Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN VAGON
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 48 pentru ÎN VAGON.
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și ... un om să-i ia atâtea! Fenomenal! Să las că știe pe dinafară toată muzica din Prințesa dolarilor și din Văduva veselă, cu cuvintele cupletelor în nemțește și-n românește; căci asta se poate atribui talentului și memoriei, care adesea nu dovedesc prea mult în privința inteligenței; clar ceea ce m-a amețit a fost cunoașterea amănunțită a împrejurărilor politice de la noi. Astfel ... facă o vizită la Curtea noastră, și că vizita aceasta are o mare însemnătate politică; că Alexandru Davila deschide la toamnă un teatru nou național în București; că, pentru moment, nu se face nici o remaniare în
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... tinerilor Gheorghe și Dumitru să-i ajute a nu avea nevoie de nici o profesie liberală, făcându-i proprietari — profesie eminamente conservatoare. În momentul când fac această dare de seamă, mama, gemenii, tatăl și moașa se află bine, în afară de orice pericol. II Luni seară, plecând din Iași, am avut plăcerea să călătoresc împreună cu d. Ceaur Aslan. În același vagon se aflau, între alții, și d-nii Lascăr Catargiu, șeful conservatorilor, și N. Filipescu. Trenul a plecat în mijlocul unei manifestații strălucite și noi am rămas să ne comunicăm impresiile celor două zile frumoase, petrecute în mijlocul bunilor și inteligenților noștri prieteni din Iași. Mă prind că n'o să puteți ghici nimeni despre ce am vorbit, sau mai bine zis ... gândul la bărbăteștile declarațiuni ale tovarășului nostru de călătorie. Peste noapte, am avut un vis ciudat. O ședință furtunoasă la Cameră. Tribunele gem de public. În tribuna ziariștilor, toată lumea în picioare. "D. Nicu Ceaur-Aslan are cuvântul în chestiune personală", zice președintele. Tăcere și emoțiune profundă în toată sala... Oratorul vorbește în ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în voiaj Cucoana Chirița în voiaj de Vasile Alecsandri Cântecel comic Cântat de dnul Millo, la Teatrul din București. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIȚA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene și cordele stacoșii etc.) (Ea cântă pe aria ... Viena aștept să se întoarcă în vagon... nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la stație sună de trei ori, mășina șuieră, trenu se pune în mișcare, și Guliță nu-i!... Sfinte Panteleimoane! era să turbez... Scot capu pe fereastră și încep a striga: “Guliță? Ioană! cioară! dimone ... leturghie la sfântu Mina, Guliță și Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când i-am văzut, era să nebunesc de bucurie și în prima furie am tras trei palme țigancei, precum și lui jupânu Guliță i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte... Halal de țările care au drumuri de fer!... ele, după cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe ... grăbire. Căci Parisu-i un paradis Plin de ademenire. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. ...
Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea
... Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie ... Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher ... călduros Merg încet pe jos, De zăduf și soare Sunt plini de sudoare. Cam pe la nămiez Or s-ajungă, crez. Toți din mahalale Duc în mâini basmale Cu fel de mâncări, Și pe urma lor, Urma tuturor, Pe două cărări Vine-un popă beat, Frânt și asudat De mult ce ... Merseră și ei, După cum scris este La orice poveste. Numa-ntr-o chilie, Singură, pustie, O babă rămase, Care de ani șase Ologită sta În chilia sa. Numai ea rămasă Singură acasă Și ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... examinând cu mare atenție celelalte documente, binevoiește în sfârșit să-mi dea fițuica pentru achitare. Îmi iau banii și fotografiile, și mergem cu amicul Legrand în centru, la CafĂ© Gambetta, să luăm câte un aperitiv, după obiceiul locului. Acolo — ce aflăm? În ajun, banca locală a plătit un cec fals de 50.000 de franci unui cavaler de industrie; semnalmentele: gentleman englez.; roșcovan; costum cadrilat ... rus comunicativ, m-a strâns de gât, să mă sărute. Ne aflam singuri într-o cabină mică a vagonului. Eu, cam în glumă, cam în serios, i-am zis: — Ascultă-mă, maladețule, spune drept: ai în geamantan vreo cutiuță cu bomboane destinată vreunui tiran?... să nu se deschiză cutiuța singură pe drum, să-și verse asupra mea bunătățile, că m-ai ... — Dar am hârtii, altele, care probează că sunt român, domnule! cetățean român!... Și iar dau să mă vâr. Aș!... Polițistul îmi dă un brânci în piept, și mă aruncă-napoi, cam departe, pe teritoriul străin, în brațele unui hamal, care, din spate, cu același procedeu, mă restabilește în poziția verticală. „Ei! zic ...
Ștefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif) Revedere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De la fereastră, din vagon, Văd satul alb sclipind în zare... Un șuier lung... Tresar mișcat... Simt inima bătîndu-mi tare. Văd poarta țărnii... Turnul vechi... O casă... două... toate ninse ! Și gara... lume... Uite ... ntinse... E mult de cînd nu ne-am văzut, E-atîta haz și bucurie ! Doar numai frățiorul mic Se uită lung : nu mai mă știe... În ochii lui naivi și mari Citesc un gînd, o dulce teamă... Și parc-ar vrea să-ntrebe-ncet : „Cine-i urîtul ăsta, mamă ?...â ...
... Căci, domnilor, crucea e semnul credinței noastre strămoșești; crucea e cel dintâi semn pe care mama noastră ne-a învățat să-l facem în fața sfântului iconostas; pentru strălucirea crucii, sfinții mucenici au murit în chinuri; pentru cruce, domnii noștri viteji au luptat în șirul veacurilor; și, în sfârșit, pe cruce, Domnul nostru Isus Hristos și-a jertfit viața pentru mântuirea păcatelor omenești! Așadar, Crucea e semnul care vă va călăuzi ... baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din cealaltă despărțire vor fi pierdut răbdarea. Trebuia să se grăbească. Dar ... că i se coborâse tot sângele la inimă. Firește, atâta-i mai rămase: să dreagă dincolo ce, fără voia lui, stricase aici. Se sui repede în trăsură și, peste un sfert de ceas, se oprea în fața sălii Apolon din despărțirea a IV-a. Sala, plină; ...
... cartofor, zisese hotărât: Vreau să fiu iubită. Cu toate aceste tânărului ea îi vorbește mult, și fără cochetărie, de durerile ei politice; i se dă, în sfârșit, zdrobită de ceea ce în mintea ei este o grozavă catastrofă a patriei eline. Iar dragostea vulcanică a lui Spyros pe loc se preface în scârbă, când află că femeia e gunaristă, și dezgustat îi întoarce spatele zbierând: Zito Venizelos! În 1862, Emile Gebhart, proaspăt sosit în capitala Greciei ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite ... bărbie. Printre aceste icoane de arșiță și lumină pedepsitoare, sunt așezate contrastele care vin să împlinească volumul impresiei totale. Popi spune: dorm pe o saltea, în vestibul, unde marmura ține răcoare. Mă plimb în lung și în lat în cămașa prelungă... cu picioarele goale pe lespedea răcoritoare. Imaginea aceasta, robitoare pentru povestitor, îl cuprinde halucinantă atunci când, înfășurat în cearșafurile clocotite ale aerului de afară, așteaptă în fața casei lui Popi: vedeam vestibulul de marmură în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... de soare, voinice, cu părul fără coloare, cu ochii negri, cu sânul micșor și pietros, și vânătoarea. - Iar mie îmi plac fetele sfiicioase, fragede, neștiutoare, în ochii cărora se vede ciuda curiozității, și în al doilea rând, un cal negru cu trapul deschis, repede, cu nările răsfrânte și cu răsuflarea abia simțită. Cel d-al cincilea, care în tot timpul căldurii stătuse cu capul între mâini și cu coatele pe genunchi, deschise gura și începu să vorbească încet și pe gânduri: - Pe mine ... care se întoarce când cu fața, când cu spatele înaintea ta. Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop de lumină stau ceasuri întregi privind în vag, printre gene. Și micul curcubeu lipit de grăsimea genelor să aprinde, și să desfășuară, și să precipită pe albastrul străveziu al cerului. În diminețile de iarnă, focul s-a stins de mult în sobă, este frig în odaie, obrajii și vârful nasului sunt reci, și stând ghemuit în plapumă, simț, gust cu plăcere, mă îmbăt din căldura care să înconvoaie după trup, între mine și plapămă, ca o vată moale și căldicică. În ... și mărirea colosală a rămășiții ei; lenea la mine este o stare de magnetism animal; este o realitate mai puternică decât adevărata realitate.
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti ... de care luptă să mă-ngenunche și să mă copleșească... Pe lângă astea, suflarea de monstru astmatic a locomotivei și țăcănitul din ce în ce mai obosit al roatelor... E penibilă mișcarea în alt tempo decât al sufletului... În sfârșit, tica-taca, încetinel, ajung cu voia lui Dumnezeu joi seara, 24 mai, în gara Iași, unde sunt întâmpinat nu se poate mai frățește de prietenii mei. Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să ... un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și nopți de veghere, Și de chemări, de patimi neînvinse În deznădejdea brațelor întinse, De ani pustii de lungă așteptare, De zilnice-amăgiri Și hohote de plîns la deșteptare... Încremenise brazii ascultînd În liniște... pe uliți — nici un pas... Doar Prahova cea fără de popas Curgea în vale, Amestecînd în al copilei glas Tot murmuru-necat al apelor sale... IX Jos, între care, Vitele rumegă ; În depărtare Văile fumegă. Dorm muncitorii Pe lîngă focuri ; Apele morii Murmură-n scocuri. Scapără stelele... Ceasul în care Dănțuie ielele Lîngă izvoare... Sprintene, vesele Peste coline, Joacă miresele Apelor line. X LA GURA PEȘTERII La gura peșterii adînci Stam lîngă foc, în ... surdă a pădurii, Cu mii de șoapte, taine de izvoare, Răsună-ncet, răsună lin, Pe urmă tace... O, ceas divin ! Acum începe mîndrul parastas În templul veșnic al naturii... Sus, peste lumea adormită, mută. Potir de-argint în mîna nevăzută A îngerului purtător de pace, Se-nalț luna dintre brazi... Gigantic preot în odăjdii sfinte, Străluce Caraimanul solitar... Și tu, pierdut, o, suflet, în