Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 3461 pentru (SE).

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

... Sărăciei, îi mută gândul. El voia să gonească Sărăcia din casa lui, căci nu putea mistui înfruntarea ce i-o făcuse ea, și apoi nu se îndura să-și lase odrasla pe mâinile cele blestemate ale Sărăciei. Din nou se puse pe muncă, muncă jidovească, se zvârlea omul și în dreapta și în stânga, noaptea o făcea zi, da și din mâini și din picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori ... El era bun bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-avea ei ce să mănânce, dar încămite să mai dea și oii. Mocanul se duse cu oile. Omul se puse iară pe muncă, dară munca lui d-abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele. Cum am zice muncea în sec. După câtăva ... a făcut brânză și l-am adus acasă. - Spune cumătrului, răspunse Neagoe, că finul d-sale îi sărută mâinile și să ne vedem sănătoși. Apoi se întoarse repede în casă și îndreptându-se

 

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri

... Antim Ivireanul - Mărturisirea credinţii, carea se împarte în 12 alcătuiri Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri de Antim Ivireanul Crez întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătoriul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Alcătuirea aceasta ne ... om. A treia alcătuire ne învață să credem / cum că Domnul nostru Iisus Hristos s-au pogorât din ceriuri pentru mântuirea noastră, zămislindu-se din pântecile fecioarei Mariei de Duhul Sfânt și s-au născut om desăvârșit, cu suflet cuvântător și cu toate câte urmează firii omenești (afară numai ... cap 23 zice: Și strigând cu glas mare au zis: Tată, în mâinile tale dau sufletul mieu. Și acĂ©stia zicând au răposat. Și îngropându-se i s-au pecetluit groapa, precum la Mathei, / cap 27 zice: Aveți custodie, mĂ©rgeți de întărâți cum știți; iară ei mergând au întărit groapa ...

 

Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se

... Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se Fluturi sărutându-se de Elisabeta de Wied Cu gene 'ncins-a ochii tăi Cel ce-a creiat din veci iubirea, Iar ei sclipiri de ... am uita de-aproape. Atunci eu sorb în ochii mei Privirea ta, și mă 'mpresoară Scântei, un râu adânc de foc – Iar genele mi se scoboară. Se

 

Cezar Bolliac - Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte

... Cezar Bolliac - Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte de Cezar Bolliac Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte D-acea miniatură a sexului frumos, D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte, D-ocheada ...

 

Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...

... Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieţii... O, stingă-se a vieții... de Mihai Eminescu O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun ... demult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți... Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ... urât? Viața mea comună s-o târâi uniform Și să nu pot de somnul pământului s-adorm? Zadarnică, pustie și fără înțeles Viața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres. Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt, Cu mine nu am luptă, cu lumea nu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...

... Ştefan Octavian Iosif - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas

... Antim Ivireanul - Învăţătură cînd se face parastas Învățătură cînd se face parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 ...

 

Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...

... Heinrich Heine - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt ...

 

Ștefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare)

... Ştefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare) Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare de Ștefan Petică   Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare Cu geamăt lung și jalnic de suflet chinuit, Și umbra fu ca plumbul în turnul urgisit, Iar corbii ...

 

Cincinat Pavelescu - E scris ca regii să se-ngrașe

... Cincinat Pavelescu - E scris ca regii să se-ngraşe E scris ca regii să se-ngrașe de Cincinat Pavelescu În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, E scris ca regii să se

 

Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...

... Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller... Când se juca Elisa MĂ¼ller.. de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat ... tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-atunci n-om vorbi defel: Vorba este pleavă. Când se

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>