Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNSUȘIRE

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 631 pentru ÎNSUȘIRE.

PERFECȚIUNE

PERFECȚIÚNE , perfecțiuni , s . f . Însușirea de a fi perfect , starea a ceea ce este perfect ;

 

PERFECTIBILITATE

PERFECTIBILITÁTE s . f . Însușirea sau faptul de a fi

 

PERICULOZITATE

PERICULOZITÁTE , periculozități , s . f . Însușirea sau faptul de a fi periculos . - Periculos + suf . -

 

PERISABILITATE

PERISABILITÁTE s . f . Însușirea a ceea ce este

 

PERMANENȚĂ

... PERMANÉNȚĂ , permanențe , s . f . 1. Stare , însușire a unui lucru , a unei acțiuni , a unui fenomen care durează fără întrerupere ; ( calitate a ) ceea ce ...

 

PERMEABILITATE

... PERMEABILITÁTE s . f . 1. Însușire a unui material de a fi permeabil . 2. ( Fiz . ) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic . [ Pr ...

 

PERNICIOZITATE

PERNICIOZITÁTE s . f . ( Livr . ) Faptul sau însușirea de a fi pernicios . [ Pr . : - ci -

 

PERPENDICULARITATE

PERPENDICULARITÁTE s . f . Faptul sau însușirea de a fi perpendicular ( 1 ) ; poziție perpendiculară ; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente

 

PERSEVERENȚĂ

PERSEVERÉNȚĂ , perseverențe , s . f . Acțiunea de a persevera ; însușirea de a fi perseverent ; stăruință , statornicie în muncă , în convingeri , în atitudini etc . ; tenacitate . [ Var . : ( înv . ) perseverínță s .

 

PERSISTENȚĂ

PERSISTÉNȚĂ , persistențe , s . f . Acțiunea sau faptul de a persista ; caracterul a ceea ce este persistent ; însușirea de a fi

 

PERSOANĂ

PERSOÁNĂ , persoane , s . f . 1. Individ al speciei umane , om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ; ființă omenească , ins . 2. ( În sintagmele ) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile . Persoană juridică ( sau morală ) = organizație care , având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege , este subiect cu drepturi și cu obligații , deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei . 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume ( personal , reflexiv , posesiv , de întărire ) , prin care se indică vorbitorul , interlocutorul și orice obiect , deosebit de vorbitor și de interlocutor ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>