Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SMINTI (LA CAP) PE CINEVA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru SMINTI (LA CAP) PE CINEVA.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... în care nu i se înfățoșa prilej să facă vreun bine. Nu știu însă de ce privirea se ostenește a se uita mult la această prea regulată arhitectură; poate pentru că lucrările nouă n-au acel grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele ... să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... a Romanului. Odată însă acest târg a fost mai locuit, cum se cunoaște din multe case ce sunt acum pustii. Aproape de Roman, pe moșia Gâdinții, se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredava. Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zise că numele țării vine de la ea și de la ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... Când se mânie Vavila, Stratonic, oricât îi el de hursuz și de amarnic, tace chitic și nici nu crâcnește; și-l duce Vavila de nas pe Stratonic, cum îi trăsnește lui prin cap. — Trebuie să fie un drac la mijloc, măi Grigoriță, ca nu prea se lasă ei, călugării, așa de lesne să fie duși de nas de oricine. — Apoi dă... spun gurile ... păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără să avem nevoie și cineva ne răspunse la fel de prin tuspatru unghiurile depărtate ale bagdadiei... Grigoriță era pe punctul de a pleca să caute pe cineva, când o ușă lăturalnică se deschise și chenarul ei se umplu cu înfățișarea neagră, păroasă și zburlită a unui călugăr nalt și plin ... pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire, fiindcă-i târziu și nu ne mai putem întoarce la

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... marii săi măcar să-l fi picat cu lumânarea. De copil, în seminarul Socola, unde-a învățat carte, mai mult singur decât de la profesori, își punea degetele pe o peatră și le bătea cu alta, de ciudă că nu scriu frumos; se lovea cu pumnul peste cap, când vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură! Așa fiind el, cică unul dintre călugării Socolei a zis că e bun de călugăr, numindu-l "Duh diavolesc", și de unde ... evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iași, părintele Duhu intră în biserică, se închină rar pe la icoane, și cum era lume multă adunată, și episcopul sta în strana arhierească, îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față-i și zice în gură mare, clătinând din cap ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vînt Și deasupra Romei nouă se înclină la pămînt. Se cutremură sultanul… se deșteaptă… și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist în casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i ... ca o creangă de alun; E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet, Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și ... luna: Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lîngă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe:          â€žDe din vale de Rovine Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. Te ... trimiți prin cineva ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

... ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau după olaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Se cutremură sultanul... se deșteaptă... și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist la casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a șeihului ... luna Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului Domn Stă zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe "De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. Te-am ... trimiți prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui ... stâlp de cafenele, Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele. Vezi colo

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... e mai mare în sat la ei, de-i horopsește și-i țuhăiește mai rău decât pe vite! Ciocoismul și străinii să trăiască, și las' pe dânșii, că ne scot ei la covrigi!" Ba că "vai de țara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba că "vorba multă, sărăcia omului", și, dacă li-i treaba de-așa, facă ei ce-or ști, că el mai bine se duce ... Roată. În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat "Unirea", și apoi deputații s-au întors fiecare pe la vetrele lor. Peste câțiva ani după aceasta, trecând Cuza-vodă spre București, a poposit la Agiud, unde l-a întâmpinat o mulțime de lume, ca pe un domnitor. Printre lumea ce se înghesuia, cu treabă, fără treabă, iaca se zărește o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor mulțimii, în vârful unei prăjini. Cuza-vodă, înțelegând că trebuie să fie vrun suflet necăjit, face semn să i se deschidă calea. Și ... o cruțare! Și astăzi împușcă-i porcii; mâine, vacile și boii; poimâine, căișorii; în altă zi ie-i oile dinapoi cu grămada și du-le la

 

Alecu Donici - Tunsul

... marii vornici. Locul lui e până întratâta de însemnător, încât dacă soarta m-ar fi întrebat când m-am născut, ce doresc eu să fiu pe pământ, îi ziceam: nimic altă decât agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare de obor. Aș fi dorit să vedeți Dvoastră cu câtă mărire ... coboară prețurile; toți își iau cușmele și cu frică se închină; iar aga merge măreț, cercetează taxa, caută cumpenele și doamne ferește să le găsească la cineva nedrepte; pe loc fără mai multă cercetare, în mijlocul pieței, se numără vinovatului vro două sute lovituri. Aga merge mai departe și fieștecare înalță la cer rugi de mulțămire pentru neprelungitoarea și dreapta judecată. Aga nu iese din oraș. El e stâlp de observație a Bucureștilor. Pentru întâmplări ... și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... d-a izbi mai întâi în forma dinafară supt care se înfățișa o controversă; odată cântărite cuvintele dintr-o cugetare și problema redusă la subiect și predicat, începea a dumica ideea în sine. Ceilalți, pe vrute, pe nevrute, erau târâți pe această cale "pozitivistă", cum îi ziceau unii, "sigură și omenească", cum îi zicea el. Școlile, în știință? Niște gogorițe. Sistemele? Basme. Iar arta, mângâiere pentru ... în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai fost la biserică? Ce evanghelie se citea? Ce cazanie? Tu ai fi în stare să zici "poate" când ar veni vorba despre sf. Ștefan, care a ... dacă ați descompus un acord în do, mi, sol, credeți că ați înțeles ce ați simțit când ați auzit acordul. Discutați dacă o linie dreaptă la infinit este o curbă închisă și nu vă dați seama cum omul a ajuns la ideea de unul și de mai mulți. Cu asemenea început de discuție, într-o zi, ajunseserăm în șoseaua care duce la

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un băiat; pe un argat l-a mânat la câmp, pe alți doi, cu carele, după lemne la pădure. După miezul nopții, iacăte oaspeții negri: l-au legat, l-au schingiuit și i-au luat o groază de bani. Norocul bătrânei că lipsea ... din cursa întinsă la capătul pădurii numai prin întâmplare: aminteri puneau mâna poterașii și pe el... Dar toți cetașii sunt priși... Or să-i pună la cazne.. ei au să spună tot... tot... Or să pună mâna și pe el. Și popa, apucat de cutremur, își smulgea părul din cap. -Ce-i de făcut, neică Stavrache? scapă-mă! -Cum?... Nenorocitule! să fugi! să piei! să te-neci mai bine decât să puie mâna pe tine! în fundul ocnei îți putrezesc oasele. Pe cînd vorbea d-l Stavrache, deodată s-aud afară zgomot, strigăte și bătăi puternice în obloanele prăvăliei. Amândoi rămân încremeniți. -Nu deschide! zice popa scoțând ... la parastasul de nouă zile al maică-sii, pe la ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi ... în mijlocul hergheliei o tavĂ  plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din multe primejdii. Ține minte ce-ți spun eu, că poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea n ... fiul craiului, rămânând uimit de spaimă și mirare, dar pe urmă, venindu-i inima ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... ca niște adevărați părinți. Să nu credeți însă că în toți frica a fost la fel. Unii s-au gândit la nuia, alții la notă, alții la urechi, puțini la premiu, și cei mai mulți, la repetenție. Unora le-a zvâcnit inima, multora li s-a împiedicat răsuflarea, la puțini li s-a ridicat sângele la cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi ... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, pe câți filozofi nu-i scoate din fire, suflând în sistemele lor, ca în niște pânze de păianjen! E nespus de fermecător acest cineva , care te face să rămâi sub tutelă, când au trecut 24 de ore după ce ai împlinit 21 de ani și ai un venit de ... vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, mai sunt două săptămâni până la vacanța mare, nu e așa c-o să fii fericită, ca și altădată, când om pleca ...

 

   Următoarele >>>