Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) DESFACE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 256 pentru (SE) DESFACE.
George Topîrceanu - Noapte de toamnă
... George Topîrceanu - Noapte de toamnă Noapte de toamnă de George Topîrceanu Murmur lung de streșini, risipite șoapte Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei ... acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strâng... Lumea-ntreagă doarme, streșinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lămurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra și de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. Iar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Și-n ...
... spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l ... i se înecase și ei, mai acum câțiva ani, feciorul de-abia întors din oaste. De atunci își ieșise din minți și bătea drumurile jeluindu-se tuturor. Se trânti la capul mortului și începu să bocească în gura mare: — Valeu, băiatul mamei, valeu! Cum te-ai prăpădit; cum ți-ai pus capăt ... acasă... și mi-i nevasta bolnavă și n-am para frântă-n pungă. Am avut numai leul ista de parale, că vândusem un lăvicer. Oamenii se uitară nedumeriți unii la alții, iar țăranul se îndreptă spre mal. Când ajunse lângă înecat, dădu creanga de mesteacan la o parte, se ...
... pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că ... atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!... Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câțiva pași, și ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzișoară lătăreață, ca o prispă. Acolo o să ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga ... casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare și ... țesută în umbra perdelelor parcă se desfăcea și stătea gata ca să cadă, o pace și o împăcare neobișnuită trecea din mobilă în mobilă și se împînzea pe tot. Trupul greoi și nevăzut al liniștei
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
... Ion Heliade Rădulescu Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul, Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește. Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude, Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie. Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește; Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit; Pământul îl înghite și cerul îl strivește, Iar dreptul la cer cată, și Domnul ... au dus timpii aceia; și Anticrist domnește, Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier Altarele distruge, corumpe și zdrobește, Și țipete de sânge se nalță pân' la cer. Se va deschide cerul, Cuvântul iarăși vine, De vii și de morți jude. Și mii de cherubimi Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ține ... va lua. Sudați, despicați brazda, nutriți lenea ce zace, Dați pâinea voi și vinul, le dați la câți le cer; Că sacra-vă laboare îndată se preface În sângele și carnea a Domnului din cer. O, farisei! pierit-a a voastră-mpărăție, Când va veni Cuvântul ... De dol, de nedreptate, de crime, vulpenii, De ură, de discordii, de sângiuri, de murire, Căci va domni viața, și morții vor fi vii. Așa ...
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
... netezi, ea fruntea mea așează  Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează. II Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează, Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac, Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze, Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag, Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase ... e vară, că noaptea-i dulce brună, Că lanuri undoiază, că apele lin plâng, Că nourii îi sparge-o armonioasă lună, Că stelele din ceruri se scutură și ning  Prin lanuri înflorite noi mergem împreună Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng Și ea la îngrijirea-mi cea dulce ... îmi râde, și inima îmi crește. Luna prin nouri înger pe lume blând veghează. Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi. Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază, Copacii se cutremur în frunțile de stânci, Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci  Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept, În ploaia de ... cei limpezi, sub genele-i închise, O lume e de visuri, o lume de senin; Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse Cu lacrimi ...
... ceva rău, că prevestește moartea cuiva. El îi auzea vorbind, îi auzea și-i înțelegea. Cu ochii blânzi, șterși de boală, îi urmărea până ce se făceau nevăzuți. Înțelegea și aștepta să-i vie ceasul. Într-o dimineață și-a zărit stăpânul de departe venind spre el, cu mâinile ... parcă a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozavă, o jale adâncă pentru stăpânul pe care-l văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe câmp, la picioarele căruia se culcase de atâtea ori să primească, supus, vergile ce i se cuveneau. Și jalea aceasta parcă-i dădu puteri; se sculă și, scheunând, plângând, se târî către stăpânul lui, se târî și, când ajunse, îi linse picioarele, ca și cum și-ar fi luat rămas bun. Apoi închise ochii și, încolătăcit, așteptă. Așteptă mult. I ... mult. Și parcă-i părea rău să închidă ochii în curtea în care trăise, în mijlocul lucrurilor de care n-ar fi vrut niciodată să se despartă, sub privirile care nu se mai îndreptau spre el prietenoase. Și, deodată, o groază, o frică de locul acela în care suferise atâta îl cuprinse. Își adună toate puterile, apoi ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
... castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El ... necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră ... uitării lumea-ntreagă și eu s-am parte de uitare, Rănit de lupta unei viețe pe care n-am cerut-o eu. Spre soarele ce se ridică să cânt cu frunzele ce cântă, Cu paserile modulându-și concertul lor neîntrecut, Cu șoptitoarele izvoare ce-n armonie ...
... tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde răsare ca un mugur de aur. Iar pasărea se apropie de scânteia picurată din cer și plutește ușor împrejurul ei, mai întâi în cercuri largi, apoi în rotiri tot mai strânse, tot mai strânse ... și-atunci, din mugurul de aur, pare că se desface dintr-o dată o floare plutitoare, o floare măiastră de argint. Și astfel stau de se
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
... în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o ... apa E ca laptele de caldă... Crișu lui ! Nici mai așteaptă Altă vorbă de la zînă, Face cum i-a fost porunca Și se-ntoarce glonț la stînă... Însă cînd ajunge-acolo, Stă la gînduri și se miră : Ori crescuse el pe cale, Ori ciobanii se chirciră ! Cu pitici așa nevolnici Tocmai el să-și puie mintea ? Milă-i fu ca să-i mai bată, Și-a plecat în ... s-așezase Tocmai sus de tot, pe culmea Unei stînci prăpăstioase, Doamne, cînd la gură duce Tulnicul întîia oară !... Munții clatenă din vîrfuri, Codrii negri se-nfioară... Ca purtați de vijelie, Valvîrtej aleargă norii, Și din bolțile tăriei Cad străfulgerați prigorii ; Apele se-ndeasă-n ropot, Tulburate preste prunduri, Neguri răsărind se-nalță Din prăpăstii fără funduri ! Însă Pintea cîntă, cîntă !... Tot mai mult cîntarea-i place, Pînă ce din ceață zarea Prinde-ncet a se ...
... n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei ... O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea ... înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum de visuri! Drumul se umbrea mai tare, ramurile se întindeau mai mult și visul se făcea mai nerăbdător. Fruntea se ridică în sus ca o cugetare plină de cutezanță și inima bătea ritmul viitoarelor fericiri. Portița verde apărea scăldată în raze de lună și n ... a fost niciodată pridvor de biserică mai cu evalvie călcat decât pragul acelei portițe. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă suavă ...