Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru LIMBA

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 392 pentru LIMBA.

POLISILABIC

POLISILÁBIC , - Ă , polisilabici , - ce , adj . 1. ( Despre cuvinte ) Care este format din mai multe silabe . 2. ( Despre limbi ) Care are , în general , cuvinte polisilabice (

 

POLISINTETIC

POLISINTÉTIC , - Ă , polisintetici , - ce , adj . ( Despre unele limbi ) Ale cărei fraze sunt formate dintr - un singur termen , ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într - un lung cuvânt

 

POLISINTETISM

POLISINTETÍSM s . n . Caracteristică , proprietate a unei limbi de a fi polisintetică ; caracter

 

POLISINTEZĂ

POLISINTÉZĂ , polisinteze , s . f . ( În limbile polisintetice ) Folosire a unui singur cuvânt complex în loc de mai multe

 

POLNOGLASIE

POLNOGLASÍE s . f . Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est , care constă în prezența grupurilor de sunete " oro " , " olo " , " ere " între consoane , corespunzând grupurilor " ra " , " la " , " re " , " le " din vechea

 

POLONIZA

POLONIZÁ , polonizez , vb . I . Tranz . și refl . ( Rar ) A ( se ) asimila felului de viață , limbii și caracteristicilor poporului polonez . - Polon + suf . -

 

POPOR

... POPÓR , popoare , s . n . 1. Formă istorică de comunitate umană , superioară tribului și anterioară națiunii , ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu , vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală . 2. Totalitatea locuitorilor unei țări , populația unei țări ; cetățenii unui stat ; națiune , neam , norod . 3. Masa muncitoare ; grosul populației ; norod ...

 

POSEDA

... stăpânit de . . . 3. A avea anumite însușiri , caracteristici . 4. A cunoaște bine un lucru ; spec . a ști bine o limbă

 

POSTEROLINGUAL

POSTEROLINGUÁL , - Ă , posterolinguali , - e , adj . ( Fon . ; și substantivat , f . ) ( Sunet ) care are baza de articulație la rădăcina limbii . [ Pr . : - gu -

 

PRETERIT

PRETERÍT , preterite , s . n . ( Gram . ) Timp verbal care exprimă în unele limbi o acțiune trecută ( echivalând cu perfectul simplu sau

 

PROTUBERANȚĂ

PROTUBERÁNȚĂ , protuberanțe , s . f . 1. Parte a unui obiect , a unui organ etc . ieșită în relief ; proeminență , ieșitură . 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare în forma unor limbi de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>