Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ȚARĂ
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 587 pentru ȚARĂ.
PIÉRDE , pierd , vb . III . I. 1. Tranz . A nu mai ști unde se află , unde a pus , unde a rătăcit ( un bun material ) . 2. Tranz . A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul , locul etc . căutat ; a greși direcția . 3. Refl . Fig . A se lăsa absorbit de ceva , a se cufunda în . . . 4. Refl . Fig . A fi cuprins , copleșit de un sentiment , de o emoție ; a nu mai ști ce să facă . II. Tranz . 1. A fi deposedat de . . . , a rămâne fără . . . , a nu mai avea ; spec . a irosi , a risipi . 2. ( Pop . ; despre femei ) A avorta . 3. A fi lipsit ( pentru totdeauna ) de o ființă dragă ; a rupe relațiile ( de prietenie ) cu cineva , a fi părăsit . 4. A fi învins într - un război , într - o întrecere ; a nu câștiga un proces etc . 5. A sosi prea târziu , a nu ajunge sau a nu face ceva la timp . ...
PITĂRÉL , pitărei , s . m . Titlu în ierarhia boierească a țărilor române , mai mic decât acela al pitarului ; boier care avea acest titlu . - Pitar + suf . -
PITÁC^1 , pitace , s . n . ( Înv . ) 1. Decret de ridicare la rang boieresc ; diplomă de boierie . 2. Act oficial , poruncă scrisă ; ordonanță , dispoziție . 3. Scrisoare , răvaș . PITÁC^2 , pitaci , s . m . 1. Monedă austriacă de argint , care a circulat în sec . XVIII și în țările românești ; monedă rusească de argint sau de aramă ; ( sens curent ) ban de valoare mică ; patașcă . 2. P . gener . Ban , monedă . [ Var . : patácă s .
PITÁR , pitari , s . m . ( În evul mediu în țările românești ) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești ( și a oștirii ) și cu supravegherea brutarilor domnești ; boier care avea acest
PIVNICERÍT s . n . 1. Dare care se plătea în țările române , în epoca feudală , de către producătorii de vinuri . 2. Dreptul de a încasa pivniceritul ( 1 ) . - Pivnicer + suf . -
PLĂIÉȘ , plăieși , s . m . 1. ( În evul mediu ) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte ; grănicer , străjer . 2. Locuitor de la munte ; muntean . [ Pr . : plă - ieș ] - Plai + suf . -
PLAI , plaiuri , s . n . 1. Versant al unui munte sau al unui deal ; creastă , culme , vârf al unui munte sau al unui deal ; p . gener . munte , deal mare . 2. Regiune de munte sau de deal aproape plană , acoperită în general cu pășuni . 3. Drum ( sau cărare ) care face legătura între poala și creasta unui munte ; potecă . 4. Regiune , ținut ; ( la pl . ) meleaguri . 5. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor ( mai ales a celor de munte ) în evul mediu , în Țara Românească ; plasă . - Et .
PLENIPOTENȚIÁR , plenipotențiari , s . m . , adj . ( Persoană ) care reprezintă în anumite împrejurări conducerea unui stat pe lângă guvernele altor țări și care are în această calitate puteri depline ; plenipotent . [ Pr . : - ți -
PLOCÓN , plocoane , s . n . 1. Dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei ; ( astăzi , fam . ) dar , cadou ( făcut adesea pentru un serviciu , o favoare ) . 2. ( Înv . ) Jertfă , ofrandă . 3. ( Și în sintagma plocon de nume ) Denumire dată , în evul mediu , în țările române , unor dări sau daruri , devenite apoi obligații ale birnicilor . [ Var . : poclón s .
PLOSCÁR , ploscari , s . m . 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști . 2. ( În orânduirea feudală a țărilor române ) Ajutor de paharnic ; cupar . 3. ( Reg . ) Vornicel . 4. Fig . Palavragiu , flecar ; ploscaș . - Ploscă + suf . -
PLURINAȚIONÁL , - Ă , plurinaționali , - e , adj . ( Despre țări , state , orașe ) Multinațional . [ Pr . : - ți - o - ] - Pluri - +