egipt?.`` 21 Moise a zis: ,,Șase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, și ... va întîmpla sau nu.`` 24 Moise a ieșit, și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrînii poporului, și i -a pus în jurul cortului. 25 Domnul S`a pogorît în nor, și a vorbit ...
... sînt os din oasele voastre și carne din carnea voastră.`` 3 Frații mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, și inima lor s`a plecat spre Abimelec; căci își ziceau: ,,El este frate cu noi.`` 4 I-au dat șaptezeci de ... față de Ierubaal și casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, și voi să fiți bucuria lui! 20 Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, și să mistuie pe locuitorii din Sihem și casa lui Milo; și un foc să iasă din locuitorii Sihemului și din casa lui Milo, și să mistuie pe Abimelec!`` 21 Iotam s`a dat înlături, și a luat -o la fugă; s ... a luat ceata, a împărțit -o în trei părți, și s`a pus la pîndă în cîmp. Văzînd că poporul ieșea din cetate, s`a sculat împotriva lor, și i -a bătut. 44 Abimelec și cetele cari erau cu el au pornit înainte ... după Abimelec; au așezat ramurile lîngă cetățuie, și i-au dat foc ei și celor ce se aflau în ea. Așa au perit toți oamenii