Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ALVEOLĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru ALVEOLĂ.

ALVEOLAR

ALVEOLÁR , - Ă , alveolari , - e , adj . 1. Care aparține alveolelor dentare , referitor la alveole . 2. Care are alveole ( 2 ) . [ Pr . : - ve -

 

ALVEOLARE

... ALVEOLÁRE , alveolări , s . f . ( Geol . ) Formare a alveolelor eoliene . [ Pr . : - ve - o - ] - De la alveolă

 

ALVEOLITĂ

ALVEOLÍTĂ s . f . Inflamație acută sau cronică a alveolelor ( 1 ) . [ Pr . : - ve -

 

APICAL

APICÁL , - Ă , apicali , - e , adj . 1. ( Anat . , Med . ) Care este situat la vârful , la extremitatea unui organ . 2. ( Despre consoane ) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți , de alveole , de bolta

 

CELULĂ

... bază a partidului comunist . 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară , în care albinele depun mierea , cresc ouăle , puietul sau depozitează hrana ; alveolă . 4. Încăpere ( strâmtă ) în închisori , unde sunt ținuți arestații sau condamnații . 5. Ansamblu format din aripile ( și fuzelajul ) unui avion . 6. Fiecare dintre compartimentele sau ...

 

LATERAL

LATERÁL , - Ă , laterali , - e , adj . 1. Situat pe ( una dintre ) laturi , pe o parte a unui lucru ; situat la margine , la periferie , departe de un centru ; lăturalnic . 2. ( În sintagma ) Consoană laterală ( și substantivat , f . ) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori , în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii . " L " este o consoană laterală . 3. ( În sintagma ) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare , având ca scop obținerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului

 

ODONTORAGIE

ODONTORAGÍE , odontoragii , s . f . Scurgere de sânge din alveolele

 

RAL

RAL , raluri , s . n . Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor

 

SIBILANT

SIBILÁNT , - Ă , sibilante , adj . Consoană sibilantă ( În sintagmele ) sau sunet sibilant ( și substantivat , f . ) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară ; consoană șuierătoare sau

 

TRIOR

TRIÓR , trioare , s . n . 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru ( având pe fața interioară mici alveole ) care , prin rotire , separă semințele de anumite impurități ; vânturătoare . 2. ( Tehn . ) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din