Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNNEGRIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 64 pentru ÎNNEGRIT.
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și paingănul
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între ...
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu)
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu) Învierea de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: ,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg." Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: ,,Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia! ...
Mihai Eminescu - Cu gândiri și cu imagini
Mihai Eminescu - Cu gândiri şi cu imagini Cu gândiri și cu imagini de Mihai Eminescu Cu gândiri și cu imagini Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. Nu urmați gândirei mele: Căci noianu-i de greșele, Urmărind prin întuneric Visul vieții-mi cel himeric. Neavând învăț și normă, Fantezia fără formă Rătăcit-a, vai! cu mersul: Negru-i gândul, șchiop e viersul. Și idei, ce altfel împle, Ard în frunte, bat sub tâmple: Eu le-am dat îmbrăcăminte Prea bogată, fără minte. Ele samănă, hibride, Egiptenei piramide: Un mormânt de piatr-în munte Cu icoanele cărunte, Și de sfinxuri lungi alee, Monoliți și propilee, Fac să crezi că după poartă Zace-o-ntreagă țară moartă. Intri nuntru, sui pe treaptă, Nici nu știi ce te așteaptă. Când acolo! sub o faclă Doarme-un singur rege-n
Vasile Alecsandri - Cântece de lume
Vasile Alecsandri - Cântece de lume Cântece de lume de Vasile Alecsandri I Inima-mi e amărâtă, Zarea vieții înnegrită! De-oi trăi, n-am ce dori, N-am ce jeli de-oi muri! Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimțitor. Ce-ți slujește de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit! Taci, cumplita mea durere, Și tot crește în tăcere, Pân ce tu la Dumnezeu Duce-vei sufletul meu! II Avut-am odată-n lume Dor de fală și de nume, Dar acum vedea-l-aș mort Chiar și numele ce port! Avut-am odinioară Mamă dulce, dulce țară; Dar acum sunt rătăcit În pustiu nemărginit! Avut-am în fericire Un vis dulce de iubire... Unde-i, Doamne, visul meu? Unde-i raiul, unde-s eu? Amar mie! amar mie! Din cereasca-mpărăție Ce lung fulger m-a pătruns! Ce-am fost eu și ce-am ajiuns? III Ah! durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las, Nici s-aud al lumii glas! Cum să scap ...
Vasile Alecsandri - Fratele răzneț
Vasile Alecsandri - Fratele răzneţ Aoleo, frate răzneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? Ori ne știi morți între vii Pe la noi de nu mai vii? Ori ceva te am amărât Într-atât de ne-ai urât? Ce ți-am făcut să ne uiți, La noi să nu te mai uiți, Ce te-a tras să te răznești Și să nu ne mai iubești? Vină, vin' încai acum, Te mai abate din drum, Că de când mi te-ai răznit Și la noi n-ai mai venit, Potecile îți privesc, Urmele ți le jelesc, Că pe unde tu călcai Când veneai și când plecai Eu mereu le măturam Și cu flori le presăram, Iar acum, de când nu vii, Au crescut tot bălării, Că de când ne-ai părăsit, Cărările au înverzit, Sufletu-mi s-a amărât, Fața mi s-a veștejit, Soarele s-a
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare zea Venus când a ieșit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal. Alăture apare un câmp de aspră luptă, Pătat cu sânge negru acoperit cu morți. Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă Țintește ochii veștezi pe-a veciniciei porți. Apoi a mea privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareş Visul lui Petru Rareș [1] de Vasile Alecsandri Legendă [2] I Jos în vale, pe Bârlad, Lâng-a Docolinei [3] vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărât-au Zece care mocănești Cu boi albi fălcienești. De tot carul zece boi, Înjugați doi câte doi; Boi cu coarne ascuțite Și copite potcovite, Boi de frunte și mânați De flăcăi toți înarmați. Iar în care ce avut, Ce merinde-s de vândut? Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare. Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. Dar merindele-s în cui? A lui Petrea Majălui, Care-i om de omenie Ș-ar fi bun chiar de domnie Dac-ar pune Dumnezeu Tot omul la locul său! Iată-l colo jos lungit, Într-o burcă [4] învălit, Lângă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de pele, Patru miei de la Ispas Pentru prânzul de popas. Focul pâlpâie mereu, Roș ca limba unui zmeu; Și pe culmea luminată Și prin tabăra-așezată Se văd boii la un loc, Țintind ochii lor spre foc. Ard nuielele trăsnind, Crește para scânteind. Împregiuru-i, ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu- ...
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviştii Ruinurile Târgoviștii de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Poezie scrisă în 1828, tiparită la 20 martie 1830 în Curierul Românesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Rădulescu O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În negura uitării îndată v-a supus. Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...