Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTREGI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 751 pentru ÎNTREGI.
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca o lume aparte ...
... tot cuvântul tău. Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet Și-atâta poezie din ochi am să culeg; Zâmbindu-ți inocența din sufletul întreg, Eu voi cunoaște raiul din fiecare zâmbet. Voiește numai, dragă, și-atât de bun voi fi! Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny ...
... Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană ... plâns, a stat ca stan Cu pumnii ridicați, Cu gura plină de blăstăm, Cu ochii înghețați. Ești om nebun, când vrei să porți Întreg onorul tău! Nimic nu-i sfânt! Căci cei tari pot Sili pe slabi la rău. Și domnii sunt d-aceea tari, Căci râd de Dăumneîzeu ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... șar;atania celor puțini... Iar, a doua zi, declari, calm și senin, că nu iei nicio răspundere pentru ocara aceasta făcută unui neam întreg fără știrea dumitale, om nevinovat; ba,chiar o regreți. Așa, scurt și cuprinzător... Foarte comod ! De sus, de pe o fereastră a casei ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice lucru e o enigmă. Enigma universului întreg se răsfrânge și se întrupează în fiecare parcelă a realității care ne înconjoară. Se zice că un chibrit, un banal și ridicol chibrit ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... la a sa. Ființă mult schidoală! insectă gânditoare! Piticule gigantic! furnică creator! O rază-ți numai poate cu-ntregul să măsoare Și tu întreg, - nimica!... un vierme târâtor. De ce oare Puterea acea nemărginită, Puterea creatoare, a Totului princip, Zdrobită-n mici scânteie p-atomuri risipită, Se ... ea poate toate până a nu se-mparte, Ș-o dată împărțită, puterile-i se stric? De ce e nimicită, d-al său întreg departe, Ș-atunci își ia puterea când intră în nimic? Fatalitate! - Basta! - Blestem îți e dorința! Așteaptă, trufaș vierme, când viermii te-or mânca; Așteaptă ...