Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru FĂPTURĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 48 pentru FĂPTURĂ.

Ezechiel Capitol 1

Ezechiel Capitol 1 Plingerile lui Ieremia 5 Ezechiel Capitol 1 1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinșii de război dela rîul Chebar, s`au deschis cerurile, și am avut vedenii dumnezeiești. 2 În a cincea zi a lunii-era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, - 3 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; și acolo a venit mîna Domnului peste el. 4 M`am uitat, și iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, și un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. 5 Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. 6 Fiecare din ele avea patru fețe, și fiecare avea patru aripi. 7 Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel, și scînteiau ca niște aramă lustruită. 8 Supt aripi, ...

 

Genesa Capitol 7

... soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat în corabie la Noe, două cîte două, din orice făptură care are suflare de viață. 16 Cele cari au intrat, erau cîte o parte bărbătească și cîte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis ușa după el. 17 Potopul a fost patruzeci de zile pe ... întreg, au fost acoperiți. 20 Cu cincisprezece coți s`au înălțat apele deasupra munților, cari au fost acoperiți. 21 Și a pierit orice făptură care se mișca pe pămînt, atît păsările cît și vitele și fiarele, tot ce se tîra pe pămînt, și toți oamenii. 22 Tot ce răsufla ...

 

Apocalipsa Capitol 5

Apocalipsa Capitol 5 Apocalipsa 4 Apocalipsa Capitol 5 1 Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. 2 Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea și să -i rupă pecețile?`` 3 Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pămînt, nici supt pămînt, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. 4 Și am plîns mult, pentrucă nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. 5 Și unul din bătrîni mi -a zis: ,,Nu plînge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei. 6 Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii, și între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, și avea șapte coarne și șapte ochi, cari sînt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul. 7 El a venit, și a luat cartea din mîna ...

 

Apocalipsa Capitol 6

... pornit biruitor, și ca să biruiască. 3 Cînd a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicînd: ,,Vino și vezi.`` 4 Și s`a arătat un alt cal, un cal roș. Cel ce sta pe el a ... a dat o sabie mare. 5 Cînd a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicînd: ,,Vino și vezi!`` M`am uitat, și iată că s`a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea ...

 

Genesa Capitol 6

... înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de silnicie. 12 Dumnezeu S`a uitat spre pămînt, și iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pămînt. 13 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Sfîrșitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul ... la mijloc și altul sus. 17 Și, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pămînt va pieri. 18 Dar cu tine fac un legămînt; să intri în ...

 

Apocalipsa Capitol 4

... În mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. 7 Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un vițel; a treia are fața ca a unui om ...

 

Genesa Capitol 9

... voi; cu toate cele cari au ieșit din corabie și cu orice alte dobitoace de pe pămînt. 11 Fac un legămînt cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, și nu va mai veni potop ca să pustiască pămîntul.`` 12 Și Dumnezeu a zis ... legămîntul dintre Mine și voi și dintre toate viețuitoarele de orice trup; și apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. 16 Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu și ... de pe pămînt``. 17 Și Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Acesta este semnul legămîntului pe care l-am făcut între Mine și orice făptură de pe pămînt.`` 18 Fiii lui Noe, cari au ieșit din corabie, erau: Sem, Ham și Iafet: Ham este tatăl lui Canaan. 19 Aceștia au ...

 

Ezechiel Capitol 10

Ezechiel Capitol 10 Ezechiel 9 Ezechiel Capitol 10 1 M`am uitat, și iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie. 2 Și Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: ,,Vîră-te între roatele de supt heruvimi, umple-ți mînile cu cărbunii aprinși cari sînt între heruvimi, și împrăștie -i peste cetate!`` Și el s`a vîrît între roate supt ochii mei. 3 Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei, cînd s -a vîrît omul acela între roate, iar norul a umplut curtea din lăuntru. 4 Atunci slava Domnului s`a ridicat de pe heruvimi, și s`a îndreptat spre pragul casei, așa în cît Templul s`a umplut de nor, și curtea s`a umplut de strălucirea slavei Domnului. 5 Vîjiitul aripilor heruvimilor s`a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Celui Atotputernic, cînd vorbește, 6 Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de ...

 

Isaia Capitol 40

... să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, și strîmtorile în vîlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. 6 Un glas zice: ,Strigă!` -Și eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -În ...

 

Isaia Capitol 66

... înaintea Mea-zice Domnul-așa va dăinui și sămînța voastră și numele vostru. 23 În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, -zice Domnul. - 24 ,Și cînd vor ieși, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor cari s`au răzvrătit împotriva Mea; căci ...

 

Ezechiel Capitol 21

... vreau să nimicesc cu desăvîrșire din mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă, pentruca să lovească orice făptură, dela miazăzi pînă la miază noapte. 5 Și orice făptură va ști că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, și nu se va mai întoarce înapoi în ea. 6 Și tu, fiul omului ...

 

   Următoarele >>>