Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUMPĂRA CU OCHII ÎNCHIȘI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 80 pentru CUMPĂRA CU OCHII ÎNCHIȘI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... nu i-ar fi primit decât Nea Nicuță, c-un sfanț pe lună. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri văpsite ca niște icoane, și mai împodobite decât steaua lui Nea Nicuță, încondeiată de Burghelea, zugrav vestit, căruia îi frecam văpselele între pietre numai ... Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea ... lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum îl văz înaintea ochilor. Scund, grăsuliu, cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită, potrivită din foarfecă, mai mult albă, și albă ca zăpada în vârful ei netezit; niște ochi verzui, mici și repezi; o față gălbuie, curată și fără pic de sânge. Iarna să cocoloșea într-o bundă
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță și vreascuri ujujite? zicea mama Arghirița fetei-mari ce învârtea mămăliga între genunchi și se ștergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălașa! o fi amorțit cu copil cu tot! Săracă lipită, bolnavă că nu se mai poate târî, văduvă, cu copilul gol pușcă, pe așa cățea de vreme, nu știu, zău, de și-o mai înnoda zilele... Scoală, Irino mamă, pune pe tine cojoaca ta ... dată înainte de-a pleca. — De ce sa mă săruți, mamă, înainte de-a pleca? — Ca să-ți fie cu noroc, ca să câștigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Și după ce-l sărută pe frunte, pe obraji și pe ochi, copilul se uită lung în fața ei. — Mamă, dar gura ta este de gheață? Altădată, când mă sărutai, mă încălzeai, acum parcă mi-ai ... e bine la căldură! Apoi, băgând de seamă cum șopteau de tainic Irina cu mama Arghirița, care adusese ș-o lumânărică de ceară galbenă, întrebă cu binișorul: — Da' ce să faci, dadă Irino, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii ... băieri la pungă, ca în ziua de azi... Hagiul plecă capul în jos, strângându-și poalele scurteicii. Doi din bătrâni iar zâmbiră și iar înțeleseră cu zâmbetul lor șiret: "Bine mai vorbește ctitorul! Dă-te prins, dă-te bătut, nu te pune cu ctitorul, că te face puzderie!" - Iacă, urmă ctitorul, iacă și bogații nemilostivi cum se duc în focul ghenii cu sacii în spinare, deșelați de aur și de argint! Hagiul tuși, trase cozorocul șepcii pe ochi și întoarse spatele "judecății d-apoi". - Strângeți-vă vouă comori în ceruri... strigă ctitorul, amenințând cu pumnul pe bogații nemilostivi, cari să duceau liniștiți în iad... strângeți-vă vouă comori în ceruri, căci mai lesne va trece funia corăbiii prin urechile ... râzi, și râzi... Hagiul își uitase acasă turul pantalonilor... De râsul nostru, neîndrăznind să se aplece până la firfirică, se uită lung la dânsa și, cu ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... omoare ziua-n amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie: poduri de fier peste iazuri; insule de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul ... tot îl munceau, câteodată, planuri mari și tare încâlcite din pricina celor două mii de galbeni. Uneori, ca astă-seară spre pildă, își scotea bisacteaua cu sineturi din scrin, le citea cu glas tare coanei Ruxandei, care le învățase pe dinafară, ocăra cât ținea sinetul în mână, pe cel care nu-i plătise, iar când le punea ... n-are, și atâta tot? — Ce să-ți mai spuie, dacă știi. Conul Gheorghieș rămase pe gânduri; n-avu ce să mai zică. Om cu greutăți, cu copii, sărac; adică la ce i-ar mai da banii înapoi, lui, care are cu ce trăi: nici tu cățel, nici tu purcel, el singur și cu
... agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare de obor. Aș fi dorit să vedeți Dvoastră cu câtă mărire preziduiește aga meu la judecată, cât de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată ... gânditor. El rareori se primbla pe la Herestrău și Colentină; a contenit a vizita cucoanele, pare că ele nu mai aveau ochi înfocați, nici sprâncene negre; ciubucciul arnăut însemna, că cu toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se închidea ... crede în curajul, mintea și activitatea agăi, și tocmai acum un spânzurat ca Tunsu să-și bată joc de-a lui barbă neagră cu fire albe! Trecu un an de când aga urmărește hoțul cu
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, La marfa lui gândește, iar altă grijă n-are; Când cumpără se roagă, se-nchină pentru-n ban, Când vinde ... pe urmă! Nu i-ar fura vatajii și ar trăi mai bine! Apoi când novitale destule-a adunat, Întocmai ca o bute umplută cu vin nou Ce fierbe, sfârâiește și dând afară dopul Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește, Asemene Menandru nu poate mistui Nimic din câte știe; și de-ai avut păcat, Să te-ntâlnești cu dânsul, îndată-ncepe-a-ți spune În taină la ureche o sută de vești nouă, Ce zice că le știe din foarte sigur ... întreg îl ospătă Spălându-l c-o butelcă de vin unguresc dulce. Pre cei supuși la pofte trupești îi tânguiește, Deși el pe sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu îns-îmi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul ... ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... 1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han ... pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om ... al maică-sii, pe la-nceputul lui decemvrie - (bătrâna, după ce zăcuse de inimă-rea vreo câteva săptămâni, murise, dimineața, la 28 noiemvrie) - se-ntâlni cu ...
... 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani ... bucuria băieților ce-l înconjurau din toate părțile. Serafim oprea, totdeauna, vreun alunar sau simigiu ce umbra cu tabla, plină de covrigi, pe cap și cu un scăunaș subsuoară, îi cumpăra marfa și o împărțea „plozilorâ€�. Se așeza, apoi, pe un pârleaz, cu cârja de-ndemână între picioare, își da cozorocul pe ceafă, și-i întreba cimilituri: - Măi dimonilor, ce-i aceea: curelușă unsă, sub pământ ascunsă? Băieții ... zâmbet viclean, apoi dispăru. Diacul începu mai întâi din gură: - Doi
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... dintrÂînsul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot și-a pierdut el ziua de muncă, și cu ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai. Toți găsiră cu cale că așa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum ... căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân și plecă să-și cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuințe și o luă către casă. Se tot temea și se tot uita în toate părțile să nu care cumva să vie ... păreau a fi slove era un fleac și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... pierdut vecinicul bine Potrivind cu a sa de-acum stare, Așa răcni de jele și-urgie, Cât clăti iadul din temelie. Crunți învolbind ochi apoi: ,,Oh mie! (Strigă) Cu totul nesuferită Viață și nemuritorie!... Mai bine era-într-acea clipită, Când fui surpat cu mândra mea ceată Să fiu pierit cu totul de-odată!... [3] Câci, măcar muream eu fără vintă, Dar' mergându-mi în nimică firea, Durerilor încai să punea țântă, Nici mă-ar ghimpa ... dârzie, Când lucrează fără-înțălepție. Deci, împrotiva celui mai tare, Nu vărtute, ci minte măiastră Trebuie-a folosi. Mie-mi pare Că nu cu vedită și buiastră Tărie noi să dăm ajutare, Ci pre-ascuns, cu multă supțiare. Înși oameni prin noi să lucreze Spre-a lor pierire necontenită. N-ajută-acum armele viteze Cum punga cu galbeni tecsuită Aceștii, numa să fie plină, Acuma toți oamenii să-închină. [14] În urmă rușinea mea să fie, Deacă eu cu banii nu voiu face Mai mult decât întru voinicie AltĂ²r a să lăuda place!" Mamona fârșind, Asmodeu râsă Și căutând împrejur așa ... ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... migrării actorilor se sfîrșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie: — Îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a ... unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie. Își luase biblioteca și acuma se afla în București. Seara trebuia să vie la directorul lui — astfel puteam să-l văz. Eram foarte ... trebuie in toate să fie ca neoamenii — era pripită, poate chiar de loc întemeiată, în speță însă s-a adeverit cu prisos. Tînărul sosi. Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zîmbet blînd și adînc melancolic. Avea aerul unui sfînt tînăr coborît dintr ...