Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCURMA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru SCURMA.
Constantin Stamati - Mascurii în vie
Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? -- — Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftând ea ...
Alexandru Vlahuţă - Din prag Din prag de Alexandru Vlahuță O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață. Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă, Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul, Va cădea din ochii ...
... o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept înainte, de partea cealaltă, vrăjmașul negru se proptise, gata de luptă. Găinile se opriră ...
Ştefan Octavian Iosif - Gruia Gruia — Baladă din popor— de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise — Doarme ca un copilaș Legănat de vise. Paloșu-i atîrnă-n cui, Aninat de-o cracă ; Murgul paște-n voia lui, De urît să-i treacă. „Scoală, Gruio, drag copil, Scoală, Gruio dragă ! Au nu vezi cum vin tiptil Turcii și te leagă ? Turcii vin ș-aduc cu ei Funii de mătase, Funii răsucite-n trei Și-mpletite-n șase...â€� Bate vîntul cătinel, Pletele-i mîngîie — Turcii se-ngrozesc de el, Strîng de căpătîie. Bate vîntul mai avan, Pletele-i zburlește ; Turcii plîng: „Aman ! Aman !â€� Gruia se trezește. — Măi, dar greu ce-am fost dormit Zice și se miră. Ori păiangeni au venit Și mă înveliră ? Ia să mișc puțin din mîni, Poate m-oi desface — Alelei, pui de păgîni, Nu veniți încoace ?... Sar frînghiile în trei Și plesnesc în șase, Turcii fug ca vai de ei, Fug cu moartea-n oase. Saltă Gruia și — hai-hui ! — Sus pe cal s-aruncă, Clocotă pe urma lui Șapte văi și-o luncă. Tropotă copitele, Pulberea o scurmă ...
Alecu Donici - Țăranul și calul
Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...
Alexandru Vlahuță - Vierme fudul
Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns. Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime, Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care Să se urce orbul vierme pân la sfânta- ...
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
... mai adîncă urma să domnească peste această republică ce o stăpîneam. Murdar ca însuși noroiul, porcul, însă, singur era optimist. Cu rîtul lui roș, el scurma ici-colo și nu-și pierdea nădejdea ; spre soare nu căta, căci îi era indiferent, dar ca unul ce avea spirit de investigație își urma ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...