Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURA DE VÂNT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 356 pentru GURA DE VÂNT.
... fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc ... când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă. Unii merg într-o parte, alții într-alta. Toderică merge cu Marta până la răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge ...
Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri
... Mihai Eminescu - De-aş muri ori de-ai muri De-aș muri ori de-ai muri de Mihai Eminescu C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. Privire în privire și sân la sân trăim, Și gura ta-mi surâde, și ... vreodată, copilă gânditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte, Când vei veghea în rugă la candela de-argint, De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare, La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă Prin oalele uitate de veștejite flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă, Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu? O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină În rece zborul său? Înger
Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană
... Dumnezeu, Iarba mie-mi place, Apa rău nu-mi face Și mult îmi e bine Să fiu tot cu tine, Dar gura nu-mi tace De trei zile-ncoace, Că semn mi se face Că ăi dorojani, Feciori de mocani, Sunt trei veri primari, Și ei mi s-au dus, S-au dus în ascuns De s-au domuit, Și mi s-au vorbit, Și mi s-au șoptit La apus de soare Să mi te omoare Sub poale de munte, Prin crânguri tăcute, Oi când aromesc Și câini ostenesc. Cioban, d-auzea, Cu oaia vorbea, Din gură-i grăia — Oiță, oiță, Oiță plăviță, Oiță bălană, Cu lână bârsană, De ești năzdrăvană Și dac-ai văzut Semn că-ț’ s-a făcut Și d-ai auzit Cum s-au domuit Și cum s ... te-or asculta Când m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag Căvălaș de soc, Mult zice cu foc; Căvălaș de os Mult zice duios; Căvălaș cu fire, Mult zice subțire; Vânt
... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât ... ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi Și rotunzi și ... stat să cadă, Nu mai e defel zăpadă, Codrul tremură-nfrunzind, Izvoarele-ntinerind Și ea vede mândru tei Ce umbrește casa ei, Că-nflorea bătut de vânt Cu crengile la pământ; O cântare sună lină, Iar în zare lună plină, Iar băiatu-n somn, el, râde. Teiul mândru se deschide, Ies trei ... mii de ...
George Coșbuc - Oștirile lui Alah
... păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată, Ies să jure Toți cari au pierit vrodată Pe ... creștinesc. Ei, cu genele-amorțite, Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri, Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe Mii de fețe, Alergând, privesc în sus. Iar acum, fiind o gloată, Numai una, Osie-ntr-această roată Se ridică Semiluna, De pe steagul care-n vânt Geme-o plângere-ntreruptă Și se luptă; Iar ce geme e cuvânt. Și-i a lui Alah cuvântul, Sfânt și mare! Și tăcută ... ca mormântul Și-mpietrit-acolo-n zare Oastea-ntreagă stă pe loc. Codri, dealuri, râu și luncă Toate-aruncă Ochii-n sus, spre-un semn de foc. Mii de
... seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că ... prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce minune! (Zis-au fetele nebune) Dorul nostru ... când pe frunți, pe plete, Au simțit mândrele fete Câte-un dulce sărutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprânceni late, Cu fețe de vânt pișcate Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Note [1] Fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea. Unele descântă izvoarele, crezând că vor vedea în fața apei chipurile bărbaților de care au să aibă parte; altele își leagă ochii în noaptea ajunului Bobotezei și merg ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... voi ieși eu afară, Și veseli vom trece noi iară Prin suliți și foc înainte, Să ție protivnicii minte Că-s vii, când e vorba de țară, Și morții-n morminte! El zice, și mâna și-o strânge Pe pieptul cel umed de sânge Iar calul stă singur de pază Lui Gelu, și trist el așează La pieptul stăpânului capul Și astfel veghează. Și-auzi! Ca un vânt ce clătește Pădurea, când ploaia sosește, Așa din adâncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. Iar vuietul vine, și crește, Mai iute, mai tare. Și iată-i, din umbrele văii Cu scuturi ies repezi ... cu umblet ca vântul, Răsar de tutindeni, de pare Că-i varsă pământul. Arcașii lui Arpad! În goană Ei fug dup-oștirea dușmană. Și, uzi de-alergare, se-ncură Fugarii prin negura sură, Cu frâul pe coamă, și-arcașii Cu spăzile-n gură. Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cântă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cântul Din piele de ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... Și departe curge-n mare La Liman ca și o salbă Se-nșira Cetatea Albă. Iar pe fața mării line Trec corăbiile pline, Trec departe de pământ, Pânzele umflate-n vânt. Iar privind spre miazăzi Dunărea el o zări Într-un arc spre mare-ntoarsă Și pe șapte guri se varsă. De la Nistru pân-la ea Țară mândră se-ntindea Vede șesuri fumegând, Dealuri mândre înverzind, Vede codri cum coboară, Deal cu deal, scară cu scară
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge sâmbur de dorinți necunoscute, O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai sfinți a sărutat, Tu ești moartă pentru lume, — dar ... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp
... rămași mi-l prindeau Și-l ferecau peste tot, Și-l legau strâns cot la cot Jos la stâlpul hornului, La dogoarea focului, Cu frânghie de mătase, Vițele-mpletite-n șase... Tăiau carnea pân' la oase! [5] Badiul greu se răsucea Și din gură-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De mi-ai fost tu credincioasă, Mergi degrabă la cămară, De ia galbeni din comoară. Umple-ți poala plină, rasă S-o revarsă-aici prin casă, Doar or vrea ca să mă lasă!" La bani turcii ... bosneni, măi brăileni, Mișei dușmani și vicleni! V-aruncați sută pe-un om Ca și cioarele pe-un pom. Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-ați ferecat? De vă-i robul de iertat, De vândut sau de schimbat. Mie mi-e de cumpărat." ,,Nu ne-i robul de vândut Ci ne-i robul de pierdut." ,,Alei! frate Badiule, Cum te calcă babele!" Cât zicea, se repezea, Stâlpul hornului smuncea, Pe Badiu că-l slobozea Și din gură-i poruncea: ,,Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine, Să nu scape de ...
... întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins. De-atunci, fecioară blondă ca spicul cel de grâu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la ... să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald." Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, gheață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub arc de pară, Și lumea nebunise gemând din răsputere; Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare; Din tainiță mormântul atuncea îi apare, Și piatra de pe groapă crăpând în două sare; Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare de