Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru ÎN FLĂCĂRI
Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru ÎN FLĂCĂRI.
... au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. 15 El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei. 16 În tabără au fost geloși pe Moise, și pe Aaron, sfîntul Domnului. 17 Atunci s`a deschis pămîntul, și a înghițit pe ... înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui și să -L oprească să -i nimicească. 24 Ei au nesocotit țara desfătărilor; n`au crezut în Cuvîntul Domnului, 25 ci au cîrtit în corturile lor, și n`au ascultat de glasul Lui. 26 Atunci El a ridicat mîna și a jurat că -i va ... judecată, și astfel urgia s`a oprit. 31 Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie. 32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; și Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33 Căci s ... Atunci Domnul S`a aprins de mînie împotriva poporului Său, și a urît moștenirea Lui. 41 I -a dat în
... ofilirea prin războinicii lui cei voinici; și între aleșii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc. 17 Lumina lui Israel se va preface în foc, și Sfîntul lui într`o flacără, care va mistui și va arde spinii și mărăcinii lui, într`o zi. 18 Va arde, trup și suflet, strălucirea pădurii și cîmpiilor lui, de ... un bolnav, care cade în leșin. 19 Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați, și un copil le-ar putea scrie numărul. 20 În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor ... este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea. 23 Și nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oștirilor, o va aduce la îndeplinire în toată țara. 24 Totuș, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: ,,Poporul Meu, care locuiește în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te lovește cu nuiaua, și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii. 25 Dar, peste puțină ... învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; și Își va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în ...
... 14 ,Ce este omul, ca să fie curat? Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană? 15 Dacă n`are încredere Dumnezeu nici în sfinții Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui, 16 cu cît mai puțin ființa urîcioasă și stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa ... dela părinții lor, 19 cărora singuri li se dăduse țara, și printre cari nici un străin nu venise încă. 20 ,Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții, toți anii de cari are parte cel nelegiuit. 21 Țipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui. 22 El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l amenință; 23 aleargă ... asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui. 27 Avea fața acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză, 28 și locuia în cetăți nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate. 29 Nu se va mai îmbogăți, averea nu -i va crește, și avuția nu se va mai întinde pe ... 30 Nu va putea ieși din întunerec, flacăra îi va arde mlădițele, și Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui. 31 Dacă se încrede
... vie, pe o cîmpie foarte mănoasă. 2 I -a săpat pămîntul, l -a curățit de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să -I facă struguri buni, dar a făcut ... însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; 6 o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor, să nu mai ploaie peste ea.`` 7 Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sînt vița ... o cunoaștem!`` 20 Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, și lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune! 21 Vai de cei ce se socot înțelepți, și se cred pricepuți! 22 Vai de cei tari cînd este vorba de băut ... ...
... Isaia Capitol 29 Isaia 28 Isaia Capitol 29 1 Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărît David! ,,Adăugați an la an, și lăsați sărbătorile să-și facă ocolul lor. 2 Apoi voi împresura pe Ariel; plînsete ... de Mine, nu este decît o învățătură de datină omenească. 14 De aceea voi lovi iarăș pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută.`` 15 Vai de ceice își ascund ... m`a făcut el?`` Sau poate vasul să zică despre olar: ,,El nu se pricepe?`` 17 Peste puțină vreme, Libanul se va preface în pomăt, și pomătul va fi socotit ca o pădure! 18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții, și ochii orbilor, izbăviți de negură și întunerec, vor vedea. 19 Cei nenorociți se vor bucura tot mai ... va mai roși de rușine, și nu i se va mai îngălbeni fața acum. 23 Căci cînd vor vedea ei, cînd vor vedea copiii lor, în ...
... Nebucadnețar a făcut un chip de aur, înalt de șase zeci de coți și lat de șase coți. L -a ridicat în valea Dura, în ținutul Babilonului. 2 Împăratul Nebucadnețar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori și pe cîrmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe ... l -a înălțat împăratul Nebucadnețar. 6 Oricine nu se va arunca cu fața la pămînt și nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.`` - 7 De aceea, în clipa cînd au auzit toate popoarele sunetul trîmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, și a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile ... închine chipului de aur; 11 și după care, oricine nu se va arunca cu fața la pămînt, și nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. 12 Dar, sînt niște Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ținutului Babilonului, și anume Șadrac, Meșac și Abed-Nego, oameni cari nu țin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi ...
... ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei și cu cel ce s`a legat cu ea. 7 În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaș rădăcină cu ea, și va veni împotriva oștirii Siriei, da, va intra în cetățuia împăratului dela miază noapte, va face ce va voi cu ea, și va fi biruitor. 8 Va ridica și va strămuta în Egipt, odată cu prinșii de război, chiar și pe dumnezeii și chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint și de aur. Apoi ... țării lui; dar se va poticni, va cădea, și nu -l vor mai găsi. 20 Cel ce -i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăției; dar în cîteva zile va fi zdrobit, și anume nu prin mînie, nici prin război. 21 În locul lui se va ridica un om disprețuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, și va pune mîna pe împărăție prin ... viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrșitul nu va veni decît la vremea hotărîtă. 28 Cînd se va întorce în ...
... de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să -i nimicesc. 14 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 15 Chiar și în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei și le-am jurat că nu -i voi duce în țara pe care le -o hotărîsem, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă din toate țările; 16 și aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele și n`au urmat legile Mele ... trăiască prin ele, și au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie. 22 Dar Mi-am tras mîna înapoi, și am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit înaintea neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 23 În pustie, Mi-am ridicat iarăș mîna spre ei, și le-am jurat că am să -i împrăștii printre neamuri, și să -i risipesc în ...