Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE PORUNCEȘTE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 53 pentru CARE PORUNCEȘTE.
Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694
Antim Ivireanul - Dedicaţia Psaltirei româneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694 Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694 de Antim Ivireanul Blagocestivului, prealuminatului și preaslăvitului domn și oblăduitoriu a toată provoslavnica Țara Rumânească, bunului și creștinului Ioan Costandin Băsărabă voevod și al mieu de bine făcătoriu și milostiv stăpân, cu plecăciune metanie făcând, de la Dumnezeu toată buna fericire poftesc. Toată zidirea văzută și nevăzută, cuvântătoare și necuvântătoare, câtă s-au făcut de cea adâncă a lui Dumnezău înțelepciune, înălțate și luminate doamne, carĂ©și după firea sa, silĂ©ște de-și arată slujba și lucrarea ei, după cum i s-au poruncit. Stihiile ca niște întâe pricini îndeamnă pre toate chipurile neamurilor, de-și dau roada sa la vrĂ©mea lor. Iară mai vârtos de toate, fericita și mai aleasa și cuvântătoarea zidire, omul, silĂ©ște de aduce nu numai un fĂ©liu de roadă, ce foarte multe câte trupești, iară mai multe sufletești, de vrĂ©me ce și el de doao s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei, ca ...
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia de Antim Ivireanul 1. De să va întâmpla cuiva nevoe de moarte și preotul acelui sat / nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe, sau va fi cumva și el bolnav, atuncea pentru nevoia morții, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască și să-l cuminece, și de va muri să-l și îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu cĂ©lea ce să cad creștinului. Așijdirea și la botez. 2. Așijdirea pentru întâmplarea morții să cade preoților carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înștiințare când vor vrea să meargă undeva și va lipsi vreunul din enoriia lui și întracea / norie va veni cuiva ceasul morții, să vie preotul aceiialalte enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
... să ne supunem legii, drept ce, să nu ascultăm, ci stăm împotriva legii și lui Dumnezeu, ca când ni-ar fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sunt scrise în lĂ©ge și nici una nu ținem. Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea lui, iară noi avem pre ... verice lucru strein, iară noi luom tot, să nu aibă cu ce să hrăni. Și iată, dară, că nici una din cĂ©le zĂ©ce porunci nu ținem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum că vorbele acestia nu sunt adevărat, îi las în seama cugetului său și ...
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii ... de laolaltă că nu trebuia a comprometa sfânta pricină a libertății priimind oameni pătați pintre apărătorii săi. Prin urmare, li să porunci să nu cuteze a se lupta pe pământul de Schwitz. Ei s-au dus, au mers o parte din noapte și s-au ... momentul acesta, avangarda turtită de măciucele căptușite cu fer a păstorilor dete îndărăt în neorânduială. Duca Leopold se socoti încongiurat de oști număroase, porunci, sau bine zicând, însuși dete pilda de retiradă, el mai întâi lăsă câmpul războiului și în aceeași seară, zice un autor contimporan, fu văzut la ...
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
... liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de ... să tragă limbile la cunoștința dumnezeirii lui și să-i învĂ©țe lucruri preaslăvite și poruncă noao și viiață cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; și n-au căutat cetăț, nu s-au uitat la mulțime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraților, s-au scârbit de putĂ©ria ...
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... Dumnezeu tuturor celora ce o iubesc; carĂ© dragoste singur Hristos o adeverează la 22 de capete ale lui Mathei, zicând că: Întru acĂ©le 2 porunci, a iubi neștine pre Dumnezeu și pre aproapele său razimă toată lĂ©gia și prorocii. Ați înțeles și putĂ©rea dragostii; să spuiu ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... lumea, adecă ca fiĂ©ștecine numele său, la moșiia sa și la locul nașterii sale să și-l spue. Drept acĂ©ia, cu pricina aceștii porunci, s-au suit și Iosif din Galilea, din cetatea Nazaretului, la Iudea, în cetatea lui David, care să chiamă Vithleem (pentru că era el din ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2 Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Și iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultați». N-au văzut pământul alt lucru mai slăvit, decât acest de astăzi, nici au cunoscut lumea, ceasta văzută, altă minune mai luminată. Fiiul și Cuvântul lui Dumnezeu, carele au făcut sĂ©mne și minuni nenumărate, n-au făcut altă faptă mai presus decât el, sau asĂ©menea. În vârful muntelui Thavorului au avut să arate apostolilor prealuminata slava dumnezeirii sale. Drept acĂ©ia ș-au schimbat și fața și chipul și într-o clipă de ceas s-au arătat precum era, mai înainte de vĂ©ci, împodobit cu toate frumusețile ceriului, luminat cu toată lumina dumnezeirii. Razele ce eșiia din dumnezeiasca lui față biruia strălucirile soarelui și albiciunea hainelor lui întrecea strălucirile luminii. Moisi și Ilie, mai aleșii prorocilor era mărturii acestui preaslăvit lucru și privitori ai neapropiiatei măriri era Petru, Iacov și Ioann, mai marii apostolilor. În ce chip de nor luminat ce umbriia și muntele și pre apostoli, s-au arătat Duhul ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... pe cap? se făcu foc și pârjol. Nu mai ascultă nici rugăciuni, nici nimic. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. Porunci deci ca numaidecât să se adune Sfatul împărăției în taină, ca să otărască pedeapsa ce s-ar cuveni fie-sei pentru o așa nelegiuire și ... deoarece fata nu vrea să spuie pe adevăratul nelegiuit, și pentru că Sfatul împărăției nu poate să-l ghicească. Cum hotărâră, așa și făcură. Împăratul porunci, și numaidecât se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli și, băgând într-însul pe fata de împărat cu fiul văduvei, porunci de înfundă bolobocul bine, și îl dete pe Dunăre. Pe când însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă ... roage pe împăratul să-l ierte pentru această greșeală. Apoi trimise și pofti pe împăratul în casa cea mare. Aci, stând de vorbă, stăpânul casei porunci să se puie masa. Rămase împăratul stâlpit când văzu masa viind singură, talerele, lingurile și celelalte tacâmuri cu vătașii lor și le așezau careși pre ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, ...