Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNĂLBIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru ÎNĂLBIT.
Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...
Ștefan Octavian Iosif - Imnul muncii
Ştefan Octavian Iosif - Imnul muncii Imnul muncii de Ștefan Octavian Iosif Acum începe munca cea spornică și saltă C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-altă, E-o spornică-nfrățire de mii și mii de fire, Ca un acord armonic de încordate lire. E-o goană de bobine, de roți și transmisioane, Ce prind să se-nvârtească și-ncep să se hârjoane. Și vuie toată casa de-asurzitoarea larmă. Ici munți albi de zăpadă se zdrumică, se sfarmă, Pe roțile-nroșite ies norii albi de aburi; Viu apa clocotește și colcăie în jgheaburi; Urzeala străvezie pe suluri se destramă; Ici fără preget zboară suveica și recheamă Mereu tot alte fire ce se-ntrețes grăbite În unda înspumată a pânzei înălbite, Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii, Al muncii ce hrănește și mamele, și
Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea
Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea Reîntoarcerea de Alexandru Macedonski :,,Fie pâinea cât de rea, Tot mai bună-n țara mea!" (G. Crețeanu) Soarta care mă gonește Crucea poate c-o să-mi dea, Însă dea-mi-o cât de iute... Voi purta-o-n țara mea! Salutare, cer albastru, Văi și dealuri, aer viu!... Salutare, Românie!... Mână, mână, surugiu! Pribegind în țări străine, Ani întregi am suspinat, Și din trista-mi depărtare Sufletu-mi întraripat Către Dunărea cea lată Mă făcea ca să reviu;... Dunărea mă readuse... Mână, mână, surugiu! Recunosc orice potecă, Orice ramuri, orice flori... Patria-mi își desfășoară Câmpii vecinic roditori! Iată punțile de bârne,... Morile, izvorul viu... Iată crucile vopsite... Mână, mână, surugiu! Colo-n zare se ivește O clopotniță lucind Și pe culmea depărtată Vezi o casă înălbind... Acea culme înverzită O revăd precum o știu... Mi-a văzut copilăria... Mână, mână, surugiu! Dacă, însă, moartea crudă Ca să-mi iasă-n drum ar vrea, Facă-și pofta cât îi place... Voi muri în țara mea! Iar pe culmea înverzită Mă vor duce, mort sau viu... Salutare, locuri sfinte... Mână, mână,
Constantin Mille - Drept prolog
Constantin Mille - Drept prolog Drept prolog de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau babă înălbită colțunul împletind, Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire Asupra astor rânduri acum ai aruncat, Gândește-te l´a lumii amară nălucire, Gândește-te la negrul din neagra omenire, La mic ca și la mare, la slab și la bogat, Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând, Și nostalgii frumoase de dragoste și bine, Și visuri ideale, și visuri dulci, senine, Și focul de-a ucide tot răul pe pământ; Gândește-te că unor nu li-i destul o lume În care se´nvârtește tot omul ordinar, Că strâmt le este cercul prezentului barbar, Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și ...
Iacob Negruzzi - Presimțire (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Presimţire (Iacob Negruzzi) Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Azi privești cu mulțămire, cu triumf și ironie Ș-al tău cuget nu te mustră c-ai sdrobit a mea junie. Însă vai! Îmi zice tainic un glas rău prevestitor Că și tu pășești ca mine spre un jalnic viitor. Precum eu odinioară tu gonești un ideal Ce-ți va coperi junia cu-al durerii negru val; O sinistră presimțire al meu suflet a pătruns Ce-mi arată-ntr-o oglindă viitorul tău ascuns: Eu văd fața ta frumoasă, rumenă și înflorită De dureri și suferințe ca zăpada înălbită, Văd din ochi-ți care mândru azi în jurul lor privesc Cum ferbinți, amare lacrimi în torente isvoresc, Văd frumosul păr de aur lin în bucle așăzat Cum pe sânu-ți alb și fraged cade-n valuri turburat, Și din sânu-ți ce se mișcă pe-ale visurilor unde Văd sbucnind cu violență gemeri și oftări profunde- Dar zardarnic te vei plânge și vei geme în zadar Căci nimic, nimic în lume n-a să curme-al tău amar Și atunci în desperare, plecând fruntea spre pământ, Eu te văd ...
Mihai Eminescu - S-a stins viața falnicei Veneții
Mihai Eminescu - S-a stins viaţa falnicei Veneţii S-a stins viața falnicei Veneții de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate "Nu-nvie morții - e-n zadar,
Mihai Eminescu - Veneţia Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: „Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!â€
Mihai Eminescu - Veneția (de Gaetano Cerri)
Mihai Eminescu - Veneţia (de Gaetano Cerri) Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: „Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!â€
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
Vasile Alecsandri - Baba Cloanţa Baba Cloanța de Vasile Alecsandri Baba-i calul dracului (Vorbă veche) Șede baba pe călcaie În tufarul cel uscat, Și tot cată nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degite plesnind. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat! Să fie-n veci fărmecat Și de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din pept inima să-i stoarcă Și s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-l gonească Cât va fi câmp de gonit Și lumină de zărit. Noaptea încă să-l muncească Sânge-Roș și Hraconit!â€� [1] Toarce ...
Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul
Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul Auzit-ați de-un oltean, De-un oltean, de-un craiovean Ce nu-i pasă de sultan? Auzit-ați de-un viteaz Care veșnic șade treaz Cât e țara la necaz? Auzit-ați de un Mihai Ce sare pe șapte cai De strigă Stambulul vai? El e Domnul cel vestit Care-n lume a venit Pe luptat și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit? Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date-n săbii românești! Alelei! Mihai, Mihai! Căci de noi milă nu ai, Să ne scapi de-amar și vai! [1] ↑ Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamțului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu slovă călugărească: ,,Scrisu-s-au acest viers bătrân de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit și l-am învățat de la răposatul bunul meu, ...
Vasile Alecsandri - Sania Sania de Vasile Alecsandri Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi... Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie; Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie. Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori... [1] Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. Note ↑ Numele de mărțișori este dat crengilor de lozie îmbobocită cu muguri argintii. Românii le culeg și le anină în casele lor ca un semn iubit de primavară, în ziua de