Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SUCI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru SUCI.

SUCIT

... Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea ; ciudat , aiurit ; ( despre manifestările oamenilor ) care exprimă , trădează ciudățenie . SUCÍT^1 s . n . Sucire . - V. suci

 

SUCEALĂ

... SUCEÁLĂ , suceli , s . f . Faptul de a ( se ) suci ; ( în special ) faptul de a fi sucit ^2 la minte sau lipsit de rațiune ; fire , apucătură de om sucit ^2 ; sminteală , aiureală , scrânteală ...

 

SUCIRE

... SUCÍRE , suciri , s . f . Acțiunea de a ( se ) suci și rezultatul ei ; răsucire , învârtire , sucit ^1 . - V. suci

 

SUCILĂ

... SUCÍLĂ s . m . ( Fam . ) Om sucit ^2 ( 4 ) . - Suci

 

ÎNTOARCE

... se ) modifica , a ( se ) preface . S - a întors ploaia în ninsoare . II. 1. Tranz . A învârti , a suci , a răsuci ( de pe o parte pe alta ) . 2. Tranz . și refl . A ( - și ) mișca , a ( - și ) orienta corpul ...

 

ÎNTORS

ÎNTÓRS^2 , - OÁRSĂ , întorși , - oarse , adj . 1. Revenit la locul de plecare . 2. ( Despre obiecte ) Răsucit , încovoiat , strâmb . 3. ( Pop . ) Jugănit , castrat . 4. Fig . ( Rar , despre persoane sau despre firea , caracterul lor ) Sucit , ciudat . 5. Fig . ( Rar , despre cuvinte sau despre vorbire ) Meșteșugit . - ÎNTÓRS^1 s . n . 1. Înapoiere , revenire ( la punctul de plecare ) . 2. Răsturnare . Întorsul

 

ÎNTURNA

... îndrepta în altă direcție . 3. A ( se ) întoarce de pe o parte pe alta ; a ( se ) învârti , a ( se ) suci

 

CONTORSIONAT

CONTORSIONÁT , - Ă , contorsionați , - te , adj . 1. Sucit , răsucit ; ( despre oameni ) cu trupul sau o parte a trupului strâmbată ( din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare ) . 2. Fig . ( Despre stil ) Lipsit de armonie , necurgător ; chinuit . [ Pr . : - si -

 

DOAGĂ

DOÁGĂ , doage , s . f . 1. Fiecare dintre bucățile de lemn ( puțin încovoiate ) care formează corpul unor vase strânse în cercuri . 2. Fig . Fire , mentalitate ( ciudată ,

 

MARABU

MARABÚ s . m . I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza , cu pene albe strălucitoare ( Leptoptilus crumeniferus ) ; p . restr . pana sau penele acestei păsări , folosite ca podoabă ; p . ext . podoabă formată din diferite pene ( sau din fulgi ) de pasăre ( viu colorate ) , înșirate pe ață . 2. Fir de mătase pentru bătătură , alcătuit din mai multe fire sucite la un loc , care , prin prelucrare , au căpătat aspect de fulgi . II. 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii , care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt . 2. Moschee mică în care slujea un marabu ( II 1 ) . [ Var . : marabút s .

 

   Următoarele >>>