Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru SCĂPA DIN VEDERE

 Rezultatele 1 - 7 din aproximativ 7 pentru SCĂPA DIN VEDERE.

Evrei Capitol 11

... 11 1 Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile cari nu se văd. 2 Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3 Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, așa că tot ce ... și călători pe pămînt. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sînt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De ... i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînță care-ți va purta numele!`` 19 Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar și din morți: și, drept vorbind, ca înviat din morți l -a primit înapoi. 20 Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvîntare, care avea în vedere ... pe vîrful toiagului său.`` 22 Prin credință a pomenit Iosif, cînd i s`a apropiat sfîrșitul, de ieșirea fiilor lui Israel din

 

Estera Capitol 4

... și să ia sacul de pe el, dar el nu le -a primit. 5 Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe cari -i pusese împăratul în slujba ei, și l -a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul ... Esterei cuvintele lui Mardoheu. 10 Estera a însărcinat pe Hatac să se ducă să spună lui Mardoheu: 11 ,,Toți slujitorii împăratului și poporul din ținuturile împăratului știu că este o lege care pedepsește cu moartea pe oricine, fie bărbat fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinlăuntru, fără ... Cînd s`au spus cuvintele Esterei lui Mardoheu, 13 Mardoheu a trimes următorul răspuns Esterei: ,,Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți Iudeii, pentrucă ești în casa împăratului. 14 Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, și tu și casa tatălui tău veți peri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la ...

 

1 Petru Capitol 4

... o sumedenie de păcate. 9 Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cîrtire. 10 Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit. 11 Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva ... prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin. 12 Prea iubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: 13 ... slavei Lui. 14 Dacă sînteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. 15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. 16 Dimpotrivă ...

 

Romani Capitol 2

... anume, va da viața vecinică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea; 8 și va da mînie și urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire. 9 Necaz și strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste ... cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 11 Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. 12 Toți ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecați după lege ... Legea, sînt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți. 14 Cînd Neamurile, măcar că n`au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n`au o lege, își sînt singuri lege; 15 și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în ... căruia ți -e scîrbă de idoli, le jăfuiești templele? 23 Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24 Căci ,,din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri``, după cum este scris. 25 Tăierea împrejur, negreșit, este de folos, dacă împlinești Legea; dar dacă ...

 

Psalmii Capitol 44

... Tine doborîm pe vrăjmașii noștri, cu Numele Tău zdrobim pe protivnicii noștri. 6 Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; 7 ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri, și dai de rușine pe cei ce ne urăsc. 8 Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu ... faci de ocara vecinilor noștri, de batjocura și de rîsul celor ce ne înconjoară. 14 Ne faci de pomină printre neamuri, și pricină de clătinare din cap printre popoare. 15 Ocara mea este totdeauna înaintea mea, și rușinea îmi acopere fața, 16 la glasul celui ce mă batjocorește și mă ocărăște ... nostru, și ne-am fi întins mînile spre un dumnezeu străin, 21 n`ar ști Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaște tainele inimii? 22 Dar din pricina Ta sîntem junghiați în toate zilele, sîntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie. 23 Trezește-Te! Pentruce dormi, Doamne? Trezește-Te! Nu ne ...

 

Proverbele Capitol 24

... se poticnește el, 18 ca nu cumva Domnul să vadă, să nu -I placă, și să-Și întoarcă mînia dela el. - 19 Nu te mînia din pricina celor ce fac rău, și nu pizmui pe cei răi! 20 Căci cel ce face răul n`are niciun viitor, și lumina celor răi ... 22 Căci deodată le va veni pieirea, și cine poate ști sfîrșitul amîndorora! - 23 Iată ce mai spun înțelepții: ,,Nu este bine să ai în vedere fața oamenilor în judecăți.`` - 24 Pe cine zice celui rău: ,,Tu ești bun!`` îl blastămă popoarele, și -l urăsc neamurile. 25 Dar celor ce judecă ... era numai spini, acoperit de mărăcini, și zidul de piatră era prăbușit. 32 M`am uitat bine și cu luare aminte, și am tras învățătură din ce am văzut. 33 ,,Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să mai încrucișez mînile puțin ca să mă odihnesc!``... 34 Și sărăcia vine ...

 

Psalmii Capitol 119

... Legea Ta. 56 Așa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale. 57 Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale. 58 Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduința Ta! 59 Mă gîndesc la căile mele, și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale. 60 Mă ... dar acum păzesc Cuvîntul Tău. 68 Tu ești bun și binefăcător: învață-mă orînduirile tale! 69 Niște îngîmfați urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale. 70 Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea: dar eu mă desfătez în Legea Ta. 71 Este spre binele meu că ... 74 Cei ce se tem de Tine mă văd și se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduințele Tale. 75 Știu, Doamne, că judecățile Tale sînt drepte: din credincioșie m`ai smerit. 76 Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mîngîierea, cum ai făgăduit robului Tău! 77 Să vină peste mine îndurările Tale ... 88 Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învățăturile gurii Tale! 89 Cuvîntul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri. 90 Credincioșia ta ține din neam în neam; Tu ai întemeiat pămîntul, și el rămîne tare. 91 După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îți sînt ...