Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCUMPĂTATE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru SCUMPĂTATE.
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și ...
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate
... al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să ... un minister și suge cu sute de trompe necurate din o sută de izvoare bugetare? Pentru nevoi reale ale țării, bugetul e totdeuna măsurat cu scumpătate, și când e vorba de pricopseala șarlatanilor și negustorilor de doftorii de bătături, de premiarea inculților și de încurajarea nonvalorilor mai mult sau mai puțin ...
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
... pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În ...
Alecu Donici - Momița și două mâțe
... și două mâțe de Alecu Donici În a momițelor țară (Ce mai nu are hotară) Odată judecătoare Era o momiță, care Chibzuia cu scumpătate Cumpăna cea de dreptate. Și iată că la momiță Se arată două mâțe, Zgâriate, încruntate, În prigonire de moarte, Părăsind al lor lăcaș, Pentr-un ...
Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele
... Donici - Pizmătareţul şi şarpele Pizmătarețul și șarpele de Alecu Donici Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate, Când ei o și păzesc cu mare scumpătate Și cel ce au făcut în lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir ...
... primare Vărul primare de Alecu Donici Sub lavițe-n cămară Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară Sfat mare între ei, La care hotărâse cu multă scumpătate, Ca în a lor cetate Să nu se-ngăduiască nici unul din acei Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic, Că ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... sânge Sloboade unui bolnav? Cu ce luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vâna; apoi lovește-ncet Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât trebui? Această îngrijire Și eu când scriu la versuri întocmai imitez; Îmi pare că iau sânge la ...
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
... făcut să dăm peste scrisoarea de mai la vale, căreia e de prisos a-i mai face comentarie. Păstrăm cu cea mai mare scumpătate ortografia și punctuația originalului acestei scrisori. Autorul, care e Cunoscutul domnișoarei Mari, aflăm că este amploiat superior în biuroul despărțirii VI a comisiei ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... de credintă le scrie “cu îndelungă fidelitateâ€� proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingereâ€�. Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri pe vechii și inculții măscărici, care să polemizeze din poarta curții, avem, slavă Domnului, o presă ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... lui Dumnezeu suntem toți deopotrivă, și în locașul lui nu este mic sau mare; dar unii din următorii apostolilor, uitând adevărul acesta și cercetând cu scumpătate distincțiile societății, te primesc bine dacă vei fi boier, și încă boier mare; mai puțin bine dacă vei fi neguțătoriu, iar de vei fi țăran ...
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
... de fier și ai Băncei Naționale. Astăzi vechiul patriot are un otel nobiliar în București, un echipaj blazonat și câteva milioane; dânsul păstrează încă cu scumpătate bătrâna chitanță, pe care o arată la toată lumea ca un pergament de nobleță, pentru a proba câte sacrificii a știut ...