Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru TRAGE FOLOASE (DIN, DUPĂ)
Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru TRAGE FOLOASE (DIN, DUPĂ).
... și deodată va veni peste tine prăpădul, pe neașteptate. 12 Vino dar cu descîntecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cărora ți-ai închinat munca din tinereță; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. 13 Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar și să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc ... noi, ce are să ți se întîmple! 14 Iată -i, au ajuns ca miriștea, pe care o arde focul, și nu-și vor scăpa viața din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzește cineva, nici un foc, la care stă. 15 Așa va fi soarta acelora ...
... Iudeii i-au întins curse. Atunci s`a hotărît să se întoarcă prin Macedonia. 4 Avea ca tovarăși pînă în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh și Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum și Tihic și Trofim cari erau din Asia. 5 Aceștia au luat -o înainte, și ne-au așteptat la Troa. 6 Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat șapte zile. 7 În ziua dintîi a săptămînii, eram ... Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, și în mijlocul încercărilor, pe cari mi le ridicau uneltirile Iudeilor. 20 Știți că n`am ascuns nimic din ce vă era de folos, și nu m`am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case, 21 și să vestesc Iudeilor și Grecilor: pocăința ... Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a cîștigat -o cu însuș sîngele Său. 29 Știu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruța turma; 30 și se vor scula ...
... din Beniamin, din numărul fraților lui Saul. 3 Căpetenia Ahiezer și Ioas, fiii lui Șemaa, din Ghibea; Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot; 4 Ișmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, și căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera; 5 Eluzai; Ierimot; Bealia; Șemaria; Șefatia, din Harof; 6 Elcana, Ișia, Azareel, Ioezer și Iașobeam, Coreiți; 7 Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor. 8 Dintre Gadiți, niște viteji au plecat să se ducă la David în cetățuia din pustie, ostași deprinși la război, înarmați cu scut și cu suliță, ca niște lei, și iuți ca niște căprioare de pe munți. 9 Ezer, căpetenia ... lui Dumnezeu. 23 Iată numărul oamenilor înarmați pentru război, cari s`au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului. 24 Fiii lui Iuda, cari purtau scutul și sulița, șase mii opt sute, înarmați pentru război. 25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, șapte mii o sută. 26 Din fiii lui Levi, patru mii șase sute; 27 și Iehoiada, mai marele Aaroniților, și cu el trei mii șapte sute; 28 și Țadoc, tînăr viteaz ...