Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPRUMUT DAT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 115 pentru ÎMPRUMUT DAT.
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... treia se va îndeletnici cu critica cărților nou ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei , ne va da înștiințări de cărțile ce au să iasă în puțin, de cele ce au ieșit de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii ...
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... Gabriel d'Emiliane, intitulată Ruses et fourberies des pretres et des moines[xcix] (Leipzig, 1845), găsim textul acelei scrisori. Fiind prea lung, nu-l putem da aci întreg; ne mărginim deci a-i reproduce câteva părți. Din citirea acestora, se va vedea cum patriotismul și dreapta conștiință pot adesea ... de copii, și dau năvală la Trier să adore un idol de cârpă și să vază un spectacol pus la cale de ierarhia bisericii romane! Da, asta este idolatrie păgânească, nu credință creștinească, să se-nchine omul la un lucru făcut de mâna omenească! Și pentru asta, nenorociții, ca să facă ... s-apropie și zice: — Părinte, eu îți dau tot ce am în buzunar, numa să deschizi cutia, să văd și eu firul de păr... Da călugărul: — Știi că-mi placi, drăguță? Vrei adică să vezi dumneata firul dintr-o dată... Ei, băiete! eu... de patruzeci de ani îl arăt ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... a poștilor noastre, Petrea Dascalul bătu la ușa lor îndemnându-i să plece. Ei însă, cu toată nerăbdarea ce aveau de a da piept cu urșii, nu deschiseră ușa pănă ce mai întăi nu-și raseră barba, nu-și pieptănară părul cu îngrijirea obicinuită, astfel ca nici un ... Dascalul, arătând gura vizuinii. Apoi el și ceilalți pușcași, luând câte o cioată în mâni, începură să facă larmă împrejur. — Sai, Catrină!... Nu te da, Gavrile!... Diha, Martine!... strigau ei necontenit; însă, cu toată gălăgia ce făceau, ursul nu voia să iasă întru întâmpinarea musafirilor săi. — Doarme ca boierii ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... te-aprinzi, moare mama? Vrei să moară mama? — Dar — întrerup eu — pentru cine ați poruncit cafea, madam. Popescu? — Pentru dumneata. — Da de ce vă mai supărați? — Da ce supărare! Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus ... pare că-i cam place. Și zicând „dumnealui", mama mi-arată râzând pe domnul maior. — A! zic eu, și dumnealui? — Da, da, dumnealui! să-l vezi ce caraghios e cu țigara-n gură, să te prăpădești de râs... ca un om mare... — A! asta ...
... o floare care nu-i năzuroasă, își zise; o găsești pretutindeni; și, cu toate astea, ar avea dreptul să fie mândră cu fața ei îmbujorată. Da, garoafa într-adevăr mi-i dragă.â€� Și stătea, hoinarul, tolănit pe frunzișoarele moi, ca un pașă, când parcă îl ameți ceva. „Ce să ... o gura-leului : „Mersi, de-alde dumneata găsesc și-n câmp, la țară.â€� „Ei, cu micșunica se schimbă vorba, adeveri șiretul, asta, da.â€� Și se lăsă, elegant, în roate, deasupra florii cuminți. Își strânse aripile una, își răsuci mustața, făcu ochii mici; micșunica rămase liniștită; gazdă bună ...
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică Precuvântare la gramatică de Antim Ivireanul Iată că a încolțit sămânța străină, adecă gramatica slavonească, o artă cunoscută și un lucru bun și iscusit, și în zilele domnieivoastre. Pentru fiecare e de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească la ai săi sau la ai casei (cum s-ar zice), adecă la slavi, e prea slăvită și admirată, acolo unde ea se întrebuințează ca limbă proprie, cu cât mai mult la noi, cari o întrebuințăm nu ca pe a noastră, ci ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... către cucoana Ruxanda Hrașcu, soția conului Gheorghieș Hrașcu, proprietarul acestei case mici, vesele și curate. Din jilțul de lângă sobă, coana Ruxanda nu-și poate da cu mintea cum de-a putut lăsa, neastupată, crăpătura de la fereastră: sare repede, cotrobăiește prin niște saltare, scoate o bucată de vată ... luat. Asta înseamnă un an. Și dacă ar fi murit, dar trăiesc doar, și trăiește într-un târg cu mine... — Trăiește, răspunde coana Ruxanda, da vorba-i că n-are de unde să ți-i deie. Conul Gheorghieș se uită puțin nedumerit la coana Ruxanda, strânse sinetul în patru și ... dacă știi. Conul Gheorghieș rămase pe gânduri; n-avu ce să mai zică. Om cu greutăți, cu copii, sărac; adică la ce i-ar mai da banii înapoi, lui, care are cu ce trăi: nici tu cățel, nici tu purcel, el singur și cu nevastă-sa. Ridică celalt sinet și începu ... de făcut?... Zău așa, parcă tot ar mai ajuta pe coana Zamfirița; cum a ajuns și dânsa, din ce era! Biata femeie, ar da numai cu cincizeci de galbeni locul ce i-a mai rămas din toată zestrea. Și ce loc!... Dumnealui i-ar ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... prețul unei mărfi cu suflet și creștină?... Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; și sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut robi. Nu cumva s-ar socoti, pentru întâia dată ... ce se întâmpina a se vinde țiganii ne aduce la altă convicție, anume că proprietarii de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o ... Țara câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de ...