Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COSI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 43 pentru COSI.
Vasile Alecsandri - Alba de la munte
Vasile Alecsandri - Alba de la munte ,,Albo, Albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte [1] Că ți-au ieșit vorbe multe." ,,Las' să iasă că nu-mi pasă, Inima-mi de dor e arsă, Că bădica-i dus de-acasă, Să-mi cosească fân cu rouă, Frânge-i-s-ar coasa-n două, Să vie la alta nouă! Să-mi cosească fân, costrele, Facă-și coasa bucățele, Să vie-n brațele mele! Să-mi cosească fân cu floare, Ca să-mi fie de răcoare La cap și la țâțișoare. Zică lumea, că-i dau pace, Eu m-oi purta și voi face După cum lui badea-i place. Zică lumea ce va zice, Ea n-a putea să ne strice, Dragostea să ne-o ridice; Că mă ține badea bine, Inima lui e la mine Ș-a mea o poartă cu sine. Inima lui îmi grăiește, Ș-a mea lui încă-i șoptește; Una de alta dorește, C-amândouă sunt legate Cu legături înfocate Ș-una pentru alta bate. Acel lanț ce le cuprinde Între ele când se-ntinde Cu mare foc le aprinde, Iar când s-adun amândouă, Atuncea ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...
Alexandru Macedonski - Rondelul trecutului
Alexandru Macedonski - Rondelul trecutului Rondelul trecutului de Alexandru Macedonski Iată Pometeștii, iată Adâncata, Scurtul pod de bârne este retrecut. Renviază mama, îmi zâmbește tata... Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut. Jar și vâlvorare soarele urcat-a. Arde grâu-n flăcări pân' la brâu crescut. Iată Pometeștii, iată Adâncata, Scurtul pod de bârne este retrecut. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. Apele-și deșiră graiul nentrecut. Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata Copilandrul vesel din nou m-am făcut... -- Iată Pometeștii, iată
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu) Mama de Cincinat Pavelescu Cea mai mare parte din comoara sensibilității și imaginației poeților este moștenirea directă a sufletului delicat, blând și iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoțiune și de recunoștință când, pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Dați-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunțile voastre de aleși ai muzelor, de învingători ai vieții și s-o las să-și tremure mângâierea târzie peste frunțile acelor mame care n-au trăit ca să împărtășească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele și victoriile voastre de azi. Toată ziua cosea și lucra pentru copii. N-am văzut-o niciodată ieșind din casă decât însoțită de tata sau de unul din noi. N-am cunoscut în casa noastră alte distracții decât muzica, citirea, declamarea. Obosită de-a fi născut, crescut și educat atâția copii, a murit într-o ...
Dimitrie Bolintineanu - Glubavii
Dimitrie Bolintineanu - Glubavii Glubavii de Dimitrie Bolintineanu I Ce îți folosește, scumpă Românie, Dulcea-ți frumusețe, rara-ți bogăție, Anii tinereții ce te înconjor, Când tu ești robită, sfântul meu amor! Vai! aceste bunuri, țara mea creștină... Servă să răpească inima străină Și să facă doru-ți mai nesuferit, Cugetând la fiii-ți ce s-au risipit! Fruntea ta se-nclină ca o dulce floare Ce se veștejește fără foc de soare, Dar nu ești ursită ca să veștejești, Țara mea cea dulce, fără să trăiești... Vin-întâi la viață... Fiii tăi s-adună... Armăsarul strigă... Armele răsună... Spulberă cu moarte pe apăsători... Cinge-ți înc-o dată fruntea ta cu flori! II Țara n-are capăt... Mulți ambițioși Se certau pe tronul vechilor strămoși. Dar sultanul face pașalâc din țară Și trimite-oștire turcă și tătară. Câți aveau în inimi sânge românesc, La pierirea țării uită ce doresc. Cei mai mari ai țării strig în adunare — ,,Astăzi se fărâmă sfânta neatârnare Ce părinții noștri, printre timpi de dor, Le-au păstrat prin lupte, cu sângele lor. D-astăzi tot românul va trăi-n sclavie Și va trece viața fără bucurie. Plânge-va sub lanțuri palid ș-abătut ...
Dimitrie Bolintineanu - Timpul
Dimitrie Bolintineanu - Timpul Timpul de Dimitrie Bolintineanu Pe malul cel verde ce râul stropește, Un om după cale puțin s-odihnește, Visând fericit! Iar razele zilei cu umbrele serii Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii Pe val adormit. Pe măgură luna se-nalță-atunci plină Și varsă pe fluviu un val de lumină, Un brâu lucitor; Eterul albastru cu stele aurite Se scaldă prin valuri ușor încrețite De vântul ușor. Pe fluviul luciu o barcă s-arată Cu pup-aurită, cu flori cununată, Cu văl de satin, Cu june fecioare ca visuri frumoase Ce-n viața fugindă se-nclin amoroase P-al nostru trist sân; Un om cu cosițe și gene albite, Cu brațe secate, cu fețe pălite, Cu coasa de fier, Apare în barca cu dalbe fecioare E timpul; iar ele sunt blândele oare Ce vin și iar pier. Și barca se duce prin valuri purtată; Iar grupa de fete de visuri se-mbată, De viață se-ncânt; Cosița lor saltă sub aurea dulce Și flacăra lunii pe brâul lor luce, Și iată cum cânt: ,,Vin' cu noi, străine june, Să te-mbeți de răsfățări, Vin' pe tinere cunune De adună desfătări! Vin' cu roze de- ...
Dimitrie Bolintineanu - Vornicul Dumitru
Dimitrie Bolintineanu - Vornicul Dumitru Vornicul Dumitru de Dimitrie Bolintineanu Pașa din Silistra cu Hatif unit Vor s-apuce țara cu oștiri d-elit. Vornicul Dumitru înainte iese Cu treizeci de turnuri și cu oști alese. Pune-n care tunuri învelite-n lemn Și le duce-n taberi sub al păcii semn. Scrie că le duce birul de la țară. Pașii le primiră și se bucurară. Dar când aste care printre turci intrau, Oștile române mai pe jos veneau. Lăzile se farâm. Tunurile pline Fulgeră d-odată cetele străine. Turcii se-nspăimântă și se risipesc, Iar românii ageri, ager îi
Gelu Vlaşin - 23:40 â†�â†� 23:30 23:40 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 23:50 →→ mănăstirea pe scările timpului ridicat printre stâlpii de la intrare poarta cerșind un strop de apă sfințită la moisei trei călugări rostesc rugăciunea dumnezeiască și icoanele tremură pe sticla plină de rouă și busuioc pașii tăi răspândiți iarba proaspăt cosită fotografia țâșnește din aparat în pridvorul casei din transbordare cu mâini delicate seară de seară la izvor și vine iarăși o zi (ca un câine mușcat de
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...