Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ȚARĂ
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 587 pentru ȚARĂ.
OIERÍT^1 s . n . Dare în natură sau în bani percepută în evul mediu , în Țara Românească asupra oilor ; impozit plătit pentru pășunatul oilor . [ Pr . : o - ie - ] - Oaie + suf . - ărit . OIERÍT^2 s . n . Creșterea oilor ; p . ext . păstorit ; oierie ^2 . [ Pr . : o - ie - ] - Oier + suf . -
... OLÁC , olaci , ( 1 ) s . m . , olace , ( 2 ) s . n . ( Înv . ) 1. S . m . Curier special ( călare ) care ducea vești sau corespondență în țară
OLÁN^2 , olane , s . n . 1. Piesă de argilă arsă , de obicei de formă semicilindrică , folosită pentru executarea învelitorilor la acoperișurile unor clădiri . 2. Tub de argilă arsă , din care se fac canale de scurgere a apei , coșuri pentru fum etc . [ Var . : olánă s . f . ] - Ol + suf . - an . OLÁN^1 , olani , s . m . Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec . XIX și în țările românești . - Et . nec . Cf . %Olan [
OLIGANTROPÍE , ologantropii , s . f . ( Livr . ) Scădere a populației unei țări , a unui oraș
OPOZÁNT , - Ă , opozanți , - te , s . m . și f . 1. Oponent . 2. ( În țările cu regim parlamentar ) Persoană care face parte dintr - un partid sau dintr - un grup politic de
OPOZÍȚIE , opoziții , s . f . I. 1. Raportul dintre două lucruri sau două situații opuse , contradictorii ; deosebire izbitoare , contrast . 2. Împotrivire , opunere , rezistență . 3. ( Fil . ) Noțiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradicției decât deosebirea , stadiu în care obiectul unitar de dedublează în contrarii ce se exclud . 4. Poziție a două corpuri cerești care , privite de pe pământ , se găsesc pe bolta cerească diametral opuse . 5. ( Jur . ) Manifestare de voință destinată să împiedice îndeplinirea unui act juridic sau să impună anumite condiții acestei îndepliniri . 6. ( Lingv . ) Diferență , de obicei fonetică , cu sau fără valoare funcțională , între două unități lingvistice . II. ( În țările cu regim parlamentar ) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr - un grup politic potrivnic partidului aflat la putere ; politica pe care o duce acest grup față de partidul la putere . [ Var . : ( înv . ) opozițiúne s .
OPRÉG , oprege , s . n . Piesă caracteristică portului popular din unele regiuni ale țării , alcătuită dintr - o bucată dreptunghiulară și îngustă de țesătură , cu franjuri colorate , purtată peste poalele cămășii , în față și în spate sau numai în
ORIÉNT s . n . Unul dintre cele patru puncte cardinale , situat în direcția în care răsare soarele ; răsărit , est ; p . ext . spațiul geografic situat la est față de un punct de referință ( îndeosebi Asia și estul Africii ) ; nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu . [ Pr . : - ri -
PÂLC , pâlcuri , s . n . 1. ( De obicei urmat de determinări introduse prin prep . " de " , care arată felul , componența ) Grup mic și neorganizat de oameni : p . ext . grup de păsări , de animale , ( rar ) de plante sau de lucruri . 2. ( Înv . ) Unitate militară la sfârșitul evului mediu , în Moldova și în Țara Românească . corespunzătoare unui regiment , formată dintr - un anumit număr de ostași ; stol ,
PÂRCĂLÁB , pârcălabi , s . m . 1. Titlu dat în evul mediu , în țările românești , persoanelor însărcinate cu conducerea unui județ , a unui ținut , a unei cetăți , având atribuții militare , administrative și judecătorești ; persoană care purta acest titlu . 2. Administrator al satelor boierești și mănăstirești , în evul mediu ; ( mai târziu ) primar ( rural ) . 3. ( Reg . ) Comandant al unei închisori ;
PÂRGÁR , pârgari , s . m . 1. ( În evul mediu , în organizarea administrativă a țărilor românești ) Membru în sfatul administrativ al unui oraș sau al unui târg ( compus din 6 până la 12 persoane ) . 2. ( Reg . ; în vechea organizare administrativă ) Vătășel la