Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru FENOMEN
Rezultatele 431 - 440 din aproximativ 491 pentru FENOMEN.
SIMULTÁN , - Ă , simultani , - e , adj . , s . n . 1. Adj . ( Despre acțiuni , fenomene și evenimente ) Care are loc în același timp cu altul sau cu altele ; concomitent . 2. S . n . Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară . [ Var . : ( înv . ) simultanéu , - ée
SIMULTANEITÁTE s . f . Însușirea a unor acțiuni , fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane ( 1 ) ; existența , producerea mai multor acțiuni în același timp ; coincidență în timp ; sincronism . [ Pr . : ne -
... SINAFÍE , sinafii , s . f . Fenomen care se produce atunci când două versuri sunt strâns unite , astfel încât are loc eliziunea de la unul la altul sau același cuvânt termină un ...
... a mișcărilor voluntare . 2. ( Muz . ) Efect ritmic , cu caracter dinamic , obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior . 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt . 4. ( Rar ) Întrerupere ...
SINCRÓN , - Ă , sincroni , - e , adj . ( Despre fapte , fenomene sau evenimente ) Sincronic (
SINCRONÍE s . f . Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într - o anumită perioadei a istoriei unei
SINCRONÍSM , sincronisme , s . n . Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte , fenomene sau evenimente ;
SINCRONIZÁ , sincronizez , vb . I . Tranz . A face ca două sau mai multe acțiuni , fapte sau evenimente , fenomene etc . să se petreacă în același
SINCRONOSCÓP , sincronoscoape , s . n . 1. Instrument folosit pentru a indica dacă două fenomene periodice sunt sincrone . 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizată sincronizarea a două tensiuni electrice
... SINERÉZĂ , sinereze , s . f . Fenomen
SINTÉZĂ , sinteze , s . f . 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor , bazată pe trecerea de la particular la general , de la simplu la compus , pentru a se ajunge la generalizare ; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot . 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli . 3. ( Fiz . ) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe