Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PACINIC
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 57 pentru PACINIC.
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
... s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel ... Dac-ați fi avut voi minte, Trebuia să fi ținut Pe guvernul de-nainte; Dar după ce l-ați pierdut, Vă era destul odor Acel pacinic
Ion Luca Caragiale - Cum stăm...
Ion Luca Caragiale - Cum stăm... Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că nu stăm mci bine, nici rău. N-ai citit ziarele? — Le-am citit; dar îți mărturisesc că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri și azi noapte au circulat în oraș fel de fel de știri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la granița Dobrogei. Din informațiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut granița și că s-ar fi încăierat cu anteposturile române. Nu se poate ști până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverșunate. Ceea ...
Ion Luca Caragiale - Cum stăm Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că nu stăm mci bine, nici rău. N-ai citit ziarele? — Le-am citit; dar îți mărturisesc că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri și azi noapte au circulat în oraș fel de fel de știri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la granița Dobrogei. Din informațiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut granița și că s-ar fi încăierat cu anteposturile române. Nu se poate ști până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverșunate. Ceea ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
Vasile Bob-Fabian - Geografia ţintirimului Geografia țintirimului de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Apărută în „Lepturariulâ€� lui Aron Pumnul. Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare, Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție, Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie. Oamenilor de aicea, numărul pururea crește, Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește, Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite, Printre văi și dealuri nalte cu producturi felurite, Între care colonistul fără să va să lucreze, Cu toată casa sa poate oricînd bine să s-așeze ; Iar aerul rece, umed în astă țară străină Trage vînturi ce cu jale, acum gem, acum suspină Roua ceriului aicea cade-n picuri mestecate Cu amară lăcrămare din dureri nevindecate. Multe roduri puse-aicea printre dealuri și vîlcele, Minunați sînt acești pacinici dup-a lor locuitură. Toți sînt muți, adese însă li s-aude ș-a lor gură. Nu zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de toate doru-i trece Pînprejurul casei tale, iarna-i cald și ...
Alecu Donici - Frunzele și rădăcina
... dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să ...
Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu)
Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu) Revederea de Alexandru Sihleanu 1854 Informații despre această ediție Frumose locuri, verde câmpie, Unde junețea mi-am petrecut, Iacă vin astăzi cu bucurie, Să vă văd iarăși, să vă salut. Câte plăcute, dulci suvenire, Simț că 'n suflet mi se deștept? Aci mii inimi cu fericire Bat pentru mine și mă-aștept. Vechii tovarăși de tinerețe Alerg spre mine, se 'nveselesc; A lor vedere, a lor blândețe Bătrânu-mi suflet întineresc. Iacă gârlița cu tainici șoapte, Iacă părîul, lin, călător, Pre-a cărui maluri eu, zi și noapte, Făceam dulci visuri de viitor. Iacă pădurea misteriosă, În sînul cărei m'afundam, Și a filomelei voce duioasă, Plin de uimire, tot ascultam. Iacă și dealul și vălcelușa, Unde eu liber, rangul uitând, Goneam oița și vițelușa, Cu ciobănașii doina cântând. O, ce ferice e omul, care, Fugind de al lumii sgomot, dureri, Vine de cată a sa scăpare Într'a naturei simple plăceri! Acolo viața pacinică, lină, Curge ca unda de la izvor; Ziua e dulce, noaptea senină, Omul e vesel și
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: ...
Antioh Cantemir - Uliul, păunul și cioful
... tinerețea cu slavă nu răsună, Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar. Păunul este mândru cu lungile lui pene, Dar cioful este pacinic, nu caută pricini, Se apără cum poate, și noaptea fără lene Nu doarme, priveghează. Stăpânitorii lini Și trezi pe când supușii în pace dormitează Mai ...
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... genuche—și trec în drumul meu. Când îmi va sosi moartea, ostașe, să luați Trupul meu și cu cinste să-l puneți în pământ, Călătorului pacinic
Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)
Constantin Stamati - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât ...