Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMBULANT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru AMBULANT.
Ștefan Octavian Iosif - Indignare reciprocă
Ştefan Octavian Iosif - Indignare reciprocă Indignare reciprocă de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cu pana ta măiastră cinci sonete Am scris, cum vezi, până acum, gânsace Dar pana s-a uzat și nu mai face – Dă-mi altă pană...â€� – „Nu, destul poete! Vrei să mă jumulești de viu !? Dă-mi pace! Plătesc cam scump promisele cuplete. Eu nu-ți mai dau nimic... Mii de regrete! De-aci încolo scrie cum îți place!...â€� „Măcar o pană dă-mi confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul!â€� - „Las c-am salvat o dată Capitoliul Noi gâștele, - și tot am fost mâncate… Purtarea voastră nu-i de loc galantă...â€� - „Hai, marș de-aici friptură ambulantă!
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă, Ș-a lui inimă să-și plece La o frumusețe rece, Ca răsfrîntă din oglindă? Cine dorul să-și închine Unei statui ambulante?... Sigur s-o găsi vrun fante Să te-admire, să-ți suspine Și să-și mintă lui și ție; Însă n-ei ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris ...
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligența subtilă și pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te ...
Dimitrie Anghel - Indignare reciprocă
Dimitrie Anghel - Indignare reciprocă Indignare reciprocă de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cu pana ta măiastră cinci sonete Am scris, cum vezi, până acum, gânsace Dar pana s-a uzat și nu mai face – Dă-mi altă pană...â€� – „Nu, destul poete! Vrei să mă jumulești de viu !? Dă-mi pace! Plătesc cam scump promisele cuplete. Eu nu-ți mai dau nimic... Mii de regrete! De-aci încolo scrie cum îți place!...â€� „Măcar o pană dă-mi confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul!â€� - „Las c-am salvat o dată Capitoliul Noi gâștele, - și tot am fost mâncate… Purtarea voastră nu-i de loc galantă...â€� - „Hai, marș de-aici friptură ambulantă!
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Tristeți provinciale
George Topîrceanu - Demostene Botez: Tristeţi provinciale Demostene Botez: Tristeți provinciale de George Topîrceanu Tristeți de după-amezi ploioase Și de nostalgice obsesii, Când stai cu storurile trase Și-aștepți să vie ora mesii... Tristeți de străzi pustii și mute, Cu ziduri vechi și cu fațade De edificii cunoscute În care nu știi cine șade... De domicilii spațioase Cu flori la geam și cu salon, Din care pe la ceasul șase Auzi urlând un gramofon... Tristeți adânci de guvernante Ce nu știu bine românește Și de flașnete ambulante Cu papagal care ghicește... De cartiere suferinde, De uși cu lacăte-n verigi Și de dugheană care vinde Fitil de lampă și covrigi... Tristeți de goarnă funerară, Melancolii de cățeluși Uitați de cineva pe-afară Să scheaune pe lângă uși... Tristeți romantice de fată Cu nasul lung și demodat, Și de odaie mobilată În care-a stat un magistrat... Tristeți adânci de pui de mâță Zvârliți pe undeva, prin scai... De copilaș urât, de țâță, Uitat de maică-sa-n tramvai... Tristeți de garduri invalide, De porți ieșite din țâțâni, De doici care-au rămas gravide Și-acum li-i frică de stăpâni... De ordonanțe fără leafă Și de trăsură ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu) Panait Istrati de George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de ...
Ion Luca Caragiale - Excelsior!
... salvat ! Legea pentru școalele profesionale prevede categoric că străinii săraci nu pot învăța vreo meserie. O strictă aplicare a legii pentru oprirea comerțului ambulant, și toți jidanii pârliți vor trebui volens nolens să se apuce de pungășie și de alte industrii mai mult sau mai puțin inevitabile într'o ...
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop A. Mirea: Caleidoscop de George Topîrceanu Cuprins 1 Unei fosile 2 Bustului meu 3 Răspunsul micilor funcționari 4 Răspunsul cometei 5 Sonete 5.1 La cinematograful mut 5.2 Sonet teatral 5.3 Un romantic 6 Sahara Unei fosile De-atâtea ori noi ți-am făcut ovații, ți-am pregătit mândria ta pedantă. Salută dar sinteza ambulantă A celei mai nebune generații! Căci la atâtea mari evenimente Eu am luat o glorioasă parte: Doar am avut principii conștiente Și capul spart la 13 marte! Nu vezi ce iute mă deprind cu zborul? Aeroplanul visurilor mele Vertiginos mă duce către stele, Cum îl ducea pe BlĂ©riot motorul. Iubesc și cânt!... Nepăsător cultiv A sufletului gratuită zestre, — Căci eu sunt tânăr și-mi bat joc, maestre, De prognosticul tău definitiv. Tu ai ajuns de mult fatalul termen Și te-a orbit sterila ta splendoare; Eu port în suflet durerosul germen Al operelor mele viitoare. Bustului meu Tu, "cap de studiu", mobilă intactă, Discret tovarăș de proiecte mari, Tu reprezinți persoana mea abstractă, — Un alter ego fără ochelari. Și laolaltă noi trăim ca frații... ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
Ion Luca Caragiale - În Nirvana În Nirvana de Ion Luca Caragiale În Constituționalul din 20 iunie 1889, ca editorial, semnat C. În Note și schițe , 1892, p. 7. Reprodus în Momente, schițe, amintiri , 1908. Sînt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfîrșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie: — Îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
Nicolae Filimon - O cantatriţă de uliţă O cantatriță de uliță de Nicolae Filimon (Din memoriile unui călător) Obiceiul meu cînd călătoresc este a mă ocupa mai totdauna de persoane decît de lucruri. În deligență esaminez mai mult pe companionii mei de călătorie, decît frumoasele peisage ale localităților prin care trec. Ajungînd la ospelerie, în loc să mă ocup de camera mea, din contra, toată atențiunea o pui asupra ospelierului, camarierilor și femeilor de serviciu. La masă prefer mai mult pe conmeseni decît bucatele și vinul. Privirea unei fețe umane e mult mai interesantă pentru mine, decît grămezile de pietre ce le numim orașe sau cetăți, decît acele înălțimi de pămînt sau de calcariu ce le numim munți, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste. Îmi va zice cineva că, cu astfel de bizare dispozițiuni, călătoria nu plătește un ban și că, fără să părăsesc capitala unei țări, aș putea găsi toată materia pentru favoritele mele contemplațiuni. Ei bine, voi răspunde la o asemenea observațiune că este o eroare și încă o eroare prea groasă. Să luăm de esemplu Neapole, acest oraș sau cetate, cum veți voi să-l numiți; este în adevăr un muzeu imens ...