Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (F.) A SE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 64 pentru (F.) A SE.
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...
... făcătoare de minuni. Acolo mergeau toți străinii să vază curtea marelui-duce. Acesta făcea regulat pomeni săracilor grămădiți la intrarea bisericii, și cari, pe cât se spunea, erau oameni cu dare de mână; dar firește seara se-mbrăcau în zdrențe și venea fiecare să-și apuce locul, luat cu chirie de la mănăstire; așa că vreun cerșetor străin nu se putea apropia de Buna-vestire. Pentru a se întări în mintea lumii și mai bine credința, icoana fecioarei a făcut odată o minune, despre care până-n ziua de astăzi încă ... să alerge după ajutor? la cine să se roage? La cine altul decât la sfânta icoană făcătoare de minuni, la Buna-vestire. Astfel, ca să se apropie de mila ei, s-a legat să i se-nchine toată viața lui vecinic în genuche dinaintea icoanei. Dis-de-dimineața se scula în toate zilele și mergea să se roage în amvonul bisericii pâna să se deschidă ușile. După ce și-a urmat el așa cu toată osârdia închinăciunea vreme îndelungată, iată că s-a milostivit preasfânta ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a ... n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului. Atunci Făt-Frumos își luă ziua bună de la părinți, ca să se ducă, să se bată el singur cu oștile împăratului ce-l dușmănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărătesc haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în ... zilele mele, o viață plină de desmierdări. Astfel, cum privea umilită la el, fusul îi scăpă din mână și furca căzu alături de ea. Ea se sculă și, ca rușinată de cele ce zisese, mâinile ei spânzurau în jos ca la un copil vinovat și ochii ei cei mari se plecară. El
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... mpărătească A ajuns într-un târziu Ș-apăsă pe frunte casca, Șterge păru-i auriu, Intră-n curte. Sumedenii De voinici, boieri, rudenii Se-nchinau fetei bălane, Precum oamenii la denii Bat metănii la icoane. Ea se uită tot în laturi, Se închină și suspină Când cu zâmbet, când cu sfaturi, Când cu-a ochilor lumină; Cum prin șiruri ea colindă Se uita într-o oglindă Cu un aer curios, Ce-i menită ca să prindă Chipul celui mai frumos. Din oglindă ea nu vede Decât vecinic ... dracul, A făcut din ele-o bardă; Iar din codri, huci, poiene Și din alte buruiene A făcut num-un copac. Cin se simte mai cu vene Să li vie-ăstor de hac? Și cu toți se duc de-a valma, Văd, se miră, nici se-ncearcă, Dar Miron ia barda-n palmă Și copaciul mi-l încarcă, Pân- ce vede că se-nclină, Scârțâind din rădăcină Â Ș-a cioplit din el țăruș, Pe-a moroiului țărână El l-a-nfipt ... chip de zână, Cu-arătare fermecată Și privire bândă, lină. Și pe ea o haină fină, Țesătură străvezie, Ca o brumă diamantină, Ce în crețuri
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
... individuală, care ne-a fost împrumutată fiecărui, trebuie să existe de cînd lumea, că a trebuit să mai sufere și să se mai zbuciume și că ești dator să ții seamă de el, să nu-l lași înfrînt cu desăvârșire pentru viitor, pentru noua formă ce o ... sonoră pentru ritmul cântării de mai tîrziu, și nu mai căuta printre copacii negri... Privește la porumbeii albi, paznicii aceștia înaripați ai frumoasei gradine, cum se lasă unul cîte unul pe picioarele lor roze, și cu fața întoarsă spre înamoratul grup de piatră, se scaldă înclinîndu-și grațios capul în fața amorului. Înclină-te și tu și uită ora care a sunat și lasă-te întîmplărilor. Uită ... nu te vor putea recunoaște. Și cel venit de departe, înduioșat de înfrățirea durerii lui cu a lui Poliphem, ieși din grădină și se
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
... Asachi - Cerbul la fântână Cerbul la fântână de Gheorghe Asachi Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele ... codrului Se nalță cătră stele Aleu, cum și picioarele N-au formă, nici tărie, Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din câmpină ... Cerbul odoru-și blastămă Ce-i crește pe tot anul! Decât folosul, multe ori Deșărtăciunea place, Care apoi de-a pururea În daune se
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
... răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi ...
Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri)
... o atinge la picioare. Păsărelele-mpregiuru-i zbor voioase și cântând, Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând. Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește, Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină Și vecinei sale-ntinde o ... albă, plină. Româncuța mulțămește, suflă-ncet peste cofiță Și cu apa nencepută udă rumena-i guriță; Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă Și se
Vasile Alecsandri - Fântâna cu doi brazi
... hotar, Fată de boier maghiar. La fântână ea cum sta, Brațe albe-și arăta. Eu pe loc mă fermecai Brațele-i le sărutai, Și copila se pleca Și pe brațe-i mă culca. Iar cei frați cam tinerei S-aprinseră ca doi zmei Și de mine se legară Și pe mine s-aruncară. Eu măciuc-am ridicat, Pe-amândoi i-am și culcat Și sub brazi i-am îngropat, La crucile drumului ...
Anton Pann - Nu e nimic fără cusur
... să miroase frumos. Asemenea dar și omul E zidit cu acest dar S-aibă ca floarea sau pomul Un dulce și un amar !... Această lucrare se
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
... a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară. D.: Dumneata spune-i c-am venit eu. F.: Nu pot, domnule. D.: De ce? F.: E încuiată odaia. D.: Bate-i, să deschidă. F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat. D.: Care va să zică, a plecat? F.: Nu, domnule, n-a plecat. D.: Amice, ești... idiot! F.: Ba nu, domnule. D.: Zici că nu-i acasă. F.: Ba-i acasă, domnule. D.: Apoi, nu ziseși c-a plecat? F.: Nu, domnule, n-a plecat. D.: Atunci e acasă. F.: Ba nu, da' n-a plecat la țară, a ieșit așa. D.: Unde? F.: În oraș. D.: Unde!? F.: În București. D.: Atunci să-i spui c-am venit eu. F.: Cum vă cheamă pe dv.? D.: Ce-ți pasă? F.: Ca să-i spui. D.: Ce să-i spui? de unde știi ce să-i spui, dacă nu ți-am spus ce să-i spui ... spune nimic, fiincă poate nu ții minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui... La câte vine d. Costică seara la masă? F ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferințele ei, și alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se știa nepângărită. Și vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopți, se opri. Ea simți că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neștiind pe ce țărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieșind la uscat cu copilașul în brațe, rătăci încoa și-ncolo prin pădure. Apoi se așeză în scorbura unui copaci mare și gros ca butia. Acolo stete ea mai mulți ani, hrănindu-se cu ierburi și rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea își creștea copilul cu drag. Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care ... păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o nălucă, și se duse de ...