Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTINERIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 45 pentru ÎNTINERIT.
Ștefan Octavian Iosif - April (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - April (Iosif) April de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Streșinele se dezgheață, Picură mărgăritare... Ce de lume ! Ce de viață ! Și ce larma-asurzitoare ! A întinerit natura ; Negustorii zdrențuroși Țipă cît îi ține gura : — Hai la ghiocei frumoși ! În mansardă locuiește Un artist. Băiat sărac, De un ceas se chinuiește Ca să vîre ață-n ac. Și cîrpindu-și, biet, cum știe Pantalonii vechi de dril, Fluieră de bucurie... Bine ai venit,
Alexandru Macedonski - Vis de mai
Alexandru Macedonski - Vis de mai Vis de mai de Alexandru Macedonski Spre munți să merg, În zbor alerg Cu gândul, Și trec prin văi, Pe tainici căi, De-a rândul. Prin râpe-adânci, Pe nalte stânci, Prin sate, Degrab' zidesc Să locuiesc Palate. Dar tot cu zor Le și dobor, Și-n urmă, Ca Stan ori Bran, Mă fac cioban De turmă. Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. Înalții munți, Din tălpi, la frunți, Îi zbucium. Îndrăgostesc De-nnebunesc Pe Rada, Iar flori, panglici, I-aduc de-aici Cu lada. Întinerit Mă văd, uimit, În ciuturi Am păr bălai, E zi de mai, Sunt fluturi. Adese iar Un armăsar, În pripă, Mi-aleg pe plac, Și-n pulpe-l fac De țipă. Iar când pe cer S-aprind și pier Rubine, Să fugă-l las, Fără popas, Cu mine. Căci să tot zbor Un tainic dor M-apucă, Neîncetat, Uitând, uitat,
Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu)
Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu) Revederea de Alexandru Sihleanu 1854 Informații despre această ediție Frumose locuri, verde câmpie, Unde junețea mi-am petrecut, Iacă vin astăzi cu bucurie, Să vă văd iarăși, să vă salut. Câte plăcute, dulci suvenire, Simț că 'n suflet mi se deștept? Aci mii inimi cu fericire Bat pentru mine și mă-aștept. Vechii tovarăși de tinerețe Alerg spre mine, se 'nveselesc; A lor vedere, a lor blândețe Bătrânu-mi suflet întineresc. Iacă gârlița cu tainici șoapte, Iacă părîul, lin, călător, Pre-a cărui maluri eu, zi și noapte, Făceam dulci visuri de viitor. Iacă pădurea misteriosă, În sînul cărei m'afundam, Și a filomelei voce duioasă, Plin de uimire, tot ascultam. Iacă și dealul și vălcelușa, Unde eu liber, rangul uitând, Goneam oița și vițelușa, Cu ciobănașii doina cântând. O, ce ferice e omul, care, Fugind de al lumii sgomot, dureri, Vine de cată a sa scăpare Într'a naturei simple plăceri! Acolo viața pacinică, lină, Curge ca unda de la izvor; Ziua e dulce, noaptea senină, Omul e vesel și
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat La bal mascat de Duiliu Zamfirescu Veți zîmbi de vă voi spune că la baluri ți se întîmplă Să găsești inimi în piepturi și sub măști cîte o tîmplă Care să urzească-n umbră ițele unui amor Sau să arză în tăcere la lumina unui dor. Lumea vecinic e tot lume și femeia tot femeie: Cea dintîi un foc de vreascuri, cea de-a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu- ...
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir Un trandafir de Duiliu Zamfirescu Ca o respirare slabă, cea mai tristă, cea din urmă Ce o scoate-n agonie sufletul care se curmă, Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare. Eu l-am rupt atunci din glastră și l-am pus într-un pahar Vrând să-i dau prin apă dulce viață lungă... În zadar! Cum e azi, chiar pusă-n apă va muri sărmana floare Precum sufletu-mi muri-va chiar întinerit la soare. Dar ducându-mă, un lucru pe pămant eu mai doresc: Aș voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc... Sau de nu, privind pe gânduri cum cad foile-i în șir, Să am drept tovarăș ultim cel din urmă trandafir. Octombrie
George Coşbuc - Păstoriţa Păstorița de George Coșbuc Umbre mari răsar pe cale, Ziua moare după culmi; De pe coastă, pe sub ulmi, Se scoboară mieii-n vale. Obosit și blând popor! Și cântând, pășește-agale O copilă-n urma lor. Noapte bună, soare sfânt, Până mâine! Noapte bună! Mâine iar vom fi-mpreună, Tu să râzi și eu să cânt. Mâine până-n zori te scoală, Adă flori de-argint în poală Și le-așterne pe pământ! Și, murind, întinerește Soarele de dragul ei, Și-o cunună de scântei El prin păr i le-mpletește: Mâine dacă n-oi veni. Păru-n apă ți-l privește, Dor de mine de-ți va fi! Și-i va fi de soare dor! Mâine blonda păstoriță, Despletind a ei cosiță Toată ziua la izvor, Va privi cu drag la plete Pline de-aur ce i-l dete Soarele ascuns sub
George Coşbuc - Prahova Prahova de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 23 Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune- ...
Ion Heliade Rădulescu - Dulcamara
Ion Heliade Rădulescu - Dulcamara Dulcamara de Ion Heliade Rădulescu E bun de orice rău Arcanul, leacul meu, Licoarea extrafină, Ambrozia divină: Lixirul eminent, Lixir omnipotent! Cum bei, îți ia cu mâna, Căci el este fântâna, Sorgintea ș-a vieții, Sorgintea tinereții. Ș-apoi... ș-a frumuseții... Compratelo, compratelo, Că, iată-mă, mă duc. E bun de orice rău Arcanul leacul meu: Și friguri, Și lângoare, Și tifos, Și holeră, Și oftică, Și ciumă, Cum bei, îți ia cu mâna. Lepră, Chelie, Virus Și râie, Scrofuli, Rahit, Spasme Și asme, Revme, Podalgă, Lovă, Scorbut, Toate le spală. Toate le stinge: Marea virtute-a leacului meu. Cum bei, îți ia cu mâna, Căci el este fântâna... Toate le spală, Toate le stinge: Și bătrânețea, Și gârbovia, Și căruntețea, Și chiar orbia, Și zbârcitura, Și știrbitura, Și ignoranța, Și nebunia! O, mare virtute-a leacului meu! Părul negrește, Pielea albește Și rumenește!... Dinții... -ntărește. Dă și avere, Oricât ai cere, Chiverniseală Fără tocmeală; Pe șarlatanul Face om mare, Pe calpuzanul -- Om de onoare, Pe ucigașul -- Diregător, Pe fur de frunte -- Judecător. Pe sceleratul Reîntregește, Pe cotoroanța Întinerește!... Glorie mare Leacului meu!!! Cum bei, îți ...
Mihai Eminescu - Revedere (Eminescu)
Mihai Eminescu - Revedere (Eminescu) Revedere de Mihai Eminescu  Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Și de când m-am depărtat, Multă lume am îmblat.  Ia, eu fac ce fac demult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Apele-astupându-le, Troienind cărările Și gonind cântările; Și mai fac ce fac demult, Vara doina mi-o ascult Pe cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Împlându-și cofeile, Mi-o cântă femeile.  Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr precum ești Tot mereu întinerești.  Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Că de-i vremea rea sau bună, Vântu-mi bate, frunza-mi sună; Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea, Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămânem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu soarele, Codrul cu izvoarele. ( Convorbiri Literare , XIII, 7, 1 octombrie
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...