Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DINTRE AI MEI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 175 pentru DINTRE AI MEI.

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

... Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei ... pace, să măi vorbească și ele de-ale lor. io n-am pomenit om măi curios ca tine, toată z’ua – bună z’ua ai sta în gura lumii...â€� așa și era! cum începea cineva să vorbească, mă și prezentam degrabă sub gura lui, în poziție de drepți, cu ... tatăl lui Milică Vâlceanu, șoferul de pe rată, nu-l prea știu, era mai rezervat. în schimb, abia-l vedeam pe Aurică, cel mai mare dintre ei și cel mai deștept. pe el îl aveau la inimă frații, îi crescuse pe toți, în vremurile grele, de după Războiul întâi. tatăl lor ... de câte ori mă duceam pe la Drușu, văr de-al doilea cu tata, primul student la Petroșani de prin satele acelea, cel mai mintos dintre toți prietenii mei. stăteam amândoi câte o săptămână pe la Polovragi, prin târg, de sfântul Ilie. și mă ducea cu el peste tot. Aurică ne chema pe amândoi ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor

... iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc! - Nu-i adevărat, dragă Costică; este un băiat prea cumsecade... Să nu mă ... care să treacă fără să știe... Te rog, dragă Costică! dacă rămâne băiatul repetent încă un an, e o nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire... - A! irezistibilă milogeală prietenească! zice Costică; ce bine știi tu să poruncești! Aide! să ... eu d-rii Popescu, și mie amicul Costică Ionescu... Alerg la Costică Ionescu. - Dragă Costică, să nu mă lași... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi, știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment... - Lasă, omule, fleacurile... - Să ... vreun școlar cu așa nume. - Nu se poate! - Să vedem... Și se uită în cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior. Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... iar la scărmănat, moșule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pielea goală și desculț ca gâștele. — Te-ai încurcat cu socotelile, măi băiete. Ba de mâncare și casă i-a trebuit omului întâi ș-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu ... eu mai delicate; tu șezi totdeauna cu ferarul cel uns de cărbuni, iar eu șed cu croitorul și cu tot felul de persoane. — Iar ai început, ghibirdic fudul și guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău ... zece ace; ferarul însă mă are pe viață, ba mă poate lăsa și de zestre la copiii de copiii săi. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai grebănos și mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tău? — Moșule! ești bătrân și multe mai știi; fie pe-a ... mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile, noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ț-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

... Amândoi tăceam. Am îndrăznit să rup tăcerea și să întreb: - Ascultă-mă, rogu-te gazdă bună; eu văz că dumneata ești mâhnită de ceva... Ce ai ? - Ce să am, domnule ? Am și eu un foc la inimă; dar, dumneata, cum ai să-l înțelegi ? Și, dacă ți l- spune, ce ajutor îmi poți da ? - De unde știi ? Spune-mi numai de ce-ți tânjește sufletul ... că aștept urmarea... - Răbdarea-mi îndelungă, a urmat gazda, și neclintita-mi nădejde în Dumnezeu au obosit parcă până la urmă pornirea potrivnicilor mei... Or fi ei mai puternici ca mine, dar pe semne au înțeles și ei că tot nu sunt atât de tari încât să mă poată ... spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam că soarta mea începe să mai mă ierte dintr'o parte, mă lovește acum și mai adânc pe de ... ...

 

Costache Conachi - Visul amoriului

... printr-însul ca printr-un curat văzduh.     Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat,     Printr-o dulce sărutare îmi zice : „Ce-ai leșinat ?     Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit     Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit.     Știu că inima ți-i dată în robie de curînd     Și că n-ai altă putere decît să iubești din gînd     Și că pătimești de moarte, căci te afli depărtat     De lumina vieții tale, la care te-ai închinat.     Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori     De este de fericire sau de este-omorîtori.     Trezăște-te, dar, și vino după ... O pară mă cuprinsăse la sînul cel plin de nuri,     Dar mă răcoream adese cu dulci sărutături.     â€žEu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales     Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales.     Vom merge acum în grabă la palatul fericit,     Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit.     Te va bucura privala ... cernit.     Îmi zice : „Eu sînt căiala, am venit să te răpăsc     Din brațăle dezmerdării în carele te găsăsc.     Tînărule, vai de tine, că ți-ai gătit un sfîrșit     Să jelești în toată vremea viața cît ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși ... a găsit o babă bătrână, de tot bătrână. El îi dete binețele cuvenite. — Bună seara, bunică dragă! îi zise apoi. — Bine că mi-ai zis bunică, îi răspunse baba, căci altfel te- fi omorât într-o clipă. Dar ce te aduce pe la noi, puișorul mamei? — Bunică ... era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân. — Ai obosit, nu-i așa? îl întrebă moșneagul. — De! am cam obosit! îi răspunse. — Ei bine! grăi moșneagul, dacă ești obosit, sari ici în ...

 

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor

... rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind ... pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face ... le facă. Cu acestea ce zic eu îndrăznesc a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le ... au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

... rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind ... pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face ... le facă. Cu acestea ce zic eu îndrăznesc a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le ... au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat ...

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

... contra aristocrației sunt niște aristocrați ascunși în sdrențele demagogiei, niște falși patrioți. Acești aristocrați de uliță, de noroi, de patimă sunt cei mai aprigi dușmani ai libertății. Ei decretează legile de proscripție, ei măsoară și vând libertatea ca o marfă; ei aruncă pietre oamenilor de pace și de onoare; ei acuză ... la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului, ce sunt chemați a exercita, acei judecători, însemnați pe frunte cu degetul lui Dumnezeu, sunt adevărații stâlpi ai templului Dreptății; ei sunt gloria unei nații. Nația lucrează pentru toți, judecătorul trebuie să lucreze pentru fiecare. * Când judecătorii vor înțelege caracterul sacru al misiei ... a înjosi pe unii pentru a înălța pe alții nu este un act conform cu principiile fraternității, nici cu principiile dreptății. Șefi ai națiilor, judecători, patrioți! Voi toți, care aspirați a fi mari în lume, gândiți-vă în actele voastre că nu este mai sfânt, mai ... acesta: Nu face altuia ceea ce n-ai voi să ți se facă ție! * Dacă avea să-mi fac testamentul politic, zice concetățenilor mei ...

 

George Coșbuc - În spital

... Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire ... Mâine-n zori o să-l găsească, Mâine-al vostru steag, români, Mâine stema-mpărătească La dușmani în mâini! Ah! și nimeni viu pe-aproape Dintre-ai săi, ca-ntr-ajutor El chemându-l, să-și îngroape Sfântul steag al lor! Și el n-are, n-are-o mână, Că-n bucăți ... n țărână Groapă i-ar săpa! I-ar săpa-o-n stânci cu dinții, Și-ar muri apoi râzând! Iată, Doamne-al biruinții, Tu i-ai dat un gând: Steagul său, de lângă cruce Până-n poala dedesubt Dând cu dinții să-l apuce Rând pe rând l-a rupt ... Și târât pe brânci Printre străji și printre cete Ziua stând ascuns prin văi, Pân-a patra zi când dete De fârtați de-ai ...

 

Alecu Donici - Împărțeala

... bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom ... socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și ...

 

   Următoarele >>>