Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) MOTOTOLI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 22 pentru (SE) MOTOTOLI.
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... nucul acesta, care pe atunci să fi fost copac de un an, crescut în vale, la poalele dealului dinspre răsărit. Dar, peste noapte, Odobac voinicul se gândește ce se gândește, se scoală, se duce la nuc, îl apucă bărbătește de trunchi, îl smulge cu rădăcini cu tot și se suie de-l înfige drept în creștetul dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să ... Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau, parcă se luptau între ele; multe-multe îi mai veneau în minte. Și dintre toate, faptul că nepotu-său îl nesocotise i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din pricina unei femei! Femeile din ziua de azi nu se asemănau cu celelalte, și tocmai pentru asta el nici nu se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva... se roagă, a leșinat... nu se mai aude. E întuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Și ameții pe marginea lacului. A doua zi mă deșteptai. Soarele ardea. În lac tremura răsturnat ... te-a trimis? — Nimeni. — Ce cauți? — Nimic. — Ce vrei? — Mi-e frig, mi-e frică, mi-e foame! Porțile se desfăcură în două. O bătrână cu părul alb, galbenă ca ceara, c-o văpaiță în mână... încolo, nimic. Închisei ochii și căzui mototol, ca o cârpă. Când mă deșteptai, era ziuă. Ce bine e într-un pat moale și cald! Pe un scaun, lângă mine, bătrâna răsucea un ... fusul în fundul odăii. Fusul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... lui Moroi, care bătea din ce în ce mai violent. Se sculă în picioare. Slab, aiurit, păși ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel mâinile pe genunchii dnei Moroi, care se scâncea zadarnic, fără nici o lacrimă în ochi. Și, cu înfățișarea unui câine obișnuit să fie bătut, șopti, mângâind-o: — Dacă vrei tu... Dacă ... unde e? — Stanei... n-am putut să-i plătesc pe două luni... N-aveam decât cei 200 de lei... A plecat lăudându-se cu judeca... Sofi se sculă repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din ... subalternul său, care abia îndrăznea să calce covorul șefului. În mijlocul salonului, două mese lungi, înțesate de musafiri. La una domnii, la cealaltă doamnele. Directorul ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași de la deal dinspre partea apusului. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l ... sâcâi! - Apoi, atunci, tacă-ți fleanca ș-ascultă!... A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, bogați nevoie mare, putrezi de bogați; și se tot ruga la Dumnezeu să le dea și lor măcar un copilaș... și se tot ruga, se tot ruga, și degeaba se tot ruga... Și așa, când și-a pierdut ei toată nădejdea, că erau bătrâni-bătrâni, cocliți de bătrâni, numai iacătă că vine o ... trei suliți și mai bine... Baba s-apleacă pe o rână, să-l vază dacă-i învelit cumsecade, că-i era milă de el; când se uită de-aproape, vede într-o parte învelitoarea băiatului cam ridicată; i-o apasă... cerga iar
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... noastră a ascultat-o Dumnezeu. - Și ăsta a fost semnul de pe ștergarul meu? - Se vede că asta. Atunci și ei se hotărâră ca să nu se mai desparță și să rămâie să-și mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, și baba spuse unchiașului că se simte îngreoată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiașului când auzi d-o asemenea veste bună! Umbla de colo până colo de bucurie și ... unde apuca. Toți se speriară, până și chiar moș popa. Atunci băiatul unchiașului, cu cartea în mână, căzu în genunchi și începu a se ruga cu foc. Așa făcură și unchiașul și moș popa, și toți megieșii cari se aflau în biserică. Șoarecii și toate lighioanele acelea pieriră. A treia seară dacă se adunară și se puseră la rugă, se rugară, se rugară, până ce către miezul nopții o dată începu a se cutremura biserica și se ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... de două, de trei, de patru ori. Câțiva amatori furioși încearcă să cheme pe artiști a cincea oară; de astă dată nu mai se prinde: se mai aud fară răsunet ici și colo câteva bătăi în palme umflate și ostenite, și-n sfârșit un glas mitocănesc din galerie pornește risolutto fortissimo ... prea și la refren, Eh! allez-y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. Al treilea cuplet cu vârf și-ndesat! Lumea se scoală, și-n mijlocul protestărilor de indignare s-aude un țipăt sfâșietor — leșinase impresariul... Fiindcă pusese capital în întreprindere și avea contract cu â ... ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... toate argumentele - aș putea să le repet chiar cu aceleași cuvinte, ce dovezi pot să vă dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce ... rupt o coardă... am crezut că a plesnit ceva de lângă mine. De trei zile dorm câte zece ore. Mă deștept și mi se pare că odaia cu cărțile e în vis. Mi-e frică să mă mișc. Numai când mă spăl cu apă rece, încet-încet, se trezește în mine știrea de viață, de mișcare, de lumină. Sunt obosit. Aș vrea să ne odihnim. Sărirăm un șanț plin cu buruieni înflorite, tăiarăm ... acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb și întins p-o masă de marmură și parcă buricele degetelor mi se lipesc d-o mână uscată și țeapănă. Închise repede ochii, zgârci mâinile, strânse pumnii, se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... mari. Și mama Stanca, ferind-o de scântei, îi zice încetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrămi. Una se întinse pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parcÂar fi zugrăvit: alb și cu două răsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoși de pică, dar ... frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s-aprinde d-ai crede că se topește. Și ce vâlnic, și ce năframă, și ce cămașe de borangic, galbenă ca spicul și subțire ca pânza păiajenului, încât i se simte tot sânul, pietros ca poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea cu gălbenele și bujori, cu creițe și cu ochiu-boului? Nu scrie la dânsa așa țigănie. He, arareori, numai ce-o vezi cu ... Și când biata fată stă-n genuchi, suflând din băirile inimii, odată îi dă brânci și cade pe spate. Sultănica e leită-poleită răposatului. Când se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și batista. — Mon ... bani, și la cei de geniu, femeie, casă, masă, bani și pozițiuni sociale. Mănoiu a ajuns până la bani. Cei mai puțin deștepți se opresc numai la masă . Ce copilărie! Dar după femeie, casă și masă absolut nimic nu se mai poate măsura cu ceea ce deja au comis... Cosmin privi în tăișul cuțitului și îngână: — Da, da, ai dreptate... tot ce urmează după ... nu se poate compara cu primul păcat.... — Și până acum nu mă gândii decât la bărbații cinstiți, bătrâni și nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! în acest caz problema morală ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald. Sudoarea îi brobonează fruntea, îi picură pe veșminte ... ocolită cu măturică, cu crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă hotărâi să pândesc în șosea. Dădui târcoale în jurul casei, până când văzui ieșind din ... auzii nimic afară de șuietul jalnic al râului. Nu trecu mult, și zgomotul de-alături se auzi iarăși, dar de astă dată vecinul meu mi se păru apucat de furii. Se răstea, ofta, înșira cuvinte fără înțeles, rupea și mototolea la hârtie, ca și cum ar fi smuls foi din vreo carte, îl auzii bine cum ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și ... aude un auit. Toți tresar.) MOGÂRDICI (speriat): Cine să fie? SANDOMIR: E glasul lui Groza... MOGÂRDICI: Haiti! Fiecare la locul lui! (Corbea, Sandomir și Cremene se coboară și trec în dreapta porții. Se duc. Se fac nevăzuți.) Scena II MOGÂRDICI MOGÂRDICI (singur, își așază coiful, ia sulița și se uită dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogârdici!... Sunt caraulă... Nu răspunzi?... Nu?... (Dârdâie.) Mi-e frig... ba și frică... Nu ... veșmânt gros și lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porții și bate de câteva ori într-o bucată de fier. Răsunetul se pierde departe.) Scena III PETRU RAREȘ și MOGÂRDICI. MOGÂRDICI (sare în sus și