Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CAUZĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 187 pentru ÎN CAUZĂ.
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni
... de minuni de Ion Luca Caragiale De la Paști de când a apărut Moftul român, Institutul nostru meteorologic a observat că, în afară de ploile ordinare, cari cad aproape în toate zilele săptămânii, cade regulat, în fiecare vineri de după amiază până noaptea și sâmbăta, o ploaie torențială, ceea ce face o foarte simțitoare pagubă atât agriculturii cât și spanacoculturii, adică ... a nenorocit, dacă ne dedea prin gând să scoatem la vreme Moftul român, s-ar fi spart ursuzlâcul și nu era să cază țara în așa cumplită criză agricolă, economică și financiară. Iată puterea credinței, pe care nu o aveam atunci, dar pe care o avem astăzi! Ce mai sf ... cerului, n-au decât să intereseze foaia noastră, asigurându-i o convenabilă situațiune cu o modestă subvențiune. Plouă prea mult? Să se trimiță redactorii noștri în vilegiatură cu oarecari misiuni; să nu mai apară Moftul și cerul se va-nsenina, robinetele cerului se vor închide, și recolta va fi asigurată. Va ... Moftul făcător de minuni în țara noastră, și cataractele cerului se vor deschide, și potopul nu se va opri decât când iarăși vom fi trimiși ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra." Pe nemțește: der Herr Minister brachte eins und das andere dagegen vor , iar pe românește: dl ministru făcu mai multe obiecțiuni. În Gazeta Transilvaniei din 7 februarie 1868: "Introducerea unei taxe uniforme de 40 cr. s'a propus în Senat a se pune în viață." Die EinfĂ¼hrung einer Taxe soll ins Leben treten, adică: introducerea unei taxe se va pune în practică, sau mai bine: o taxă uniformă de 40 cr. se va introduce. Albina din 5 februarie 1868: "Monitorul francez trebuia să bage în socotință", adică: să ia în seamă, să ție seamă de; nemțește: in Rechnung, in Anschlag bringen. Gazeta Transilvaniei din 24 aprilie 1868: "În consunetul statutelor se convocară membrii reuniunii." În consunetul statutelor? În consunetul trâmbițelor, dar nu al statutelor! Nemțește: im Einklange mit den Statuten , românște: în conformitate cu statutele. Tot Gazeta zice în no. din 17 aprilie 1868: "După sunetul învoielii ratificate." Un sunet de învoială! Nemțește: laut ratificierten Abkommens, românește: după cuprinsul învoielei, sau, cum se zicea
... viermuim în mase în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște  Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșertăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din noi răsare, O moștenim de la Titanul mort, De la pământ, în care ne nutrim. În moartea lui e ceva sfânt și mare, E o gândire-adâncă și-ndrăzneață Pentru ce el fu condamnat la moarte. Viața noastră e o ironie ... Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în lume: Unici . Și această dorință, Temei la state, națiuni și cauza Războaielor cumplite care sunt Pașii istoriei, acest e... răul . Să nu ne înșelăm. Impulsul prim La orice gând, la orișice voință, La orice faptă-i ... vieții noastre. În van Titanul mort, ce ne-a născut Binele ni-l voiește; în zădar Cearcă-a vorbi cu noi ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... au rămas și vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniștii moderni din cauza insuperabilelor dificultăți ce știu cu atîta artă a semăna în operile sale. Luînd ca punt de plecare pe d. FĂ©tis, arătăm că acest geniu superior se născu în Genova la 18 februarie 1784. Părintele său, Antonio Paganini, ce fu mai întîi samsar de comerciu, iar mai în urmă agent de port, îi plăcea cu mare pasiune muzica și trecea de cel mai distinct sunător de mandolină. Prin ajutorul acestor cunoștințe descoperind în ... atît de însemnată, încît ajunse pînă la gradul acela de desperare de a pune în joc chiar violina, amicul său cel nedespărțit și cauza gloriei sale artistice, pe care pierzînd-o fu silit a alerga la gentilețea d-lui Livron, neguțătorul francez cunoscut pentru pasiunea și talentul ... unde cu șapte ani mai nainte avusese cele mai strălucite succese, și anunță darea unei serate muzicale. Dar în seara concertului, cînd vru să iasă în avanscena teatrului ca să înceapă concertul, căzură amîndouă lumînările de la pupitru pe care era pusă muzica concertului ce voia să esecute. ...
Urmuz - Puțină metafizică și astronomie
... Urmuz - Puţină metafizică şi astronomie Puțină metafizică și astronomie de Urmuz Și iarăși, cine dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, și nimeni nu s-a încercat ... materia cosmică, astrele să fi învățat chiar de la început a g(?) ceva; că e prea posibil ca ele să nu fi fost în stare, la încep nici măcar să se ceară afară, și nici chiar să zică „papa" sau „mamă". Asemenea, este foarte probabil - ziseră mai ... posibil ca ele să nu fi fost nici create, nici necreate, copii ai nimănui ieșiți din calcule reușite sau greșite și, cu chiu cu vai, în rate și hrăniți insuficient la institutul „Maternitatea cerească" cu lapte contrafăcut cu apă gazoasă de lăptărese! Căii-lactee. Că admițând că ele se învârtesc ... mică de procopseai pe setea mulțimilor și a distanțelor mari, fara rost și necesitaie. Parcă ar fi chiar puțin comic să te învârtești în veci de veci gratuit și numai pentru a te vedea alții... - Cum, interese meschine, egoiste la corpii cerești ? protestă plebea ideologică, naivă, care ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... este cu neputință să existe un om complet din punct de vedere sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt suflet -- în amor, în sufletul femeii. 4. Aprob mai degrabă pe acela care, dacă nu e fericit în amor, se sinucide, decât pe acela care îmbrățișează, din cauza aceasta, un sistem filozofic, adică o concepție asupra vieții și a lumii, asupra prezentului, trecutului și viitorului, planetei noastre și a sistemului ... izbucnește așa de triumfător și de nepăsător de calculele oamenilor, încât slabele sfaturi ale rațiunii vor fi întotdeauna înăbușite de întâile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ... mai puternic și prin aceea că e cel mai complex, alcătuit dintr-o mulțime de sentimente, ele însele deja complexe. Această complexitate ne explică și cauza pentru care iubirea e subiectul cel mai prețios în ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... decât justificarea cu orice preț a acestei naturi. În cazul acesta, o idee care nu corespunde deprinderilor și sentimentelor noastre nu este băgată în seamă ori, dacă ne solicită atenția, i se găsesc defecte, chiar când nu le are, și este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea ce spune poetul ... viața. Materia nobilă și elastică se durifică cu vremea. Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeași anchilozare și scleroză, și din cauze organice, și din cauza presiunii sociale care pune viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încântător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparențelor, pe care nu-l înțelegem, dar îl simțim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalității, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze -- și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și ,,ironic", își trimite agentul ... ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
... datori a desluși aceasta cititorilor. Acest organ de publicitate, prin profesia sa de credință, arătase dela început, că va ieși la lumină meteoric, adică în restâmpuri neregulate; apoi, dupe cum se vedea, chiar pe scoarță-i se îndatorise către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate ... a apărut, fiindcă n'a ieșit de sub tipar, - și aceea ce au suferit cititorii de lipsa ei, numai dânșii pot spune. În adevăr, în o țară ca a noastră, intrată de curând în sistema constituțională, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul este deci brutarul inteliginților. Această nobilă misiune el nu și-a luat ... și libertăților publice;... nu pentru ambiții nedemne de un suflet desinteresat, el își dă porecla de sentinelă neadormită a principiilor eterne înscrise solemn în pactul fundamental;... în sfârșit și mai presus de toate, nu în necunoștință de cauză el se pronunță, categoric, sus și tare de nenumărate ori pe zi în gazeta lui. Nu ! nu ! Doamne ferește ! El a luat nobila misiune, spinoasa carieră de brutar al opiniei publice, numai și numai din pricină ...
Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde
... această primă ciocnire. Sergenții de stradă au asistat la încăerare ca spectatori cu totul neutrali, până când bragagiul a fost silit să bată în retragere. Liniștea domnește în București. Tot agenția Havas mai trimite iarăși de aici următoarea depeșe cu aceeași destinațiune: În România, zaharul dela 2 franci și jumătate ocaua, a scăzut la 75 de bani. Această repede ieftinire se datorește împrejurării următoare. Patru monitoare ... dintre cari au căzut în oraș aproape la 15.000. Toate projectilele (din pricina căldurei exploziei) când au fost strânse de pe ulițe, erau reduse în stare de acadele. Liniștea domnește. Rusciuc, miercuri. Azi a plecat de aci la București un trimis expres al lui Abdul-Kerim, purtând asupră ... au fost lovite, declară prin urmare că ea e desfăcută de orice îngajament de neutralitate. Flota engleză a și primit ordin să pornească în grabă pentru a face o demonstrare energică în fața portului român Căiești, pe unde se desbarcă mereu arme americane. Flota are să ție închis și să vegheze acest port, până la desăvârșita terminare ... ca două burdufe. Cu chipul acesta toți șalvarii fiind astfel umflați, bașabuzucilor le va veni foarte ușor a trece Dunărea, umblând pe apă
Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața
... ne inspiră groaza de moarte, ci viața pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrătește ființa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toți acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu ! Culmea discreției este să știi să-ți ascunzi discreția. Animalele casnice devin ... față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru tine, bune sau rele. Nu ofensa nici pe ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică ... formă statornică pe simțiri trecătoare. * Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar ... de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima. * Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în