Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ABSORBI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru ABSORBI.
Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb
... Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb Oh! suflet orb de Alexandru Macedonski Oh! suflet orb m-absorbi întruna Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Rămâi, cu ochii morți și cruzi, Și reci, mai reci de cum e luna. Veghez asupră ... tăi și morți și cruzi, Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Și sunt arcuș, — și nu ești struna. Iar suflet orb m-absorbi întruna, Te simt, te-aud, și nu m-auzi, Și ochii tăi sunt stinși — și cruzi, Și reci, — mai reci de cum e ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
Ion Luca Caragiale - Politică şi cultură Politică și cultură de Ion Luca Caragiale Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate din partea statelor mari, se datorește existența statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat într-o jumătate de secul ca prin minune. Părinții noștri ne spun prăpăstii de necrezut despre starea vieții publice în tinerețea lor, parcă ne-ar povesri lucruri de acum cinci sute de ani; oameni încă tineri își aduc bine aminte de vremea copilăriei lor, când nu se pomenea de drumuri-de-fier și când numai două-trei orașe din țară erau luminate în centru cu lumânări de seu și cu opaițe de păcură. Acum, în urmă, un împărat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai bătrâne și puternice nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Rimele cântă pe harpă
Alexandru Macedonski - Rimele cântă pe harpă Rimele cântă pe harpă de Alexandru Macedonski Rimele cântă pe harpă: — ușor un zbor se zvonește De paseri albe ce freamătă, — și dimineața domnește. Ulmul, salcâmul și plopul se auresc... — Își șoptesc, — se iubesc. Rimele cântă pe harpă: limpede curge izvorul, Blondă e toată idila, blond e pe vale păstorul... O! dimineață! O! viață! Sufletul ce se avântă cântă. Sufletul ce se avântă cântă cu frunză, cu apă, Și cu parfumul din floare de închisoare se scapă, Urcă, esență divină deplină, și pur s-absoarbe-n
Cezar Bolliac - Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte
... lucioase și flotânde Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? – Pleca când am văzut-o, și tremuram de frică; Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura. Purta pe piept o ...
Dimitrie Bolintineanu - La un orb
Dimitrie Bolintineanu - La un orb La un orb de Dimitrie Bolintineanu Tu n-ai văzut prin ochii-ți lumina niciodată. O noapte fără fund Vederea ta absoarbe și viața ți s-arată Un râu ce geme-n umbră și umbrele-l ascund. Da, tu ghicești lumina prin ochii minții tele, Printr-înșii, tot despici. Prin ei tu mergi la bine și te ferești de rele, Prin ei d-amorul țării atât de drag ne zici! Sunt însă orbi în lume de inimă, de minte. Acestii, c-un cuvânt, Merită ca să-i plângem de tine înainte, Trăiesc orbi în lumină și morți în viață sânt! Orb este cel ce cată lumina să oprească În cursu-i regulat, Ce crede-această viața ironie cerească, Că lumea moștenire la cei vicleni s-a dat! Insecte mici de noapte ce luptă cu vulvoarea Și arse-n sânu-i, pier. Dar tu nu ești ca dânșii! Speranța și amoarea Revarsă p-a ta față lumini ce vin din
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade) Portretul de Ion Heliade Rădulescu Era poet în suflet, era artistul june, Și creator penelu-i; în contemplarea sa Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune Voind să le imite, un angel copia. Și a făcut un angel în toată-a lui candoare, O vergine cerească femeia-serafim, Și-a pus umana artă și zelul și ardoare Să reproducă fapta Artistului sublim. Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare? Și unde e seninul din ochii-ți cerulii, Și sufletul acela din oricare mișcare, Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii? Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin? Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...
Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploiești - Predeal
Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploieşti - Predeal Linia ferată Ploiești - Predeal de Ion Luca Caragiale Cestiunea revizuirii art. 7, în stadiul de încordare la care a ajuns, ne absoarbe toată atenția, așa încât dela o vreme încoace și publicul și presa trec cu vederea orice alte întrebări de interes general, oricât ar fi aminteri de importante în sinele. Astfel vedem că de mult încă nu se mai gândește nimini la cestiunea construirii căii ferate a Statului Ploești-Predeal, care cu toate astea merită o deosibită atențiune. Linia aceasta, ca mai toate întreprinderile noastre publice, are o istorie nenorocită, pe care nu avem nevoie a o amănunți aici, deoarece e știută de toți. Contractul concesiunii construirii liniei Ploești-Predeal a fost odată reziliat, din cauză că concesionarul de atunci nu s'a ținut de mai multe îngajamente de căpetenie stipulate în caetul de însărcinări. Un alt concesionar a luat sarcina terminării liniei și lucrările au urmat înainte. Linia nu e încă terminată, precum se știe, în partea din valea Prahovei: însă funcționează din Ploești până în Câmpina și din Sinaia până în Predeal. Din izvor sigur, aflăm astăzi ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...