Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SĂVÂRȘIT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 81 pentru SĂVÂRȘIT.
NÓSTRU , NOÁSTRĂ , noștri , noastre , pron . pos . , adj . pos . ( De obicei precedat de art . " al " , " a " , " ai " , " ale " ) I. Pron . pos . 1. ( Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte , precum și numele acestora ) Are o casă ca a noastră . 2. ( Pop . ; mai ales la m . pl . ; indică soțul , soția , familia , rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei , înlocuind și numele acestora ) Când vin ai noștri acasă ? 3. ( Indică lucrurile personale , proprietatea , preocupările etc . vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el , înlocuind și numele acestora ) Mă întorc la ale noastre . II. Adj . pos . 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta , care este legat printr - o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta . Casa noastră . 2. Care este legat printr - o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte . Picioarele noastre . 3. Care este legat printr - o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte . Gazda noastră . Strămoșii noștri . 4. Care este spus , săvârșit de vorbitor și de ...
OBSERVATÓR^2 , - OÁRE , observatori , - oare , s . m . și f . , adj . 1. S . m . și f . Persoană care observă , cercetează sau studiază ceva . 2. Adj . Care observă , scrutează ; pătrunzător , perspicace . 3. Adj . Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu , asupra unei greșeli etc . săvârșite . Notă observatoare . OBSERVATÓR^1 , observatoare , s . n . 1. ( Mai ales în sintagma observator astronomic ) Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești , fenomenelor astronomice , meteorologice etc . ; instituția aflată în această clădire . 2. Loc , amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare
OFICIALITÁTE , oficialități , ( 1 ) s . f . 1. Persoană oficială ; ( la pl . ) autoritățile dintr - o țară , dintr - un oraș ; reprezentanții oficiali ai autorității . 2. ( Jur . ; în sintagma ) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal , potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală , precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor . 3. Caracter oficial , calitate , ținută , atitudine oficială . [ Pr . : - ci -
OPRÓBRIU s . n . ( Livr . ) Dispreț , dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de
PEDEÁPSĂ , pedepse , s . f . 1. Măsură de represiune , sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală ; spec . măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune ; condamnare , osândă ; situație în care se află cel pedepsit , condamnat . 2. Fig . Suferință ( fizică sau morală ) , chin , supliciu ; necaz ,
PEDEPSÍ , pedepsesc , vb . IV . 1. Tranz . A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită ; a condamna , a osândi . 2. Tranz . și refl . Fig . ( Înv . și reg . ) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale ; a ( se ) chinui , a ( se )
PEDEPSÍT , - Ă , pedepsiți , - te , adj . Căruia i s - a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală , o sancțiune săvârșită ; p . ext . ( rar ) nemulțumit , supărat . - V.
PIRATERÍE , piraterii , s . f . Faptă prin care membrii echipajului unui vas , prin amenințări și violență , răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui ; infracțiune săvârșită de autorii acestei
POCĂÍ , pocăiesc , vb . IV . Refl . 1. ( În concepțiile religioase ) A - și mărturisi păcatele săvârșite , a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni . 2. A deveni adept al anumitor secte religioase
POCĂÍNȚĂ s . f . ( În practicile creștine ) Căință pentru păcatele săvârșite ; p . gener . regret pentru o faptă rea , o greșeală etc . ; pocăială . - Pocăi + suf . -
PREMEDITÁT , - Ă , premeditați , - te , adj . Pus la cale , plănuit dinainte ; săvârșit în mod deliberat . - V.