Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSUCIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 109 pentru RĂSUCIT.
Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și la luptă îndrăzneț, Și de carte cărturar Și de arc bun săgetar. El în sală-naintează Și la Domnu-ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... vanități senile, ridicoli, deplorabili, ba chiar... urechiați...Å¥ (după severa politică scoțiană...). E foarte mânios Stan pe Bran; are și de ce: o 'nvârti, o răsuci, dar nu i s'a prins. Și când mă gândesc la mania lui Stan, să spun drept... Eu pe omul de înaltă valoare ...
Ştefan Octavian Iosif - Gruia Gruia — Baladă din popor— de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise — Doarme ca un copilaș Legănat de vise. Paloșu-i atîrnă-n cui, Aninat de-o cracă ; Murgul paște-n voia lui, De urît să-i treacă. „Scoală, Gruio, drag copil, Scoală, Gruio dragă ! Au nu vezi cum vin tiptil Turcii și te leagă ? Turcii vin ș-aduc cu ei Funii de mătase, Funii răsucite-n trei Și-mpletite-n șase...â€� Bate vîntul cătinel, Pletele-i mîngîie — Turcii se-ngrozesc de el, Strîng de căpătîie. Bate vîntul mai avan, Pletele-i zburlește ; Turcii plîng: „Aman ! Aman !â€� Gruia se trezește. — Măi, dar greu ce-am fost dormit Zice și se miră. Ori păiangeni au venit Și mă înveliră ? Ia să mișc puțin din mîni, Poate m-oi desface — Alelei, pui de păgîni, Nu veniți încoace ?... Sar frînghiile în trei Și plesnesc în șase, Turcii fug ca vai de ei, Fug cu moartea-n oase. Saltă Gruia și — hai-hui ! — Sus pe cal s-aruncă, Clocotă pe urma lui Șapte văi și-o luncă. Tropotă copitele, Pulberea o scurmă ...
Ștefan Octavian Iosif - Surorile
Ştefan Octavian Iosif - Surorile Surorile de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Acolo, noaptea, se zărește Lumină pînă dinspre zori, Și toată casa auiește, Acolo cîntă trei surori ! Lucrează-ntr-una la dantele, Pe deget firul răsucind, Și se îndeamnă în de ele Când gîndurile le cuprind. Ah ! migăli-veți toată viața Dantele pentru cei bogați? Abia vi se plătește ața Pe care voi o
Alexandru Vlahuţă - No. 2 No. 2 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 28, 14 iulie 1891 Mișu iese la plimbare Parfumat și sclivisit, În costum ușor de vară, Vesel, mîndru, fericit. Nalt și mlădios pășește. Legănându-se ușor, Și salută-n dreapta,-n stînga, Grațios, surîzător; Căci, băiat purtat și fercheș, Știe traiul pe la băi: Cunoștinți nenumărate Și-a făcut din ziua-ntăi. Iat-un grup de dame-n cale-i, Ce surpriză, ce noroc ! Iute-și scoate pălăria, Intră-n vorba lor pe loc; Și mustața răsucindu-și, Spune hazuri fele de fel, Rîd cocoanele în hohot, Cu ochi dulci cătînd la el. "M-am trezit din somn în friguri; Cine mi-a bătut în geam ?... Uite cum vă prinde movul ! Nici nu vă mai cunoșteam... Știți că doamna X, aseară, După ce ne-am despărțit, De mustrare-a vrut să-și taie Beregata cu-n cuțit. E și greu să-ți duci viața C-un bărbat așa urît... Dar din toată daravera S-a ales c-un semn la gît... Uite junele Borcescu, Cum se plimblă de-ncruntat — Bacaraua de ieri noapte Strașnic ...
Alexandru Vlahuţă - No. 6 No. 6 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 62, 25 august 1891 Baraboi se ia de gînduri: Iarăși a rămas la os, Cîte s-a-ncercat să facă, Toate i-au ieșit pe dos. "Bre, ce zodie-ncîlcită ! Cît n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul?... Numai popa doar n-am fost. Pedagog, sufleor la teatru, Jurnalist, birtaș, misit, Ba am fost și-n pușcărie, Și sunt tot nepricopsit !... Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut... Iat-un plan care-mi surîde: Am să dau în țară zvon Că m-am hotărît, la toamnă, Să deschid un «pension» !" Baraboi convoacă-ndată Un consiliu de samsari, Îi convinge c-or să fie Pentru toți gheșefturi mari; Fiecare, ca la teatru, Își ia rolul cuvenit: La-nceput sunt toți tovarăși... Planu-i foarte nemerit ! Sunt cinci ani de-atunci. În curtea Unei case mari, roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... Zgomotele se-ntețesc. Directorul stă la pîndă Și cînd larma e mai mare, Iată-l, fioros și aprig, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
Constantin Stamati - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...