Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNAMORAT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 56 pentru ÎNAMORAT.
Ion Luca Caragiale - Două note
Ion Luca Caragiale - Două note Două note de Ion Luca Caragiale În Note și schițe, 1892, pag.27. Nu se cunoaște un alt text anterior. Reprodus în Momente, schițe, amintiri, 1908. Am de mult intenÈ›ia să dau publicului o sumă de note asupra vieÈ›ii lui Eminescu - fiindcă inexactităÈ›ile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele: Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat È™i vecinic avînd nevoie de bani - se putea altfel? È™i poet, È™i sărac... Vecinic visa niÈ™te „mîini subÈ›iri È™i reciâ€�, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa - nainte cu cîteva luni. AÈ™a, odată, ca întotdeauna, înamorat È™i fără nici un ban, ...
Cincinat Pavelescu - Valeriei Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic dor; Ca și buchetul melancolic Ce cu-a parfumului risipă, Putea-ntr-o seară să-ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i lacrimă răsfrânge Lumina astrului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
George Topîrceanu - Nebunul Nebunul de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi fața i-o ascunde. Prin străvezimea lui, se vede Zăpada formelor rotunde. În părul lung și negru poartă Uscate flori de lămâiță... — Ființă-aievea ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino mai aproape, Aruncă vălul de pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la-nceput ți-am fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când ...
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi) Poetul de Gheorghe Asachi Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte, Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte. Deși cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună, El nu-ntunică pe Pindar, nici a lui Alceos ton, Înfocatele suspinuri și cuvintele-ncă sună A Safei înamorate și a lui Anacreon Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...
Mihai Eminescu - Renunţare Renunțare de Mihai Eminescu Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii. Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume, Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume. Și tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseți, Tot ce pământul are și marea mai de preț, Grămezi ...
Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...