Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂCHITĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru RĂCHITĂ.
Matilda Cugler-Poni - Răchita Răchita de Matilda Cugler-Poni Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios, Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată O luntre sfărâmată de timpul nemilos. Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, Cu crengile-i plecate spre iazul adormit Și ca visând se mișcă, când dureros suspină, Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat, Apoi făr'de credință a rătăcit prin lume Și numai bietul arbor numele l-a păstrat. Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; Cât e de uitătoare inima omenească... Ea singură o știe, ea singură-a văzut!
Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală
... este sinonimă cu tâlhar - sălbatic, mâncăcios, nesățios, cu toate instinctele rele, ingrat, rău, scelerat, și câteodată chiar antropofag, stând pe un tron de nuiele de răchită, în mijlocul cătunului, sub un umbrar de frunze de palmier: este capul atotputinte al bieților Tâmpiți. În jurul lui, alți câțiva Beduini, armați cu câte ... Tâmpiților. Acum, sunteți curioși să vă fac un tabel pitoresc de moravurile publice ale acestui trib barbar ? Ascultați. Curtea este strânsă în jurul tronului de răchită. Beduinul suprem chiamă pe primul consiliar, îi spune ceva la urechiă, și apoi, cu un semn, congediează pe toți. Curtea se răsipește. Șeapte Beduini, mai ...
... și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând: — Ține ...
Alexandru Macedonski - Fântâna
... Macedonski I Cunosc o fântână pe valea umbrită Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită, Să uit de orașul în care-am oftat. Pe valea umbrită cunosc o fântână O mierlă cu care de vorbă am stat, Aflând că durerea ...
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
Alexandru Macedonski - Filozofia morţii Filozofia morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ...
Alexandru Macedonski - Naiada Naiada de Alexandru Macedonski Printre verdeața smălțuită De flori cu vesele culori Se scurge apa încrețită De-ai zorilor fiori. Iar lângă țărmul cu răchite Răsare goală până-n brâu, Cu sânuri albe și-mpietrite, Naiada limpedelui râu. Și pe când vântul o sărută Cu șiretlic de vagabond, Ea zâmbitoare și tăcută Își stoarce părul
Cincinat Pavelescu - Idilă antică
Cincinat Pavelescu - Idilă antică Idilă antică de Cincinat Pavelescu Pe mal de râu scăldat în soare, Visez o horă de naiade Fermecătoare, zâmbitoare, Cu frunze verzi în cingătoare! Și ochi de basme și balade! Prin pânza verzilor răchite, Pândind la șolduri și la sâni, Văd ochi de fauni, ochi păgâni Și mâini și guri nestăpânite! Dar faunii din umbră sar Și joc fantastic se încinge... Și ierburile lungi tresar Când o naiadă se descinge Și sare-n apa de cleștar... Și vântul bate-n apa clară. Nisipul pare lac de aur. E primăvară, primăvară, Natura face să tresară, Sub voluptatea ei de taur, Nisipul roșu, lac de
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviţei Rapsodia Dâmboviței de George Ranetti D-rei Elena Văcărescu Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce, Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?... Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac, El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac, Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă! Adevăru-i că-ntre gârle tu ești cea mai proastă gârlă, Dâmboviță! Și Destinul a fost mare imbecil Când în București te puse și nu te-a pus la Mizil! [...] Apa îndeobște este prost lichid, nu mai e vorba: Scuza-i că din ea poți face baie ori o acră ciorbă... Însă niciodată apa nu s-a-nfățișat mai prost, Ca în Dâmbovița!... Lungă tocmai ca o zi de post, Cenușie și murdară ca manșeta unui june Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune; Dâmbovița parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar! Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește, Altele p-a căror prunduri praf de aur stralucește. Mai sunt gârle ce au ...
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu) Pastel de George Topîrceanu Din asfințit, de peste munte, Răsfrângeri roșii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Și parcă zugrăvit anume, Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Când din adâncul apei line S-a ridicat la suprafață Ca o grădină plutitoare Cu pomi și păsări împreună, Cu florile-i ce râd în soare Și noaptea tremură sub
George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito
George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito Vin’, iubito de George Topîrceanu Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Și cocorii, șir pribeag, În adânc senin plutesc. Cântă cucu în huceag: Cucule, câți ani trăiesc? Îmbrăcatu-s-au în floare De ninsoare, Pomii toți de prin livezi. Râul lunecă pe prund Așa limpede că-i vezi Pietricelele din fund. Jos, în umbră de răchite, Tăinuite Viorele s-au ivit, Și-n păr negru la femei Cât de albi au înflorit Parfumații ghiocei! Vin’, iubito! O poveste Tristă este Viața noastră când s-a stins, Dar e rai când o trăim. Vino! Domnul dinadins Ne-a făcut să ne iubim: A pus vara în dumbravă Și-a zis: “Na-vă Crângul plin de cântători, Și copacii înverziți, Și poienile cu flori Vi le dau să vă iubiți!
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea... Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde ...