Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru DOMNIE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 32 pentru DOMNIE.

LUMINĂȚIE

... s . f . ( Înv . ; urmat de un adj . pos . ) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt , mai ales pentru un domnitor ; înălțime , maiestate , mărie , domnie

 

MĂRIE

... pos . sau de un pron . pers . ) Termen de reverență la adresa unui monarh , a unui domnitor , a unui boier etc . ; înălțime , domnie

 

MAZILI

... MAZILÍ , mazilesc , vb . IV . Tranz . A scoate din domnie

 

MUCARER

MUCARÉR , mucareruri , s . n . ( În evul mediu , în Țară Românească și în Moldova ) 1. Firman de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană . 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii țărilor românești , începând din sec . XVII , pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea

 

PERPERIT

PERPERÍT s . n . ( Ist . ) Dare indirectă pe produsele comercializate care se plătea domniei în Țara Românească . - Perper + suf . -

 

PODVADĂ

PODVÁDĂ , podvezi , s . f . ( Înv . ) 1. Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în evul mediu în folosul domniei ( mai ales în timp de război ) , care consta în prestații ( transport , cărăușie ) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune ; p . ext . cărăușie ( cu plată ) . 2. Încărcătură . [ Var . : podvoádă s .

 

POGONĂRIT

POGONĂRÍT s . n . Impozit care se plătea în țările românești ( sec . XVII - XVIII ) în favoarea domniei , pentru fiecare pogon cultivat ( mai ales cu viță de vie , cu tutun sau cu porumb ) . - Pogon + suf . -

 

PORFIROGENET

PORFIROGENÉT , - Ă , porfirogeneți , - te , s . m . și f . ( De obicei art . ) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui

 

PRĂDALICĂ

PRĂDÁLICĂ , prădalice , s . f . ( În evul mediu , în Țara Românească ) Bun funciar trecut în stăpânirea domniei la stingerea descendenței masculine a

 

RÂNDUIALĂ

... sistem de organizare statornicit sau impus . 3. Ceremonial , forme statornicite ; datină , obicei , regulă . 4. Denumire generică folosită în trecut pentru anumite dări în bani către domnie

 

ROCAILLE

ROCAILLE adj . n . Stil rocaille ( În sintagma ) = gen de ornamentație apărut în arta franceză din timpul domniei lui Ludovic al XV - lea , caracterizat prin fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale ( grote , stânci , roci ) . [ Pr . : rocái ] - Cuv .

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>