Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE GÂRBOVIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru MERGE GÂRBOVIT.
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... care Ștefan își adună hatmanii și căpitanii pe malul Trotușului sub bătrânul stejar unde micul Gheorghie fusese ucis de tătari. Trist părea acum copacul și gârbovit atât de povara celor treizeci de ani trecuți peste creștetul lui, cum și de amintirea dureroasă a faptului ce l-a însângerat ... în mijlocul lor, drept în fața tătarului, sta însuși Ștefan, copilandrul de odinioară peste capul căruia de asemenea trecuseră cei treizeci de ani ce au gârbovit stejarul, însă din mlădița de copil crescuse acum un alt stejar mai falnic, cu ramuri întinse de la munți și pănă la mare, la umbra ...
... dorobanți, călărași, și mă încunjură. — Iată ucigașul! strigă el, arătându-mă cu degetul, un deget lung, uscat, înspăimântător, parcă era degetul destinului; iar eu, gârbovit de greutatea învinovățirii, plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești, dar ușor le coboară. N-a trebuit decât ... drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în haine de rând. — Se vede că-ți merge bine, îi zisei eu prefăcându-mi glasul. — Ce fel?... — Ai dat peste stăpân bun. — Ba n-am defel. — Da ce s ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... munții învecinați; Acest fel sumeții unguri în Moldova năbușesc. Orice-ntâmpină nainte robesc, taie, pârjolesc, Cu omor și pustiire, drumul lor se însenina, Nainte lor merge groaza, ș-în urmă foc fumega; Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia Hroiot aflând pustii sate a-nțălege ... îndată poruncește să-i afle pre cineva Prin colibe, prin bordeie, ca să-l poată întreba. Iată că îmblând haiducii piste un moșneag au dat, Gârbovit de bătrâneță, într-un toiag răzămat; A sa barbă ca zăpada, a lui plete argintii, Fața lui cea cuvioasă, ochii săi ...
... se deșchidea mintea la lumea cea fantastică plină de zemi, de împărați și de grădini cu fructe de aur! Acuma moș Toma e ceva mai gârbovit, căci a trecut vreme la mijloc, dar tot știe să spuie cu haz despre Chipăruș-Verde-Voinic și Statu-Palmă Barbă-Cot. Două ... n-am noroc la vânat. Hai mai bine să ne primblăm așa pe iaz, că-i frumoasă dimineața. — Cum poftiți, cuconașule, răspunse el; vom merge
Nicolae Gane - Ion Urdilă Ion Urdilă de Nicolae Gane I — Dau unde dau și iar mă-ntorc la timpul tinerețelor mele... zise Constantin prietenului său Gheorghie. Amândoi stăteau la gura sobei, adânciți câte într-un jilț și pufăiau din lulele. — Să vedem ce vei dezgropa dintr-însele? răspunse Gheorghie, care se așeză mai îndemănatic spre a asculta. Constantin tuși, își drese glasul, se uită un moment gânditor la roțile de fum ce ieșeau din lulea, apoi începu astfel pe un ton melancolic: — O să-mi zici: Ce-i pasă lumii de tinerețele tale!... Așa-i!... dar ce să fac, dacă, mie unuia, acolo îmi place să-mi desfătez gândul, dacă numai acolo regăsesc zilele cele frumoase, pline de sănătate, de speranță și de voie bună, zile care n-au să se mai întoarcă... Am ajuns și eu ca bogătașul sărăcit, căzut în slăbiciunea de-a nu mai vorbi decât de pierdutele lui averi... Răscolind, deci, vraful filelor rupte din viața mea, iată că dau peste o istorioară, uitată sub colbul trecutului, care însă se leagă atât de strâns cu inima mea, încât nici astăzi, că au trecut zecimi de ani la mijloc, ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... l apere de voi! Ochii pribegilor se-ntoarseră către Pătru, pe care Doamna îl arăta cu degetul, zicând acestea; dar când văzură trupul mic și gârbovit al tânărului, un zâmbet de dispreț le înflori pe față, și Badea cluciarul adăugă râzând: – Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... în două picioare, forăind, și cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Și fiul craiului, nemaiputând struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea ... el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi ... ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste. Tatu-tău s-a împotrivi ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul ... întâlneam, și pe care-i lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru ... sfârșește, de câmp, fiindcă sunt casele foarte dese. Străbăturăm deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, prin care cineva merge aproape două ceasuri cu credința, de la o vreme, că celălalt capăt trebuie să fie pe lumea cealaltă. În adevăr, până ce să ajungem la ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem ...