Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TROIȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru TROIȚĂ.

Antim Ivireanul - Ce putere și ce dar au ac%C3%A9ste șapte taini

Antim Ivireanul - Ce putere şi ce dar au ac%C3%A9ste şapte taini Ce putere și ce dar au acĂ©ste șapte taini de Antim Ivireanul Botezul iaste temeiu celoralalte taine și mai întâi decât toate la rânduială. Are mare dar și multă putĂ©re și fărde sfântul botez cĂ©lealalte șase / taine nu pot face nici cu un mijloc pre om creștin. Care botez l-au arătat singur domnul Hristos, poruncind și apostolilor să-l săvârșască precum scrie la Mathei în 28 de capete zicându-le: Mergând, învățați toate limbile, botezând pre ei în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, învățând pre ei să ție toate câte am poruncit voao. Această taină ca și cĂ©lialalte 6 taine are 4 pricini. Cea dintâi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. / A treia iaste închipuirea și a patra iaste pricina cea săvârșitoare. Pricina cea lucrătoare a sfântului botez și a tuturor celorlalte taine iaste Dumnezeu, carele lucrează cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului. Materiia iaste apa cea curată fărde nici o amestecătură. Închipuirea iaste chiemarea sfintei Troițe, precum s-au zis mai sus, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715

... nici o îndoială că va afla vrĂ©dnică și foarte vĂ©selă priimeala, de vrĂ©me ce nu numai că are slavosloviile celui ce în Troiță să proslăvĂ©ște Dumnezeu, a căruia ești icoană vie pre pământ cu stăpânirea domniei, ce cuprinde și laudele a tuturor sfinților ...

 

Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693

... ai duhului propovĂ©dnici apostoli, și sânguri văzători a înfricoșatelor a Domnului taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...

 

Dorin Ștef - Maramureș brand cultural

Dorin Ştef - Maramureş brand cultural Maramureș brand cultural de Dorin Ștef Argument → Editura Cornelius / Asociația Glasul Culturii Baia Mare, sub egida Anului European al Dialogului Intercultural, ediție bilingvă (româno-engleză), traducere în limba engleză de prof. Ana Olos, (2008) ISBN 978-973-8396-01-2 . Cuprins 1 Argument 2 I. Categoria Cultura tradițională etnografică 3 II. Categoria Cultura tradițională imaterial 4 III. Categoria Cultura modernă 5 IV. Categoria Obiective cu valoare culturală sau istorică 6 Bibliografie selectivă 7 Nota autorului 8 Legături externe (pentru versiunea în limba engleză) Argument I. Categoria Cultura tradițională etnografică A. Sisteme constructive arhitectonice 1. Complexul patrimonial (UNESCO) al bisericilor de lemn medievale din Maramureș 2. Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene 3. Instalațiile tehnice riverane din satele de pe Valea Cosăului, Mara, Iza, Vișeu și Chiuzbaia B. Elemente reprezentative de artă populară maramureșeană 4. Poarta maramureșeană 5. Troița maramureșeană 6. Fusul cu zurgălăi 7. Pecetarul 8. Arta vestimentară tradițională. Portul 9. Ceramica de Săcel 10. Arta culinară tradițională. Bucătăria maramureșeană C. Complexe muzeale etnografice 11. Muzeul etnografic Sighetu Marmației. Muzeul Satului Maramureșean 12. Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare II. Categoria Cultura tradițională imaterial A. Folclor ...

 

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia de Antim Ivireanul 1. De să va întâmpla cuiva nevoe de moarte și preotul acelui sat / nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe, sau va fi cumva și el bolnav, atuncea pentru nevoia morții, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască și să-l cuminece, și de va muri să-l și îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu cĂ©lea ce să cad creștinului. Așijdirea și la botez. 2. Așijdirea pentru întâmplarea morții să cade preoților carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înștiințare când vor vrea să meargă undeva și va lipsi vreunul din enoriia lui și întracea / norie va veni cuiva ceasul morții, să vie preotul aceiialalte enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

... luminat ce umbriia și muntele și pre apostoli, s-au arătat Duhul Sfânt; și pentru ca să cunoască fieștecarele cum că să afla toată sfânta troiță la acest lucru preaslăvit, părintele cel fărde început au adevărat cum că iaste de față, cu cuvintele ce au zis cătră apostoli: Acesta iaste Fiiul ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

... de cea de basne, ce de-a ta făptură. În bișug de sațâu beau cu disfătare Arsachie, Sisiniì, fără de-ntrestare. Tutetrei aceștia, Troiță tine Svântă, Te spun preste lume Domn fără de smântă. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI SEVIR, ANDRONAS, TEODOT ȘI TEODOTIA, UCIȘI PRIN SABIEî Martură fie și ... GAIE] În foc aruncaț, cu Gaie-mpreună, Luă Gaian de la Hristos cunună. * STIH [PENTRU CEI 300 DE MUCENICI DIN AFRICA, UCIȘI PRIN SABIE] O, Troiță Svântă, priimește-ntr-a ta slavă Suta-ntreită de svinț fără zăbavă. * STIH [PENTRU PREACUVIOSUL IGNATIE] Încărcat te-ai dus de fapturi credincioase ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de Antim Ivireanul Pohta și dragostea ce văz la această cinstită și sfântă adunare mă îndeamnă și neștiind a vorbi, măcar că vorba mea nu iaste vrĂ©dnică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, iar încăș domnul Hristos, carele au săturat cu 5 pâini 5.000 de suflete și au îndreptat sărăciia și neputința ucenicilor lui cu bogățiia darului său, acelaș și înaintea dragostei voastre, prin mijlocul vorbelor mĂ©le cĂ©le neritoricite va întinde masă duhovnicească. De multe ori au stătut în socoteala mea, că doară aș putea afla ceva nou să zic întru cinstea și lauda preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sunt cuvinte multe și de multe feliuri de vorbe a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neștiinții și mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeeștilor și prealuminatelor ei daruri, îmi înfruntez și-mi ticăloșesc nevredniciia și neștiința învățăturii mĂ©le. Că de vrĂ©me ce cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...

 

   Următoarele >>>